Caractere epidemiologice

Sunt receptivi porcii, mai ales tineretul în primele 3-10 săptămâni de viaţă. Sursele de infecţie sunt porcii bolnavi şi cei trecuţi prin boală, care contaminează atmosfera adăpostului prin tuse, strănut şi jetaj, calea de infecţie fiind de regulă calea respiratorie, prin inhalarea aerosolilor contaminaţi. Boala se poate transmite şi de la scroafele infectate la purcei, tot prin aerosoli, transmiterea transplacentară nu este posibilă.

Factorii favorizanţi în declanşarea bolii sunt reprezentaţi de microclimatul necorespunzător din adăposturi (umiditate excesivă, temperatură scăzută, exces de amoniac, alimentaţie carenţată, etc.). Odată declanşată evoluţia este de tip enzootic, staţionar.

Tabloul clinic

Boala evoluează acut-subacut sau cronic, după o perioadă de incubaţie variabilă, de 10-16 zile.

• Forma acut-subacută este relativ rar întâlnită, apărând mai ales în efectivele recent infectate, în care boala nu a fost prezentă anterior. În astfel de efective se îmbolnăvesc porcii de toate vârstele, morbiditatea atingând uneori 100%. Clinic, se constată hipertermie (40-40,5oC), anorexie, apatie, iar după câteva zile, apare tusea, de regulă uscată, accentuată la efort sau la administrarea furajelor. Boala se finalizează prin moarte în 5-10% din cazuri, sau se cronicizează.
• Forma cronică, este mai frecvent întâlnită, simptomele instalându-se progresiv. Principalele manifestări clinice sunt tuse şi dispnee, sesizabile mai ales în timpul deplasărilor sau în cazul schimbărilor bruşte de temperatură şi umiditate. În această formă evolutivă, la unele exemplare este posibilă apariţia pneumoniilor acute, ca urmare a suprainfecţiilor cu alţi germeni de asociaţie. Porcii care dezvoltă această formă clinică, rămân subdezvoltaţi şi taraţi pentru restul vieţii.

Tabloul morfopatologic

În funcţie de vârsta animalului afectat şi stadiul evolutiv al bolii, se întâlnesc forme diferite de bronhopneumonie localizate în lobii apicali sau cardiaci. În formele acut-subacute, se pot întâlni leziuni de congestie şi edem pulmonar, alături de prezenţa unui lichid spumos în bronhii. Când intervin suprainfecţii, pot să apară leziuni de pericardită şi pleurită, şi leziuni de bronhopneumonie purulentă.

O caracteristică importantă a leziunilor pulmonare, în această boală, este delimitarea netă a zonelor afectate faţă de ţesutul pulmonar normal. Pe lângă pulmonii sunt afectate şi limfonodurile mediastinale şi bronhice care sunt mărite.

Diagnosticul

Boala se suspicionează când apar simptome respiratorii (tuse, dispnee) la tineret, în preajma perioadei de înţărcare, cu evoluţie lentă şi vindecări spontane la majoritatea animalelor. Examenul necropsic are o valoare deosebită în stabilirea diagnosticului, dat fiind aspectul caracteristic al leziunilor. Confirmarea diagnosticului etiologic poate fi făcută prin examen de laborator.

Profilaxie şi combatere

• Profilaxia se realizează prin măsuri care vizează asigurarea unor condiţii optime de întreţinere (microclimat şi alimentaţie corespunzătoare, evitarea factorilor de stres) în adăposturile de porcine, precum şi evitarea contactului cu animalele bolnave sau purtătoare de micoplasme.

  Există de asemenea diferite tipuri de vaccinuri inactivate, care şi-au demonstrat eficacitatea, prin faptul că au redus mult incidenţa leziunilor pulmonare în efectivele imunizate.

• Combaterea se bazează pe remedierea condiţiilor de zooigienă, tratarea porcilor cu semne clinice precum şi a celor suspecţi de contaminare.

  Tratamentul, deşi nu conduce la vindecarea leziunilor pulmonare, opreşte evoluţia procesului inflamator. În scop terapeutic pot fi folosite tetraciclina, tylanul, lincomycin, tiamutin şi spiramicina, administrate “per os”, odată cu furajele sau individual injectabil.