Boala apare la mieii de 2-12 zile, mai rar la cei de 2-3 săptămâni. Se îmbolnăvesc, mai cu seamă, mieii bine dezvoltaţi, lacomi, proveniţi de la oi cu lapte mult.
În unele turme se îmbolnăvesc şi mieii cu subdezvoltare congenitală, de la oi cu stare de întreţinere slabă.
FACTORII FAVORIZANŢI
Apariţia bolii este favorizată într-o mare măsură de condiţiile climatice, meteorologice şi de relief, cum sunt zonele montane cu temperaturi mai scăzute, ploi reci cu vânturi, păşuni umede, cu mlaştini.
Condiţiile neigienice şi furajarea necorespunzătoare, nerespectarea măsurilor de îngrijire, contribuie la apariţia bolii. S-a observat apariţia bolii şi în turme cu o bună stare de întreţinere şi cu alimentaţie corespunzătoare, în care boala a fost favorizată de condiţii atmosferice nefavorabile.
EVOLUŢIA BOLII. FORMA ACUTĂ
Evoluează sporadic, cu caracter staţionar sau la interval de 3-5 ani. Introducerea în efective de animale din unităţi contaminate poate declanşa boala la miei. Este mai frecventă către mijlocul şi sfârşitul sezonului de fătare.
Mieii se infectează în timpul suptului, ingerând odată cu laptele şi germenii existenţi în lapte sau pe mameloanele murdărite cu sol sau cu fecale.
S-au izolat tulpini de C. perfringens din solul din preajma saivanelor, din fecalele oilor din turmele contaminate, din ficatul şi țesutul mamar al oilor lactante sacrificate, ceea ce demonstrează că oile adulte reprezintă sursa primară de infecţie pentru mieii nou născuţi.
Perioada de incubaţie este de câteva ore până la 2 zile.
În forma acută, cea mai frecventă, debutul este brusc, cu stare generală gravă, febră (41 grade C) apoi temperatura scade până la 35 grade C, abatere profundă, lipsa poftei de mâncare, mieii stau zgribuliţi, cu spatele încovoiat, diaree cu fecale spumoase, gălbui apoi brune-sanguinolente.
Sindromul de deshidratare este urmat de incoordonări în mers, lipsa totala a poftei de mâncare, stare comatoasă şi moarte. Evoluţia este de 1-3 zile.
CUM TRATĂM BOALA?
Evoluţia rapidă şi gravitatea bolii face ineficientă de cele mai multe ori, intervenţia curativă. Se pot obţine unele rezultate în enterotoxiemia mieilor nou născuţi şi a tineretului, indiferent de tipul identificat, numai în cazuri incipiente de boală, în evoluţiile lente şi fără diaree hemoragică.
1. Se poate interveni cu un tratament mixt, ser specific şi antibiotice, în funcţie de rezultatul antibiogramei. Dintre antibiotice se recomandă eritromicina, tetraciclina, ampicilina, furazolidona şi cloramfenicolul, per os, la care se asociază tratament simptomatic.
2. Se vor efectua dezinfecţii ale boxelor de fătare cu miei bolnavi, a boxelor de izolare şi a celor contaminate, în care a evoluat boala.
3. Se recomandă măsuri de profilaxie nespecifică, privind igiena alimentaţiei şi adăpostului în perioada de gestaţie şi lactaţie. Se evită factorii favorizanţi, mai ales de ordin alimentar (excesul de concentrate, schimbarea bruscă a raţiei, păşunile cu vegetaţie bogată etc.)
Administrarea de tetraciclină 0,5-0,75 g/zi, în două reprize timp de 2-3 zile, fără ser a avut efect curativ la mieii nou născuţi, în 80-90% din cazuri
un articol de
ADRIAN STANCU
UŞV Timişoara
