La standul lui Ion Găitan am remarcat obiecte folosite în gospodăriile ţărăneşti: fund de mămăligă, boluri, scafe de usturoi, linguri de diferite mărimi, polonice de stână sau de cazan, căuşe, talgere şi coveţi, scaune, cupe de muls oile, casete…
O poveste din minerit
Povestea lui Ion Găitan este una interesantă. „Am intrat în mină de la 18 ani. Prin anii ’80, am căzut într-o gură mare de rostogol, dar am avut mare noroc că pe margine era o ţeavă cu pulverizatoare. În cădere, s-a agăţat cureaua de ea şi am rămas suspendat la 50 m… Pe atunci aveam 24 de ani. Odată am avut parte de o explozie cu gaze. Lucram trei inşi într-un tunel la instalaţia pentru rezerva de apă de la moara de flotaţie. Artificierul a puşcat şi la un moment dat am zis să vedem cum o rupt. Cum am aprins lămpile de carbid, gata explozia. Nu a fost nimic grav”, a început să istorisească meşterul.
„Am început de la lingură!”
Dar din 2002, văzând că nu a mai fost rentabilă agricultura, Ion Găitan a renunţat la teren şi s-a apucat de lemn. „Nu aveam nici o relaţie cu lemnul. Un prieten, Avram Roşca – cu şcoala de artă populară făcută -, meşter artizan talentat şi cunoscut în zonă -, m-a luat pe lângă el. Îţi încântă privirile acele polonice de stână cu cozile înnodate şi coveţile frumos încrustate, din lemn de cireş, lucrate de el; sunt unicat. Tin minte că prima unealtă ieşită din mâinile mele a fost o lingură mică de bucătărie. Am făcut-o cu tesla. Apoi, Avram Roşca m-a învăţat să fac lingură mai mare; cel mai mult munceşti la polonicele de stână, care vin cu sculpturi pe coadă”, a explicat Ion Găitan.
Ion Găitan îmi arată un polonic de ceaun, aşa cum se obişnuieşte să fie folosite la stânele din Bucovina. „Asta-i din lemn de cireş, cu coada înnodată. E lucrată manual din daltă şi din teslă. Îţi ia o zi întreagă să-l dai gata. Lemnul îl cumpăr de la pădure, mi-l aduce la 4 m şi îl tai la cât îmi trebuie. Am atelier dotat cu majoritatea uneltelor de care am nevoie, de la diferite dălţi, tesle, până la abric mic pentru debitat lemnul şi strung. Mai fac şi sculptură când şi când”, a susţinut bucovineanul.
L-am întrebat pe Ion Găitan dacă nu l-a ajuns… blestemul lemnului. A zis că nu. Are grijă să nu-l… supere! Lucrează cu atenţie lemnul. Aşa am aflat de unele dintre secretele lui. „Dacă ai făcut un produs de lemn mai din verde, trebuie mare grijă să nu prindă un val de curent, că se răsuceşte şi crapă. Iau butucaşul, îl croiesc afară. Apoi aduc lingura sau ce lucrez în cameră să se usuce, în voie. Dau cu ulei de floare încălzit, pentru a se închide porii şi să nu mai crape. Mai opăresc şi cu ulei de măsline sau de in. Pentru culoare, folosesc baiţuri din coajă şi frunză de nuc, lăsate la macerat”, a explicat meşterul.
Produsele şi le vinde, de obicei, la târgurile la care este invitat. De vreo doi ani piaţa a început să meargă mai greu. Cei plecaţi în străinătate mai vin de cumpără o lingură, un bol, dar subţire. Iarna, meşterul Ion Găitan dă drumul la atelier şi face stoc pentru vara următoare. Înainte de a se duce cu marfă prin ţară, trece pe la Avram Roşca, din Bălăceana, şi la un alt cunoscut meşter popular, Ştefan Grigoriu din Târgu Neamţ. Le cumpără obiectele de artizanat pe un preţ bun şi le vinde mai departe în ţară.
Soţia lui, Ana, coase cămăşi tradiţionale. Pe piaţă costă circa 1.000 lei. Ne spune că trebuie modele ceva mai simple ca să fie mai ieftine; cele cusute bogat costă mai mult, se vând mai rar, doar la artişti sau la ansamblurile populare.
„AM VISAT SĂ AM SOLARUL MEU!”
În anul 1997, la vârsta de 45 de ani, Ion Găitan s-a pensionat. Fiind încă în putere, s-a apucat de agricultură. „Aveam un teren de cinci hectare, moştenire de la părinţi, şi am început să cultiv cartofi, porumb şi sfeclă de zahăr. Cheltuiam câte 70 milioane lei vechi cu agricultura, dar îmi scoteam banii. Toată ţara o umblam ca să vând roadele câmpului: Bucureşti, Iaşi, până la Arad şi Timişoara. Apoi, am făcut grădinărit; aveam o solă de vreo cinci ari unde produceam legume: fasole, ceapă, ardei, gogoşari, tomate; era o plăcere să lucrezi! Tot am visat să am solarul meu!”, mărturiseşte meşteşugarul.
Ion Găitan: „În lemn am început să lucrez cam de peste zece ani, după ce am ieşit la pensie din minerit. Am fost maistru electromecanic la mina Leşu Ursului, de neferoase. Timp de 25 de ani am lucrat numai în subteran. Am prins momente de cumpănă, dar am avut zile lăsate de la Dumnezeu!”
Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)