Fermierul trebuie să știe că un asemenea progres evolutiv s-a înfăptuit, mai întâi, pe calea îmbunătățirii radicale a nutriției și a managementului animalelor și a fermei și, mai apoi, pe calea organizării și aplicării cu consecvență a selecției genitorilor noilor generații.
Crearea supraraselor
Descoperirea în urma căreia în ferme s-a răspândit procesul de conservare prin însilozare a nutrețurilor verzi, în special a porumbului, în Europa Occidentală, a avut ca rezultat dublarea producției de lapte până la mijlocul secolului trecut. Organizarea crescătorilor de vaci în asociații de creștere a rasei cu scopul de a îmbunătăți și de a consolida caracterele de rasă pe calea selecției elitelor destinate să producă noile generații a condus la ameliorarea dezvoltării caracterelor morfologice în direcția dorită de crescători. De asemenea, le-a permis acestora să asigure o bază genetică favorabilă pentru desfășurarea la un nivel superior a facerii și desfacerii de substanțe în celule (mai ales a celor din uger) cu consecințe favorabile în valorificarea superioară a furajelor.
Așadar, nutriția vacilor îmbunătățită cu furaje alcătuite din specii diverse, ameliorate la rândul lor pentru productivitate și în principii nutritive, alături de selecția indivizilor destinați să producă generațiile următoare, prcum și îmbunătățirea tehnologiilor de creștere au constituit factorii fundamentali care au dus la crearea raselor moderne de taurine, care astăzi ne uimesc prin performanțele lor.
Deși în trecut evoluția productivității unei anumite rase de taurine a fost continuă și liniară, în ultimele câteva generații curba creșterii acesteia se desfășoară exponențial. Dovada o constituie faptul că, la ultimele generații, producția de lapte (cel puțin la suprarasa Friză) a crescut de la cca 6000 litri la 10.000 litri lapte, iar în fermele de elită se depășește aceste cifre.
Precizie sporită la estimarea valorii genetice a animalelor
Analizele efectuate de reputați specialiști au scos în evidență faptul că acest fenomen se datorează, pe de o parte, punerii în practică a noilor metode de apreciere a valorii genetice a animalelor, care tind să o precizeze încă din faze foarte timpurii ale dezvoltării ontogenetice a individului, și nu doar să o estimeze, micșorând substanțial intervalul dintre generații. Pe de altă parte, evoluția productivității se datorează metodelor de reproducere neconvențională, așa cum sunt însămânțarea artificială și embrio-transferul, care permit contribuția la generația următoare cu mult mai mulți descendenți ai indivizilor aleși cu valoare genetică superioară, decât o permite propria lor biologie.
Practica ameliorării genetice a populațiilor de animale domestice a dovedit fără putință de tăgadă că sporirea preciziei estimării valorii genetice a animalelor, alături de scurtarea intervalului dintre generații, precum și creșterea considerabilă a numărului de descendenți cu care participă genitorii aleși la producerea noii generații sunt forțe esențiale care accelerează ameliorarea structurii genetice a populațiilor de animale pe unitatea de timp.
Reiese de aici că în strategia de ameliorare a raselor de taurine, dar și a altor specii de animale domestice din România, metodele moderne promovate de știința reproducerii asistate la animale, precum și cele promovate de genetica moleculară trebuie să-și ocupe locul cuvenit. Acestea sunt singurele capabile, deocamdată, să alinieze zootehnia noastră la nivel mondial.
