Aşa cum ciorile de semănătură (Corvus frugilegus) pun în pericol porumbul proaspăt semănat, nici semănăturile de floarea soarelui sau de soia nu sunt ferite de provocările „ornitologice” cauzate de bine-cunoscuţii porumbei.

Există mai multe specii de porumbei, una dintre cele mai întâlnite fiind porumbelul domestic (Columba livia livia), provenit din porumbelul sălbatic de stâncă. Este răspândit în cea mai mare parte a Europei şi în nordul Africii, în Asia Mică şi Centrală, dar şi în China sau India. În România se întâlneşte în majoritatea zonelor. Porumbeii domestici nu migrează, depunând ouă de trei ori pe an. Cuibăreşte în podurile caselor sau sub streaşina acestora, în diferite aliniamente de arbori sau în hulubării (construcţii făcute de amatorii pasionaţi de păsări).

AREAL IDEAL PENTRU IERNAREA PORUMBEILOR SĂLBATICI

Literatura de specialitate autohtonă menţiona că în anii ’80 zona de sud-est a Munteniei a devenit un important areal pentru iernarea porumbeilor sălbatici, veniţi din zonele nordice, pe timpul sezonului hibernal. Ei puteau fi întâlniţi în cârduri de câteva mii de exemplare. Acum este posibil ca iernile mai uşoare să determine staţionarea unui număr mult mai ridicat de porumbei sălbatici la noi în ţară.

O specie foarte des întâlnită la noi este porumbelul gulerat (Columba palumbus), a cărui răspândire rapidă în sud-estul ţării creează mari probleme fermierilor la semănatul de primăvară.

RĂSPÂNDIRE MASIVĂ ÎN CÂMPIA BĂRĂGANULUI

Specia cuibăreşte în nordul Africii, sud-vestul Asiei şi în Europa. În România, porumbeii guleraţi sunt întâlniţi în toate zonele, fiind parţial migratoari. Pot fi observaţi în sudul ţării, în sezonul rece. Arealul porumbeilor guleraţi este la marginea pădurilor de foioase (care se continuă cu arealele deschise, cum ar fi terenuri agricole sau păşuni), păduri mai rare sau diferite aliniamente de arbori. În ultimul timp sunt întâlniţi în oraşe (parcuri, grădini, cimitire).

În ultimii ani, populaţia de Columba palumbus a început să crească în zona de sud-est a ţării, în special în Câmpia Bărăganului. Adică, exact în locurile unde fermierii au început să aibă probleme cu atacuri masive la semănăturile de primăvară (floarea soarelui sau soia).

MOD DE ATAC: PREFERĂ SOIA ŞI FLOAREA SOARELUI

Porumbeii scot seminţele din brazdă, rezultând goluri în cultură. În cazul unor atacuri ridicate, culturile pot fi parţial sau total compromise, fermierii fiind nevoiţi să semene din nou.

Porumbeii au o afinitate ridicată pentru boabele de soia şi de floarea soarelui, dar atacă – mai rar – şi semănăturile de porumb (acestea sunt ”asaltate” cu predilecţie de ciorile de semănătură). Atacul poate avea loc şi după răsărirea plantelor, când acestea se află în faza cotiledonală, caz în care păsările scot bobul din care a germinat planta sau pot roade cotiledoanele.

Pe de altă parte, porumbeii au un regim de hrană omnivor. Pe lângă vegetale, aceştia se pot hrăni cu râme sau diferite specii de insecte.

POSIBILE METODE DE PREVENIRE

• Se recomandă folosirea tunurilor anti-păsări, care emit zgomote puternice, la un anumit interval de timp, cu rol de a le speria.
• O altă soluţie este folosirea sperietorilor de păsări. Pe internet există o ofertă bogată privind diferite tipuri de sperietori. Acestea pot să fie baloane care sperie înaripatele, ori un zmeu cu formă de şoim (prădător natural al păsărilor), sau sperietoare sub forma unei bufniţe, cu anvergura aripilor mai mare de un metru.
• Recent, a apărut în piaţă şi un tip de drone acustice, folosite la îndepărtarea păsărilor. Acestea au diametrul mai mare de un metru, iar după decolare emit un semnal acustic puternic, care sperie şi îndepărtează păsările sau animalele nedorite. Din păcate, tehnologia actuală se confruntă cu mai multe provocări. Cea mai mare dintre acestea este legată de autonomia de zbor.
• Crearea condiţiilor propice pentru înmulţirea duşmanilor naturali ai porumbeilor (uliul porumbar).

CUM ÎNMULŢIM DUŞMANII NATURALI AI PORUMBEILOR?

Porumbeii nu au prea mulţi duşmani naturali. Unul dintre aceştia este uliul porumbar (Accipiter gentilis). Această pasăre prădătoare, foarte cunoscută la noi în ţară, ar putea să ne ajute în controlul populaţiei porumbeilor (care dau iama în semănăturile de floarea soarelui sau de soia). Cum uliul preferă marginea pădurilor, perdelele forestiere din zona de câmpie ar putea fi o soluţie, pe termen lung, pentru înmulţirea populaţiilor de ulii şi a duşmanilor naturali ai porumbeilor. Pentru a avea mai multe suprafeţe ocupate cu perdele forestiere (considerate în mod eronat elemente neproductive), ar trebui acordate diferite stimulente fermierilor. O perdea forestieră nu apare peste noapte, ci se dezvoltă în decurs de mai mulţi ani. Efectele benefice ale perdelelor forestiere nu se observă mâine, ci pe termen mediu şi lung. Prin urmare, nu putem gestiona problema atacului păsărilor la semănăturile de primăvară doar cu soluţii pe termen scurt. Trebuie să gândim pe termen lung.

CÂND DĂUNĂTORII OCAZIONALI DEVIN O PROBLEMĂ

Viitorul ne aduce provocări din ce în ce mai mari. Pe lângă dăunătorii clasici ai culturilor agricole, avem probleme din ce în ce mai mari cu specii care erau considerate, până de curând, dăunători ocazionali. Din această categorie fac parte şi speciile de porumbei, care pun probleme semănăturilor de floarea soarelui sau celor de soia. Pe termen scurt, este recomandat să alternăm metodele de prevenire ale atacului, de care dispunem în prezent (sperietori de păsări, tunuri antipăsări), în încercarea de a proteja culturile la început de drum de atacul înaripatelor. Dăunători ai căror efective par a fi din ce în ce mai ridicate… Pe termen lung, trebuie să creăm condiţiile pentru dezvoltarea speciilor de păsări răpitoare. Adică refacerea unui echilibru natural. Uşor de zis, greu de făcut!