Ultimele cinci focare de Pesta micilor rumegătoare din România au fost închise, potrivit ultimului raport publicat în 5 noiembrie 2024 pe platforma WAHIS a Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor. Aceste focare se aflau în satul Clopodia, din comuna Jamu Mare, județul Timiș.
Situația în ultimele cinci focare din România, la Clopodia, unde crescătorii de ovine au opus multă vreme o rezistență puternică față de măsurile de sacrificare a ovinelor, a fost următoarea:
- 740 ovine susceptibile, 332 cazuri epidemiologice, un animal mort, 331 oi ucise/focarul a fost confirmat în 29 august 2024;
- 690 susceptibile, 501 cazuri, din care 5 decese și 496 animale sacrificate/focarul a fost confirmat în 29 august 2024;
- 228 oi susceptibile, 228 cazuri epidemiologice, din care 12 decese și 216 animale sacrificate/focarul a fost confirmat în 28 august 2024;
- 108 oi susceptibile, 108 cazuri, nicio oaie moartă, 108 oi sacrificate/focarul a fost confirmat în 28 august 2024;
- 623 oi susceptibile, 623 cazuri, din care 26 decese, 596 oi sacrificate/focarul a fost confirmat în 18 august 2024.
În total, din 19 iulie 2024, când a fost confirmat primul focar în România, în localitatea Baia, din județul Tulcea, și până în 5 noiembrie, când a fost raportată la nivel internațional stingerea ultimelor cinci focare, din satul Clopodia, județul Timiș, au fost confirmate 67 de focare, în județele Tulcea, Constanța, Ialomița și Timiș.
Au fost susceptibile 226.759 ovine, din care 225.994 cazuri epidemiologice: 13.760 oi moarte din cauza bolii, 212,223 oi ucise de echipele de intervenție.
Din cele 67 de focare din România, 37 au fost confirmate de Institutul pentru Diagnostic și Sănătate Animală, 26 de Laboratorul DSVSA Constanța și 4 de Laboratorul DSVSA Giurgiu.
Revista Ferma precizează că exporturile de ovine vii pe piețele terțe ( din afara Uniunii Europene ) au fost reluate în timp ce mai erau focare active pe teritoriul României:
Arabia Saudită a cumpărat în săptămâna 39 ( 23 – 29 septembrie ) 551,3 tone de ovine vii, cu prețul de 3,33 euro/kg, un preț mai mic decât plătit la începutul lunii august, 3,87 euro/kg și
Iordania a cumpărat în săptămâna 43 (21 – 27 octombrie) 1.654,9 tone de ovine vii, cu o valoare per unitate de 3,47 euro/kg, valoarea financiară totală a transportului fiind 5.744.844 euro, potrivit datelor Comisiei Europene.