Odată cu noile regulamente europene (218/783, 218/784 şi 218/785) a fost interzisă folosirea celor trei substanţe active care fac parte din clasa neonicotinoidelor (imidacloprid, clotianidin şi tiametxan), atât ca tratament la sămânţă, cât şi în vegetaţie, la culturile de toamnă şi la cele de primăvară, dar şi în legumicultura de câmp, livezi sau viţă-de-vie. Practic, folosirea acestor substanţe active este permisă numai în condiţii de seră, în timp ce folosirea la tratamentele efectuate în câmp, la toate culturile, a fost interzisă. Cu mari eforturi, România a reuşit să obţină o derogare pentru folosirea celor trei substanţe active la tratamentul seminţelor de porumb sau de floarea-soarelui şi în primăvara acestui an.
Pălămida – hrană din belşug pentru larve
În mod normal, se consideră că porumbul este gazda principală a răţişoarei porumbului (T. dilaticollis), această plantă de cultură satisfăcând cel mai bine cerinţele biologice ale insectei, atât pentru stadiul de adult, ale cărui pagube sunt foarte bine cunoscute de către fermieri, cât şi pentru dezvoltarea larvelor. Referitor la acest din urmă aspect, este cunoscut faptul că larvele se hrănesc cu sistemul radicular al porumbului, dar pagubele produse de acestea sunt nesemnificative, practic, larvele răţişoarei porumbului sunt „invizibile” şi la propriu (nu le putem vedea, ciclul biologic al acestora se desfăşoară în sol, pe măsură ce se dezvoltă, larvele coboară în sol, până la adâncimea de 40-60 cm, uneori chiar şi la un metru), cât şi la figurat (atacul lor la rădăcini este nesemnificativ, fără pagube economice majore). Faptul că noi nu le vedem nu înseamnă că larvele nu se află acolo, ba din contră. Pe lângă porumb, există o plantă din flora spontă care satisface cel mai bine cerinţele pentru dezvolarea larvelor, şi anume pălămida (Cirsium arvense), aceste plante având un sistem radicular foarte bine dezvoltat, ceea ce înseamnă hrană din belşug pentru larve. De asemenea, pălămida poate constitui prima sursă de hrană pentru adulţi, după ce aceştia au apărut la suprafaţa solului, până la răsărirea plantelor de porumb. Se ştie că răţişoara porumbului este un dăunător polifag, pe lângă gazda preferată, porumbul, atacând atât plante de cultură (grâu, orz, soia, fasole, lucernă, trifoi, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc.), cât şi plante din flora spontană (mohor, pălămidă etc). În total sunt 35 de plantă gazdă pe teritoriul ţării noastre, pentru acest dăunător.
Zonele cu favorabilitate maximă pentru atacul răţişoarei
În ultimii zece ani, atacuri din ce în ce mai ridicate s-au înregistrat şi la floarea-soarelui. Suprafeţele compromise de atacul răţişoarei au crescut de la un an la altul, fermierii fiind nevoiţi să semene din nou (uneori şi de două ori). Zonele în care s-au înregistrat cele mai mari pagube la floarea-soarelui sunt acelaşi ca şi în cazul porumbului, şi anume, sudul şi sud-estul ţării. Floarea-soarelui este o cultură profitabilă pentru fermieri. Prin urmare suprafeţele ocupate cu această cultură au crescut foarte mult, mai ales în ultimul deceniu, ajungând sau chiar depăşind suprafaţa de un milion de hectare. Zonele în care se cultivă cele mai mari suprafeţe cu floarea-soarelui din ţara noastră coincid cu cele de maximă favorabilitate pentru atacul răţişoarei porumbului: sudul şi sud-estul ţării. Faptul că în aceste zone avem o pondere foarte ridicată a suprafeţelor ocupate atât cu porumb, cât şi cu floarea-soarelui creează probleme mari fermierilor pentru realizarea unei rotaţii a culturilor ca la carte. Prin urmare, fermierii fac rotaţii scurte, în urma cărora floarea-soarelui revine pe aceeaşi suprafaţă după numai 3 ani, în unele cazuri chiar după doi ani, lucru total nerecomandat de cercetările multianuale efectuate în ţara noastră.
În literatura de specialitate autohtonă se menţinează faptul că floarea-soarelui este plantă gazdă pentru răţişoara porumbului, atacul acestui dăunător este periculos când plantele se află în primele faze de vegetaţie, la fel ca şi în cazul porumbului (de la răsărit, la patru frunze), numai că în cazul florii-soarelui, dacă plantele sunt roase de la colet, atunci sunt compromise în totalitate. Cu toate acestea, se menţiona faptul că numai porumbul şi pălămida satisfac în totalitate cerinţele biologice ale răţişoarei porumbului. Adică, chiar dacă floarea-soarelui este atacată, în unele cazuri cultura fiind compormisă, cu toate acestea se consideră că plantele de floarea-soarelui nu satisfac în totalitate condiţiile pentru înmulţirea larvelor acestui dăunător, la fel ca porumbul sau pălămida.
Tratamentul seminţei e singura soluţie
Având în vedere că în zonele de maximă favorabilitate ale dăunătorului, din sudul şi sud-estul ţării, se cultivă suprafaţe mari cu porumb şi cu floarea-soarelui, precum şi a faptului că pagubele produse de răţişoară la floarea-soarelui au crescut în ultimii ani, este necesară protejarea acestei culturi prin efectuarea tratamentului seminţelor cu unul dintre insecticidele pentru care s-a acordat derogare. Problema este că, pe viitor, acordarea acestor derogări este improbabilă, având în vedere că cele trei substanţe active din clasa neonicotinoidelor au fost interzise pentru aplicarea în câmp, la nivelul întregii UE.
Fermierii spun că dacă nu vor mai putea trata seminţele, se vor reorienta şi vor cultiva alte culturi, cum ar fi soia de exemplu. Numai că şi această cultură face parte din „meniul” acestei insecte. Anul trecut, tot în judeţul Ialomiţa am văzut sole cu soia compromise în urma atacului, fermierii fiind nevoiţi să semene din nou.
Aşa că, să ne bucurăm de această derogare şi să efectăm tratamentul seminţei. Acest lucru este ca o asigurare pentru reuşita florii-soarelui în acest an.
Foto 1 – Răţişoara porumbului – atac la plăntuţele de floarea-soarelui
Foto 2 – Plantă de floarea-soarelui roasă de la colet, care se usucă
Foto 3 – Solă cu floarea-soarelui distrusă în totalitate
Foto 4 – Solă cu floarea-soarelui parţial distrusă
SCHIMBAREA BIOLOGIEI INSECTEI – TEMĂ NOUĂ DE CERCETARE
Într-o experienţă pe care am avut-o anul trecut, organizată de APPR (Asociaţia Producătorilor de Porumb din România), în condiţiile unei ferme comerciale, în judeţul Ialomiţa, în apropiere de comuna Mihail Kogălniceanu, am constatat câteva lucruri interesante. În sola de porumb care a făcut obiectul acestei experienţe, adulţii de T. dilaticollis au migrat masiv din sola vecină, compromiţând aproape toate variantele experimentale, mai puţin cea la care s-a efectuat tratamentul seminţelor de porumb. Numai că sola vecină, de unde au migrat insectele în cultura de porumb, era cultivată cu rapiţă de toamnă aflată în faza de înflorire la momentul efectuării observaţiilor. Cum rapiţa nu este o plantă gazdă pentru răţişoara porumbului, l-am întrebat pe fermier ce cultură a fost semănată în anul precedent. Răspunsul a fost floarea-soarelui, semănată de două ori, deoarece cultura a fost compormisă în urma atacului adulţilor de T. dilaticollis. Ce înseamnă acest lucru? Insectele au reuşit să ierneze în sola cu floarea-soarelui, apoi, la momentul apariţiei în câmp a adulţilor hibernanţi, aceştia au migrat în masă la cultura de porumb, din sola vecină, care făcuse obiectul cercetărilor de anul trecut. Prin urmare, cercetările privind biologia acestui dăunător trebuie să fie reluate, pentru a vedea dacă actualii hibrizi de floarea-soarelui au un sistem radicular atât de dezvoltat încât să permită creşterea larvelor, aşa cum este în cazul porumbului sau a pălămidei. Dar aceste cercetări necesită un volum foarte mare de sondaje efectuate la sol, prin urmare necesită un volum mare de forţă de muncă şi mulţi bani.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)
