Referitor la conţinutul în azot, fosfor şi unele microelemente al dejecţiilor din fermele de păsări, s-a stabilit că acumularea acestor elemente în sol contribuie la eutrofizarea mediului, la diminuarea biodiversităţii, la o dezvoltare excesivă a algelor şi a microorganismelor care pot face ca apa să devină improprie consumului uman sau utilizării în industrie.
Având în vedere că potenţialul poluant al dejecţiilor este foarte mult influenţat de alimentaţia practicată în fermele avicole, specialiştii din domeniul nutriţiei animale pot interveni şi ei pentru diminuarea impactului acestor efluenţi asupra mediului înconjurător.
Pentru că soluţiile nutriţionale sunt specifice poluanţilor enumeraţi anterior, în acest articol ne vom ocupa de posibilităţile de reducere a potenţialului poluant al azotului din dejecţiile de pasăre.
Diminuarea conţinutului de azot cu până la 30%
Ca să vedeţi cât de importantă este această preocupare, este suficient să menţionăm că, după datele FAO (2006), păsările ajung să excrete până la 55%, şi chiar mai mult, din azotul proteic ingerat prin hrană, iar dejecţiile acestora pot avea un conţinut de azot de 40-76 g/kg SU.
În acest context, soluţiile nutriţionale propuse pot avea ca efect o reducere cu 25-30% a conţinutului în azot al efluenţilor din unităţile avicole, prin respectarea următoarelor recomandări:
– reevaluarea necesarului proteic al categoriilor de păsări care se cresc în fermă; cerinţele în proteină se vor stabili în funcţie de rasă (hibrid), intensitatea de creştere sau nivel productiv. Din acest punct de vedere este bine să se apeleze la valorile prevăzute în ghidurile tehnice ale hibrizilor respectivi.
– stabilirea conţinutului real în proteină a materiilor prime care intră în structura nutreţurilor combinate; variaţiile mari ale conţinutului în proteină brută al unor componente furajere (de exemplu, în cazul şroturilor de floarea soarelui de la 25% la 37%, în funcţie de sortiment), poate genera o depăşire a cerinţelor proteice şi o eliminare a surplusului azotat prin dejecţii. Acest deziderat se realizează prin apelarea la laboratoarele de specialitate pentru analize chimice specifice de determinare a conţinutului în proteină şi chiar în aminoacizi al furajelor.
– stabilirea celor mai indicate proporţii din fiecare component furajer care intră în structura nutreţurilor combinate; aceasta constituie esenţa procesului de optimizare a reţetelor furajere, prin utilizarea softurilor specifice de către nutriţionişti.
– utilizarea aminoacizilor de sinteză, îndeosebi L- lizină şi D-L metionină, permite reducerea nivelului proteic al nutreţurilor combinate cu 1-2 puncte procentuale, în condiţiile asigurării nivelelor de AA care corespund cerinţelor specifice ale diferitelor categorii de păsări. În acest mod se diminuă proporţia de AA necorelaţi din hrană, ai căror produşi de dezasimilaţie (metabolism) se regăsesc în dejecţii.
– crearea, în organismul animal, a condiţiilor necesare pentru valorificarea superioară a proteinelor din hrană; respectiv prin asigurarea raportului optim dintre energie şi proteină (AA), dar şi echilibrarea vitamino-minerală a acestuia.
Respectarea acestor prevederi tehnice într-o fermă avicolă, pe lângă efectele de protejare a mediului prin reducerea azotului efluent din dejecţii, poate influenţa favorabil şi indicatorii economici.
