De zeci de ani, infecțiile enterice au fost abordate prin administrarea de antibiotice, pe cale orală, atât terapeutic, cât și profilactic.
O consecință importantă a acestui procedeu profilactic/terapeutic este înlocuirea unei flore microbiene intestinale care este sensibilă la antibiotice cu una care este rezistentă la preparate antimicrobiene (AMR). Fenomenul este din ce în ce mai conștientizat, nu doar în industria porcilor sau în creșterea animalelor, ci la nivel global, AMR-ul devenind o problemă existențială majoră a omenirii.
GENELE CARE PRODUC REZISTENŢA
În majoritatea cazurilor, rezistența bacteriană (AMR-ul) este mediată de mici bucăți extra-cromozomiale de ADN, cu formă circulară, numite plasmide. Acest material genetic codifică frecvent caracteristici importante ale bacteriilor și pot, de exemplu, să crească virulența, permițându-i bacteriei E. coli să se lipească de celulele epiteliale ale intestinului subțire, să producă toxinele care induc diareea sau pot să codifice gene care produc rezistență. Acest lucru este foarte important atât pentru sănătatea animală, cât și pentru sănătatea publică, deoarece fenomenele de codificare a rezistenței genetice au impact major în tratarea infecțiilor deopotrivă la oameni și la animale. Plasmidele pot codifica simultan rezistența, în unele cazuri implicând mai mult de șapte antibiotice/preparate antimicrobiene!
AMR PUŢINE, DAR REZISTENTE!
Este ușor să ne imaginăm că în intestin pot exista 1000 de milioane de bacterii în fiecare centimetru cub de lichid intestinal. Majoritatea acestora sunt componente normale ale florei bacteriene intestinale, care sunt sensibile la antibiotice, dar un număr mic (mai puțin de 0,1% din numărul total de bacterii prezent) sunt reprezentate de E. coliAMR. Numărul relativ redus de bacterii cuAMRse explică prin faptul că menținerea plasmidelor mari, care conțin mai multe gene responsabile de rezistența la mai multe antibiotice, necesită multă energie din partea bacteriilorAMRși, ca urmare, aceste bacterii nu se pot dezvolta atât de bine în prezența și în competiție cu numărul copleșitor de bacterii sensibile la antibiotice.
Nu este greu de imaginat efectul unui tratament oral cu antibiotice, care va determina suprimarea florei bacteriene sensibilă la antibiotice, ceea ce va permite supraviețuirea bacteriilorAMRși ocuparea spațiului eliberat de către bacteriile moarte și, în final, predominanța bacteriilorAMR. De asemenea, nu este greu de observat că expunerea bacteriilor la un antibiotic va genera selecția bacteriilor rezistente la toate antibioticele, ale căror gene de rezistență sunt prezente pe plasmidă.
CUM AJUNG BACTERIILE AMR LA OM?
Un alt atribut important al multor plasmide, inclusiv al plasmidelor purtătoare de gene ale rezistenței la antibiotice, este că acestea se pot transmite de la o bacterie la o altă bacterie. Deci, pătrunderea în intestin a unui E. coli rezistent la antibiotice poate genera transmitereaAMR către flora E. coli rezidentă, sensibilă la antibiotice.
Mecanismul de transfer al plasmidelor este extraordinar de interesant și implică producerea unor firicele lipicioase la exteriorul celulei bacteriene, care se lipesc de alte bacterii care nu posedă o plasmidă. Aceste fire aderente trag și unesc cele două celule bacteriene împreună cu plasmida care se replică (își face o copie) și transferă o copie către noua celulă. Ca urmare a tratamentului, prezența antibioticului în intestin va accelera transmiterea. Există, de asemenea, riscul ca aceste bacterii să intre în lanțul trofic, spre exemplu ca urmare a cărnii contaminate în timpul sacrificării cu conținut intestinal, ceea ce are ca rezultat transferul bacteriilorAMRla om.
DEZAVANTAJUL ANTIBIOTICELOR
În mod clar, terapia cu antibiotice sau profilaxia are beneficii uriașe, dar există și un dezavantaj în utilizarea lor. Fenomenul AMRs-a dezvoltat de ani de zile. La începutul anilor 1960, utilizarea penicilinei și tetraciclinei în scopuri de promovare a creșterii a crescut incidența AMRla bacteriile E. coli și Salmonella. Acest lucru a fost interzis în țările europene în anii 1970, dar utilizarea lor și a altor antibiotice doar în scopuri medicinale veterinare continuă să crească nivelul de rezistență.
Controlul utilizării în țările non-europene este în cel mai bun caz fragmentar! Acest lucru a atins acum proporții de criză, astfel încât pentru unele infecții sunt disponibile foarte puține opțiuni de tratament, în contextul în care un număr mic de antibiotice sunt rezervate pentru tratarea acestor infecții dificile la om. Există oameni care au murit deoarece au avut o infecție bacteriană pentru care nu s-au găsit antibiotice care să ofere un tratament eficient. Într-adevăr, o criză!
