Principalele teme ale prezentărilor au vizat noile provocări în dezvoltarea culturii căpșunului și perspectivele culturii arbuștilor fructiferi în România, dar și aspecte de tehnologie, precum fertilizarea foliară – o verigă importantă în nutriția plantelor, irigarea prin picurare și microaspersie – pentru producții ridicate și constante.
Premisa alegerii acestui domeniu ține seama de faptul că la nivelul Uniunii Europene există o cerere în creștere pentru acest tip de produse, astăzi importându-se foarte mult din țări precum Chile sau Argentina. În plus, dacă în țările vest-europene, atât de mecanizate și intensivizate, se activează doar pe alocuri în sfera obținerii de fructe mici, în țările cu potențial natural ridicat și, în același timp, cu o mai redusă dezvoltare a agriculturii, aceste producții de nișă reprezintă șanse reale de câștig, fiind una dintre puținele activități agricole care nu necesită mecanizare.
Căpșunul: investiții, valorificare, rentabilitate
În România, prin triplarea producției de căpșun în ultimii 20 de ani, acum abia obținem un kg de căpșuni/cap de locuitor, în timp ce în Uniunea Europeană media de consum este de peste 2,5-3 kg/cap de locuitor. Cu alte cuvinte, pe piață încă este loc pentru mulți producători, iar în România perspectivele sunt bune, cu atât mai mult cu cât și potențialul solului este favorabil. Cultura poate fi înființată în orice zonă a țării, atât primăvara (aprilie sau început de mai), cu plante proaspete sau „frigo”, în timpul verii cu plante „frigo”, cât și toamna (septembrie sau început de octombrie).
Căpșunul poate fi produs în mai multe sisteme de cultură, respectiv cea clasică, pe folie, în solarii și în sere, deosebit de importante pentru obținerea unor sporuri de producție ridicate (cu până la 50%) fiind irigarea și fertilizarea, la sol și foliară. Problema este aceea a asigurării sursei financiare inițiale, costul estimativ al înființării unui hectar cu căpșun fiind de aproximativ 50-60 de mii de lei, iar de aici provine și variabilitatea suprafeței minime optime recomandate celor care doresc să înceapă o asemenea afacere. „Investițiile inițiale de aproximativ 50-60 de mii de lei ar fi în pregătirea terenului, în plante, în irigații, întreținerea culturii, tratamente. Sigur, o cultură de căpșun produce peste 20 tone/ha, iar în condițiile valorificării cu un preț minim de cinci lei se poate asigura un venit de o sută de mii de lei. Așadar, din primul an se poate recupera investiția”, arăta Nelu Orlaie.
Numai că trebuie respectată întru totul tehnologia. Iar o verigă esențială în toată tehnologia, alături de alegerea unui teren neargilos și pe care nu trebuie să băltească apa, dar apropiat de sursă de apă, este reprezentată de calitatea materialului săditor. „La înființarea culturii, întotdeauna trebuie folosit material săditor sănătos, provenit dintr-o pepinieră autorizată. Dacă sădim plante dintre rânduri, de obicei plante cu o slabă capacitate de producție și bolnave, atunci din start a fost compromisă șansa de reușită a culturii. Și, iarăși important, plantarea trebuie efectuată corect, adică rădăcina trebuie introdusă în sol absolut dreaptă în jos. Pentru aceasta, vârful trebuie fasonat și la nivelul mugurelui central”, atrăgea atenția specialistul sălăjean.
Cât privește soiurile de căpșun care pot asigura recolte bogate și calitative, dacă între varietățile mai vechi răspândite în Europa se numără Elsanta, Honeoye, Senga Sengana, Pepinierele Hida au introdus în producție soiuri mai noi de căpșun cu productivitate ridicată, precum Vibrant, Elegance, Pegasus, Matis, Florence, Albion – care răspund cerințelor de timpurietate, au rezistență la făinare și la pătare, produc fructe mari, ferme, aromate și rezistente la transport.
Arbuștii fructiferi deschid noi căi spre export
În privința arbuștilor fructiferi, cu bune perspective pentru cultivatorii români sunt mai toate speciile, dar în mod deosebit coacăzul negru, zmeurul, murul, afinul. Producerea de fructe mici reprezintă o oportunitate de nișă importantă și pentru micii producători și pentru cei care doresc diversificarea producțiilor. Producția de fructe mici de pe un hectar cu arbuști fructiferi poate fi de 8-10 tone, prețurile fiind suficient de ridicate în România și aceasta conferă viabilitate afacerii. Cultura poate fi inițiată cu rezultate eficiente pe o suprafață minimă de 0,5 ha. „În general, arbuștii încep să fructifice din al doilea an de la plantare. În Europa cererea de fructe mici s-a dublat în ultimii 20 de ani, inclusiv datorită tendinței populației de a alege hrană cât mai sănătoasă. De aceea, precizez că România poate fi un serios furnizor la export, astăzi cele mai importante țări producătoare fiind Polonia, Serbia și Rusia. Europa importă fructe, de exemplu de afin și coacăz, inclusiv din America de Sud, respectiv Chile și Argentina. De ce să nu producem noi, dacă avem condiții naturale?”, observa retoric Nelu Orlaie.
Cine s-ar putea orienta spre acest domeniu relativ nou?
Tinerii care au fost la muncă în străinătate și s-au săturat să fie culegători de căpșuni în Spania sau cine știe pe unde revin acasă cu dorința de a investi în astfel de culturi. „Avem numeroase solicitări de material săditor și am produs, pe lângă stoloni de căpșuni, mai multe specii de arbuști fructiferi. Mai exact, coacăz negru, zmeur – drajoni, afin – plante de 2-2,5 ani, la ghivece mari de 2 l, mur – plante la ghivece, agriș-marcote înrădăcinate, goji, coacăz roșu și alb, lonicera, aronia. Din păcate, însă, vorbim încă de o stare inițială la nivel de țară, în privința obținerii fructelor mici. Dacă la căpșun România obține 2,5% din producția UE, la zmeură abia atingem 0,05%, cu cele 15 ha cu zmeur evidențiate de datele FAO. E bine că acum vorbim despre un mai mare apetit pentru asemenea culturi, inclusiv din perspectiva faptului că, de exemplu, fructele de coacăz conțin 150-200 mg de vitamina C la 100 mg fructe, adică de 3-5 ori mai mult decât citricele. Așadar, vorbim despre valori alimentare și terapeutice deosebite”, menționa pepinieristul transilvănean.
La Dolhasca, în județul Suceava, există o afacere cu goji, pe un hectar, fructele uscate plecând la export, în Italia, ne spunea directorul DADR Suceava, Vasile Costan. Tocmai pentru că este un domeniu oarecum nou, dar de care fermierii par interesați, spre a încuraja actul de comunicare profesională, pentru o mai bună informare și o potrivită alegere, conducerea DADR a pus la dipoziție gratuit sala de conferințe. ”Chiar astăzi am discutat cu un fermier din Fundu Moldovei și mi-a spus că dorește să schimbe categoria de folosință pentru o fâneață pe care se găsește afiniș, adică suficient de mulți afini sălbatici. Vrea să cultive afin ameliorat, fiindcă este clar că terenul se pretează la aceasta, iar mai apoi vrea să se axeze pe obținerea dulceții de afine, ca produs tradițional. Ei bine, pentru această categorie de fermieri, interesați, am fost bucuroși să gazduim simpozionul la DADR Suceava”, spunea Vasile Costan.
În această primăvară, conferințe similare celei de la Suceava s-au desfășurat și în județele Bihor, Brașov, Călărași, Mureș, evenimente aflate tot în organizarea Pepinierelor Hida, județul Sălaj, producător de căpșuni și arbuști fructiferi, distribuitor de produse pentru agricultură, precum îngrășăminte foliare, sisteme de irigații din Israel, folie profesională pentru și turbă pentru agricultură.
Petronela COTEA MIHAI
redactor Radio România Iași
PEPINIERELE HIDA – EXEMPLUL UNEI AFACERI VIABILE
Unul dintre principiile de la care au pornit discuțiile a fost acela că obținerea căpșunilor și a fructelor mici, în special zmeură, afine, coacăze, asigură venituri consistente, fapt demonstrat practic prin însăși experiența fondatorului Pepinierelor Hida, din județul Sălaj, inginerul Nelu Orlaie.
„În urmă cu vreo zece ani, am început cu vreo șase ari de teren, pe care am produs căpșuni pentru consum. Deoarece nu găseam material săditor de calitate în România, am importat și, mai apoi, am hotărât să înființăm prima pepinieră certificată. Apoi, ne-am îndreptat și către arbuștii fructiferi, iar astăzi am ajuns să fim cei mai importanți producători de stoloni de căpșuni și de material săditor de arbuști fructiferi. Am licențiat cele mai bune soiuri de coacăz negru care există în Europa, iar extinderea noastră s-a realizat pe baza a ceea ce am produs în fermă. Azi, avem pepiniere și producție pe o suprafață totală de opt hectare, respectiv patru hectare pentru pepiniere și tot atâtea pentru producție de fructe. Din această sursă trăim toți, adică noi și cei zece copii, patru dintre aceștia fiind căsătoriți, toți lucrând în aceeași fermă. Deci, se poate vorbi despre o afacere care asigură veniturile necesare unui trai decent”, sublinia Nelu Orlaie.
SIMPOZIOANELE PEPINIERELOR HIDA – UN CÂȘTIG PENTRU FERMIERI
Din categoria celor interesați de informațiile și noutățile expuse în cadrul întâlnirii organizate de Pepinierele Hida la Suceava a făcut parte și Daniel Iacoban, din Cajvana – Suceava, un tânăr de 28 de ani, interesat de culturile de afin și de zmeur. „Eu am lucrat vreo 2,5 ani în Italia și în Anglia, iar acum am revenit acasă cu gândul de a rămâne și de a dezvolta o afacere la mine în comună. Am văzut că se pune mare preț pe agricultură, se oferă sprijin prin diverse programe și m-am decis pe acest tip de activitate. Nu am mai lucrat în acest domeniu și am început să mă documentez, pentru că nu poți reuși dacă nu ești informat. De aceea, am venit la această conferință, mi s-a părut foarte interesantă, documentată și aplicată. Iar domnul Orlaie se vede că este și specialist, dar și un om cu suflet, care nu vrea să fure timpul nimănui. Prețuiesc faptul că a fost sincer, a spus și binele, și răul, practic ne-a oferit nouă experiența sa și munca de ani și ani de zile. Mai mult, m-a impresionat faptul că, acum, cu proiectele acestea europene, a preferat să nu producă material săditor din nu știu ce soi și deci să nu câștige, fiindcă știa că era un soi cu o productivitate mai mică decât altele. Mi s-a părut onest, iar conținutul tehnic a fost deosebit. Astăzi a fost o zi în care am învățat ceva. A fost un câștig. Sper să reușesc și eu cu plantația pe care o voi înființa pe 1-2 hectare. Voi folosi doar banii mei, agonisiți în străinătate”, mărturisea tânărul bucovinean.
Articol publicat in revista Ferma nr.5(166) 15 – 31 martie 2016
