În ultimele decenii, în mai toate ţările lumii s-au făcut eforturi deosebite pentru dezvoltarea acestei ramuri zootehnice, ca urmare a aprecierii unanime a însuşirilor de reproducere şi de producţie ale speciei, capabile să acopere rapid o parte însemnată din necesarul de proteină animală a populaţiei umane.
În opinia multor cunoscători în domeniu, creşterea iepurilor are toate şansele să devină o ocupaţie profitabilă în scurt timp, având în vedere că, până în prezent, iepurele de casă nu a fost afectat de boli transmisibile la om, aşa cum s-a întâmplat cu alte animale a căror carne se consumă în mod curent (vaca, porcul). În plus, carnea de iepure de casă este uşoară (bogată în proteine şi săracă în grăsimi), sănătoasă (lipsită de colesterol), savuroasă şi mult diferită de celelalte feluri de carne pe care le consumăm în mod curent.
României, ţară aparţinătoare civilizaţiei europene, îi este specific şi un anumit rafinament culinar, motiv pentru care ne întrebăm de ce noi românii să nu învăţăm să beneficiem de posibilităţile gastronomice cu totul particulare pe care le oferă alte surse de carne, cum ar fi cea de iepure de casă?
Măsuri de redresare
Pentru redresarea activităţii de creştere a iepurilor de casă din ţara noastră, propunem trei programe de producţie, care se adresează unor categorii de vârstă şi sociale diferite.
• Program instructiv-educativ pentru elevii din clasele gimnaziale, care frecventează clubul „Prietenii animalelor” de pe lângă şcoli, care are în grijă creşterea a circa cinci iepuroaice cu puii lor.
• Programul de producţie familială se adresează locuitorilor satelor cu posibilităţi financiare reduse. Aceştia pot produce cu resurse locale carne de iepure pentru consumul familiei şi pentru piaţa locală sau regională. Folosind cuşti confecţionate cu materiale ieftine, sătenii pot creşte 20-100 femele de reproducere cu puii lor.
• Programul de producere comercială a cărnii de iepure de casă vizează crescători care pot investi în amenajarea unui sistem intensiv de creştere a 500-1000 femele de reproducere cu puii lor. Aceştia pot apela, prin intermediul unor programe europene, la fonduri nerambursabile.
Pentru ca producătorii de iepure de casă să-şi poată valorifica producţia, se impune ca aceştia să se organizeze, la nivel local, regional şi/sau naţional, în „Asociaţia Crescătorilor de Iepuri de Casă pentru Producţia de Carne”.
În preocupările acesteia trebuie să intre construirea unui abator de iepuri de casă acreditat de Uniunea Europeană şi realizarea unei reţele de comercializare a cărnii de iepure de casă prin hipermarketuri şi magazine de profil din ţara noastră.
În acelaşi timp, trebuie să se preocupe de găsirea unor pieţe externe atractive ca preţ şi din punct de vedere al cantităţii absorbite.
În definitiv, dorinţa noastră este să atragem atenţia asupra nivelului extrem de scăzut la care a ajuns producţia de carne de iepure de casă în ţara noastră şi să facem cunoscut faptul că există posibilităţi de redresare a sectorului prin aplicarea unor programe de producţie adecvate unor categorii de vârstă şi sociale. Modul de aplicare a acestora îl vom detalia ulterior publicării acestui material.
PRODUCŢIA CĂRNII DE IEPURE DE CASĂ
La nivel mondial
În ultimii ani, producţia mondială de carne de iepure a fost estimată la aproximativ 1,2 milioane de tone. Cu excepţia Israelului şi a unor ţări din Orientul Mijlociu, carnea de iepure de casă se produce în toate ţările lumii.
Cea mai mare producţie se realizează în Europa (circa 561.000 tone), urmată de Asia (cu 447.000 tone). Principalii şase producători de carne de iepure de casă sunt: China, Italia, Spania, Franţa, Egiptul şi Cehia.
Carnea de iepure de casă provine în proporţie de 40% din ferme cu creştere tradiţională, 33%, din cele cu creştere intermediară şi 27% din exploataţiile cu scop comercial.
Cel mai mare consum de carne de iepure de casă este realizat în Italia, unde atinge 5,8 kg/an/locuitor, iar în Franţa, consumul este de 3 kg/an/locuitor. În regiunea Quebec din Canada, iepurii sunt sacrificaţi la greutatea de 1,8-2 kg şi se prepară sub forma unei delicioase specialităţi culinare, la grătar.
În plan naţional
În România, în anul 1990 s-au produs 10.625 tone carne de iepure de casă. Ulterior, producţia a scăzut vertiginos, astfel că în anul 2000 a ajuns să reprezinte 28,23%, iar în anul 2007 doar 2,48% din producţia anului 1990.
Între anii 1990-1999, România a exportat carne de iepure de casă în Italia, în Franţa, în Germania şi în Elveţia, fără a importa acest produs, exportul anual fiind de: 313 tone în 1990, 127 tone în 1991, 152 tone în 1992, 148 tone în 1993, 107 tone în 1994, 10 tone în 1996 şi în 1997, iar în 1999 – 70 tone.
Începând din anul 2003, necesarul de carne de iepure de casă al pieţei interne a fost asigurat prin import. Astfel, în anul 2003 s-au importat 2 tone carne de iepure, în anul 2004, 3 tone, în anul 2005, circa 5 tone, iar în anul 2006, aproximativ 49 tone, valoarea totală a importului din 2006 fiind de 254.000 de dolari.
PRODUCŢIA DE CARNE DE IEPURE DE CASĂ ÎN ROMÂNIA
Sursa: Faostat, 2009
