Tânărul fermier din Socodor, judeţul Arad, demonstrează că abordarea integrată în agricultură şi zootehnie poate genera beneficii economice semnificative, reducând totodată dependenţa de furnizori externi.

Alături de tatăl său, acesta administrează peste 1.200 de hectare de teren agricol, din care 200 de hectare sunt irigate, şi se ocupă de creşterea găinilor ouătoare. Priorităţile lor vizează în acest moment atât eficientizarea costurilor, cât şi asigurarea independenţei energetice, prin intermediul unor investiţii derulate cu sprijinul fondurilor europene. „Una dintre cele mai mari provocări în creşterea păsărilor este costul ridicat al furajelor, care reprezintă aproape 50% din cheltuielile de producţie, urmate de costurile cu energia”, ne-a mărturisit tânărul arădean. Pentru a optimiza aceste cheltuieli, familia Moţ a decis să îşi producă singură furajele, inclusiv şrotul de soia, necesar pentru hrana păsărilor.

Proteina face diferenţa

În prezent, Radu achiziţionează şrotul de soia la 2,5 lei/kg (fără TVA), iar consumul lunar ajunge la aproximativ 30 de tone, ceea ce înseamnă un cost de 15.000 de euro pe lună. Impactul asupra bugetului este unul semnificativ, susţine el, motiv pentru care s-a decis ca de anul viitor să cultive din nou soia, dar exclusiv pe suprafeţele irigate.

„Avem nevoie de un flux constant de materie primă de calitate, deoarece experienţele anterioare cu şrot importat au fost uneori nefavorabile, în sensul că proteina declarată nu corespundea realităţii. Spre exemplu, am cumpărat direct din port şrot de soia cu proteină de 46% pe hârtie, însă la analizele noastre s-a dovedit că era de doar 40%”, argumentează acesta. Astfel, şrotul de soia produs în fermă va reduce dependenţa de importuri, rămânând de achiziţionat doar carbonatul de calciu şi premixul vitamino-mineral, care reprezintă 9% din reţeta de furajare.

Paradoxul soiei modificate genetic

Fermierii români continuă să fie dependenţi de importurile de soia modificată genetic, provenită în principal din America de Sud, respectiv Brazilia şi Argentina. Deşi subiectul organismelor modificate genetic (OMG) generează controverse, nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că acestea ar fi nesănătoase pentru consum. Însă, în mod paradoxal, Uniunea Europeană nu permite cultivarea soiei modificată genetic în spaţiul comunitar, deşi importurile sunt permise.

„În 2006 a fost ultimul an în care noi am cultivat soia modificată genetic. Tatăl meu se ocupa atunci şi îmi amintesc că a obţinut o recoltă de aproape 5 tone la hectar. Fără tehnologia de acum şi cu mai puţine tratamente şi cheltuieli. Era foarte simplu la vremea respectivă. Acum producţiile sunt mai mici şi costurile pe hectar au crescut foarte mult. Fiind o cultură pretenţioasă trebuie să aplici multe erbicide, care sunt scumpe, şi dacă nu intervii la momentul potrivit, rişti să rămâi cu pierderi mari”, a constatat Radu.

Ambrozia, inamicul numărul unu pentru cultura de soia

În cazul său, cultivarea soiei implică provocări majore din cauza infestării cu ambrozie, o problemă întâlnită frecvent în zona de vest a ţării. Au apărut multe specii iar combaterea este foarte dificilă. „La floare avem acum o soluţie, însă la soia nu există. Inclusiv dacă intervenim cu imazamox. Doar în fenofază timpurie să zicem că am putea avea un oarecare succes. Problema e că dacă intervii când ambrozia se află într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, soia nu are fenofaza optimă pentru a aplica erbicidul respectiv. Ai o fereastră de câteva zile pe care dacă ai ratat-o nu mai ai ce să faci”, a ţinut să precizeze arădeanul, în opinia căruia producţia poate fi înjumătăţită din cauza concurenţei pe care această buruiană invazivă o face plantelor de cultură. Este şi motivul pentru care a renunţat în urmă cu trei ani să mai cultive soia. Totuşi, de anul viitor o va reintroduce în rotaţie pentru a-şi asigura baza furajeră pentru păsări.

Creşterea păsărilor, o activitate esenţială pentru cashflow

Radu Moţ înregistrează astăzi o producţie medie zilnică de aproximativ 20.000 de ouă, valorificate în principal prin reţeaua de magazine ACA din judeţul Arad. „Este important să avem o relaţie solidă cu comercianţii, mai ales că ouăle sunt produse perisabile. Circa 50% din producţia noastră este vândută prin aceste magazine sub marcă proprie”, ne-a declarat fermierul.

Activitatea de creştere a găinilor ouătoare, începută acum 15 ani pentru a asigura un flux constant de venituri, reprezintă în prezent 30% din cifra de afaceri a fermei. Deşi profitul nu este foarte mare, activitatea oferă stabilitate financiară şi completează veniturile generate din cultura mare, care reprezintă restul de 70%. Puii de-o zi şi-i cumpără tocmai din Cehia. A optat pentru Isa Brown, despre care se ştie că este o rasă de găini ouătoare rezistentă la boli şi bine adaptată la orice condiţii de creştere. În ferma sa, păsările sunt crescute la sol iar ouăle sunt inscripţionate cu cifra 2.

Energia verde, o investiţie strategică

Pentru a diminua presiunea cheltuielilor cu energia, Radu Moţ a prevăzut şi instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 80 kW şi posibilitate de stocare pentru 100 kW. Suficient cât să-i asigure independenţa energetică. În pofida acestor progrese, fermierul arădean nu poate ignora impactul reglementărilor europene asupra activităţii sale.

Deşi consideră că iniţiativa Green Deal este necesară pentru a răspunde schimbărilor climatice resimţite tot mai acut, el atrage atenţia asupra abordării, pe care o consideră uneori prea restrictivă. „Întrebarea este cât de mult contează Uniunea Europeană la nivel global. Degeaba venim noi cu aceste restricţii când fermierii din alte regiuni ale lumii nu au nici un fel de constrângere”, subliniază Radu, evidenţiind provocările unei competiţii inechitabile pe piaţa internaţională pe care Europa nu o poate câştiga decât printr-o abordare adaptată contextului global.