În urmă cu un deceniu, Ionel Rusu se angajase șef de fermă la Contec – fosta fabrică de conserve din Tecuci – în sectorul de producție. După privatizarea unității, în 2004, a decis să continue pe cont propriu producerea legumelor, o activitate căreia i s-a dedicat cu toată ființa sa, așa cum numai un pasionat de profesia aleasă o poate face.
„În general, noi producem cam toate speciile legumicole, însă avem grijă ca producția pe care o vom obține să fie acoperită de contracte. Nu vrem să ne asumăm riscuri, să producem și să rămânem cu marfă pe stoc; lucrăm într-un domeniu cu mare grad de perisabilitate, piața liberă și prețurile sunt volatile”, ne-a declarat fermierul tecucean.
Pentru acest nou ciclu productiv, din structura de cultură nu vor lipsi tomata, castravetele și vânăta (hibrizi cultivați în sistem palisat), fasolea, mazărea pentru boabe, ardeiul gras, gogoșarul, varza, ardeiul iute…
Spanacul – o cultură „redescoperită”!
Din acest an, în ferma lui Ionel Rusu se va cultiva și spanac, o specie ce a lipsit câțiva ani în această zonă, din 2011. Trebuie notat că solicitarea aparține conducerii Contec Foods, care urmărește să reintre pe piață cu conserve de spanac. „Cultura de spanac ne oferă destule avantaje: ne ajută cu startul financiar și nu ocupă mult teren. La început de decembrie 2015, plantele ar fi trebuit să fie dezvoltate, dar discuția pentru contractare s-a purtat destul de târziu și am pierdut startul. Vom semăna spanac pe o suprafață de cinci hectare în sol înghețat, la început de desprimăvărare, apoi așteptăm să se zvinte terenul ca să putem intra la lucru. Vrem ca în luna mai să recoltăm, îl strângem fără pețiol, numai foliolă”, a explicat fermierul.
Această operație necesită un volum mare de lucru și o forță de muncă însemnată numeric, mai ales că producția medie pe hectar este în jur de 10 tone. „În câmp, ne trebuie cam 120-150 de oameni pe zi, așa cum foloseam înainte vreme când spanacul nu lipsea din nici o fermă. Anul acesta nu știu cum vom face, de unde să-i luăm! Randamentul mediu al unui muncitor este de 50 kg/zi. Mă bazez pe faptul că în aprilie-mai, celelalte ferme din jurul meu nu au ce face cu forța de muncă, așa că nutresc speranța să o folosesc eu”, și-a exprimat optimismul Ionel Rusu.
Contec Foods este un procesator serios
În bazinul legumicol din împrejurimile Tecuciului, altădată întins pe mai bine de o mie de hectare, principalul procesator este Contec Foods. De aceea, mulți fermieri sunt aproape nevoiți să încheie contracte de livrare cu această unitate. „Am contractat cele mai mari cantități de legume cu Contec Foods, pentru noi este cel mai serios beneficiar, cu toate că are prețurile cele mai mici! Decât să aștepți ani de zile de la alții banii cuveniți pentru marfa vândută, mai bine accepți să dai mai ieftin. Așa se întâmplă, unii procesatori plătesc mai greu, cum sunt fabricile de la Pitești sau Piatra Neamț”, a susținut Ionel Rusu.
„Fabrica” de 3 milioane de răsaduri
An de an, în fermă, se produc răsadurile necesare pentru întregul ciclu de producție. Există suficientă capacitate de producție pentru realizarea a trei milioane de fire, dar, de regulă, pe sezon de producție, sunt scoase cam 2,6-2,7 milioane.
„Din anul 2008, lucrăm pe suport alveolar, din polistiren, procurat din Italia. Suntem dotați cu mașină de semănat în palete alveolare și cu mașină de plantat răsaduri marca Ferrari. Am lucrat în prima fază cu turbă de la un furnizor italian, era foarte scumpă, apoi am renunțat în favoarea unei firme românești, lucrăm cu îngrășăminte cu eliberare controlată, utilizăm cu succes o tehnologie italienească”, a susținut fermierul. La reușita lucrărilor o contribuție însemnată o aduc, prin sârguință și pricepere, mecanizatorii Ionel Cristea, Gheorghe Olaru și Costel Olaru.
Potrivit lui Ionel Rusu, anul trecut, a renunțat la plantatul răsadurilor de castraveți și a semănat direct în câmp. Horticultorul a constatat că plantele s-au înrădăcinat mult mai bine; de aceea va continua să testeze această procedură tehnologică și pe alte specii legumicole în condițiile fermei.
Densitățile dau măsura producției
„Densitățile la hectar pe care le utilizăm sunt următoarele: la castraveți mergem undeva până în 35 de mii de plante pe hectar; la tomate, între 20 și 22 mii de plante/ha pentru soiurile sau hibrizii tardivi și 35-40 mii/ha la cele timpurii, iar la vinete nu depășim densitatea de 25 mii de plante la hectar”, a ținut să precizeze legumicultorul. Acesta continuă susținând că: „Din anul 2000, cultivăm un hibrid de tomate italienesc pe care-l plantăm în câmp și are o dezvoltare luxuriantă, ajungând până la o înălțime de 1,5 m; la un moment dat nu mai putem intra cu tractorul să efectuăm tratamentele fitosanitare”.
Irigații tot mai scumpe
Marele regret al fermierului este că s-a distrus sistemul de irigare. Stația SPP 12 a OUAI Tecuci, care asigura apa pe terenurile fermei, nu a funcționat. În iarna trecută nu a fost asigurată paza și hoții au furat componentele. În fermă sunt cinci puțuri forate, dar care nu acoperă întreaga suprafață. Un singur puț poate asigura udarea a circa patru-cinci hectare cultivate cu legume. Apa e foarte scumpă. „În primăvara trecută, am consultat tarifele ANIF. La organizația noastră de utilizatori, 1000 mc de apă costa 170-180 lei, dar ajungea la SPP 12 la 400 lei, iar de la stație și până în ferme, prețul unei norme de apă depășea 1000 lei! Dacă mai ai norocul să mai prinzi și un an secetos și trebuie să dai patru-cinci ape, te-ai dus în 6-7 mii lei cu toate cheltuielile aferente: transport, echipamente de irigat, mutat conducte, păzit instalații… Păi, ce producție trebuie să realizezi ca să-ți acoperi cheltuielile, când prețurile pe piața legumelor sunt atât de jos?”, se întreabă retoric fermierul.
Perdele de protecție ridicate pe cont propriu
Zona Bălcescu din extravilanul municipiului Tecuci este expusă deșertificării, platoul e unul înalt, stavilă în calea vânturilor care bat mai tot timpul anului. „Am vrut să realizez perdele de protecție pe zona fermei, dar proiectele nu se elaborau decât de către angajații Romsilva, numai ei fiind autorizați. M-am adresat Regiei, dar nimeni nu a vrut să-mi facă proiectul. Atunci am renunțat la subvenția de la APIA pentru suprafața de un hectar și în anul 2011 am cumpărat de la un producător particular material săditor; nu m-a costat mult, 20 de bani puietul, și astfel am realizat perdele de protecție din salcâm. Voi continua, pentru că efectele se văd într-un spor de producție”, a precizat ing. Ionel Rusu.
UN AN PE PIERDERE?!
„Anul trecut a fost unul greu pentru noi. Nu ne-am închis prea bine, am resimțit cu vârf și îndesat lipsa forței de muncă. A rămas tomata în câmp, nerecoltată! Am pariat pe mazăre, am înființat 65 de hectare în primăvară, dar până la recoltare nu a plouat nici un strop. A venit o ploaie după ce am ieșit din câmp. Cu chiu, cu vai am reușit să strângem o medie de 2500 kg/ha, de ne-am acoperit sămânța încorporată sub brazdă”, a rostit cu o ușoară stânjeneală Ionel Rusu.
Discuția alunecă, firesc, spre cheltuieli. Legumicultura în câmp deschis este costisitoare. Într-un ciclu de producție, susține fermierul, investiția pe hectar depășește 7.000 de lei, începând cu sămânța, răsadul și până la recoltare. Din fermă, legumele nu pleacă vrac, ci numai ambalate în lădițe. Și apoi, nu întotdeauna prețurile sunt atractive. Producătorul este mai întotdeauna la mâna procesatorului.
„SUNTEM CONDAMNAȚI PRIN VOCAȚIE SA FACEM LEGUME!”
Ionel Rusu este absolvent al Facultății de Horticultură din cadrul USAMV Timișoara, promoția 1992, prima serie cu cinci ani.
„Îmi place castravetele palisat pe plasă, e un spectacol de plantă; o minune a naturii. Dar cultiv și tomata, vânăta și ardeii iuți la fel, în sistem de palisare. Sigur, e mai dificil de făcut, dar legumele prezintă o calitate superioară”, ne-a declarat horticultorul. El știe destul de bine și recunoaște cu amărăciune că „viitorul în legumicultură este susținut doar de pasionați! Noi, generația noastră, suntem condamnați să facem legume cât mai rezistăm! Nu este o afacere! Poate o vocație! Eu nu mă pot reprofila. La o fermă ca a mea, nu poți face cultură mare. O sută de hectare sunt insuficiente, nu poți face performanță lucrând această suprafață, îți trebuie peste 5-600 ha; eu așa văd lucrurile”.
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016
