Pajiştea, cea mai rentabilă resursă furajeră

Cea mai ieftină resursă furajeră este pajiştea, utilizată direct prin păscut de către animale. La acestea se adaugă avantajele mişcării animalelor în aer liber, expunerea la influenţa binefăcătoare a razelor solare, călirea organismului în creştere pentru animalele tinere şi altele.

Pe păşune, animalul este mai aproape de starea lui naturală, anterioară domesticirii şi mai departe de dependenţa lui totală de om. Printre specialiştii din domeniul pastoral circulă a doua triadă sol-plantă-animal, nu mai puţin importantă decât cea enunţată anterior.

Astfel, condiţiile pedoclimatice şi fertilitatea solului, determină compoziţia floristică, producţia şi calitatea furajeră a pajiştii pe care paşte animalul şi care, la rândul lui, realizează produsul animalier la nivelul dorit de crescător, sub aspect productiv şi calitativ.

Cele două triade: masă-casă-rasă şi sol-plantă-animal, prima utilizabilă în special pentru perioada de stabulaţie şi a doua mai ales pentru perioada de păşunat, se întrepătrund reciproc şi nu pot fi separate una de alta, atunci când dorim să avem productivitate în creşterea animalelor domestice ierbivore.

Pajiştea şi productivitatea animală

În urmă cu exact patru decenii, am efectuat 4 luni de experimentări cu tineret taurin pe o pajişte permanentă din Munţii Jura, în Elveţia, unde se stabilea numărul optim de parcele pentru păşunat, care a fost în final de 6-8 parcele.

Exprimarea randamentului unei pajişti în spor greutate vie sau alt produs animalier, cum ar fi laptele, este o problemă destul de dificil de realizat. Rezultatele sunt însă cu mult mai reprezentative decât alţi indicatori, cum ar fi: producţia după cosire la nivel de masă verde, substanţă uscată etc. Prin păscut, călcare şi dejecţii, animalul influenţează radical covorul ierbos şi calităţile acestuia.

La începutul anilor ’70, în zona Vlădeni – Braşov, după modelul elveţian, am început primele experienţe de stabilire a productivităţii pajiştilor în spor greutate vie la tineretul femel de prăsilă, urmate de alte experimentări de acest gen, la: Măgurele – Braşov şi Sighetul – Marmaţiei (Maramureş), în condiţii de neirigare, precum şi la Secuieni – Neamţ, Şimnic – Dolj şi Moara Domnească – Ilfov, în condiţii de irigare a pajiştilor semănate, efectuate pe un interval de peste două decenii, în perioada 1972-1993 (Tabelul 1).

Înfiinţarea şi valorificarea pajiştilor

După înfiinţarea pajiştilor semănate, de regulă primăvara, în primul an de vegetaţie producţia de iarbă s-a recoltat prin cosire, iar în anii următori prin păşunat. Pajiştile înfiinţate toamna, au fost folosite în anul următor direct prin păşunat, fără probleme deosebite.

Au fost utilizate amestecuri simple, formate dintr-o graminee (60-80 %) şi o leguminoasă perenă, ca trifoiul alb (20-40%), dar şi amestecuri complexe, cu mai multe graminee perene şi leguminoase perene în aceleaşi proporţii.

Pe cât posibil, în funcţie de precocitatea speciilor, amestecurile au fost orânduite în conveier, astfel încât să existe o eşalonare a producţiei, îndeosebi la primul ciclu de păşunat. Au fost folosite aproape exclusiv soiuri şi populaţii locale româneşti de graminee şi leguminoase perene, mai bine adaptate la condiţiile noastre de climă şi sol.

La înfiinţarea pajiştilor şi în anii următori de vegetaţie, s-au aplicat îngrăşăminte chimice în doze diferenţiate, P şi K toamna şi N fracţionat primăvara, iar după ciclurile de păşunat s-au administrat 30-60 kg/ha.

Pajiştea semănată a fost împărţită în 6-10 (de cele mai multe ori 8) parcele egale de păşunat, în care au fost introduse viţele cu vârsta între 6 şi 18 luni, din rasele: Bălţată românească (din zonele de provenienţă Vlădeni şi Măgurele), Brună (Sighetul Marmaţiei, Secuieni, Şimnic) şi Friză (Moara Domnească, Şimnic).

După cum se observă, nu s-au folosit la experiment rase de carne, şi nici hibrizi de carne, ci rase mixte şi pentru lapte, exploatate local, care, deşi înregistrează producţii mai mici decât rasele specializate, demonstrează accesibilitatea exploataţiilor de orice mărime la acest sistem de creştere a taurinelor pe păşune, în vederea producţiei de carne.

Randamentul în spor greutate vie a pajiştilor semănate

Animalele au fost cântărite la începutul şi după fiecare ciclu de păşunat. Pentru determinarea producţiei pe cicluri, s-au luat probe de iarbă înainte şi după păşunat, şi s-au făcut determinări de compoziţie floristică şi analize de calitate a furajului.

Durata sezonului de păşunat a fost de 150-180 zile, cu 5-7 cicluri de păşunat. Sporul mediu zilnic pe cap de animal s-a situat între 700 şi 900 grame/cap/zi. Menţionăm că animalele nu au primit în raţie nici un alt fel de furaj, în afară de iarbă, apă şi sare.

Rezultatele obţinute sunt destul de heterogene – de la 600 până la 1080 kg/ha spor greutate vie, în funcţie de fertilitatea solului, nivelul de fertilizare, irigare etc., fiind mai bune la amestecurile complexe şi mai scăzute la amestecurile simple, în toate cazurile.

Potenţialul pajiştilor semănate

O pajişte semănată, fertilizată, în medie, cu 175 kg/ha N, 64 kg/ha P2O5 şi 46 kg/ha K2O, asigură o producţie de 10,58 t/ha substanţă uscată, 2210 kg/ha proteină brută şi 855 kg/ha spor greutate vie, numai cu iarba de pe pajişte!

Pajiştile alcătuite din amestecuri complexe sunt cu 18% mai productive decât amestecurile simple, întrucât speciile componente au exigenţe ecologice diversificate şi se adaptează mai bine la fluctuaţiile climatice din perioada de vegetaţie şi din anii de exploatare a pajiştii.

Pajiştile în regim irigat au o producţie cu 32% mai mare decât cele neirigate, cu toate că aceste experimentări s-au efectuat în zone cu precipitaţii de peste 650-700 mm pe an, insuficiente însă pentru realizarea unor producţii mari pe pajiştile semănate.

Acestea sunt câteva rezultate mai importante realizate în reţeaua de cercetare a ASAS şi USAMV Bucureşti, care, din păcate, din cauza costurilor ridicate şi a lipsei de fonduri nu sunt continuate şi în prezent, deşi practica actuală agrozootehnică o cere cu insistenţă.

Datele experimentale obţinute în condiţiile ţării noastre pot fi un imbold şi o garanţie pentru extinderea pajiştilor semănate destinate taurinelor pentru carne, aşa cum se procedează în ţările unde creşterea acestor animale are deja o tradiţie îndelungată.

Tabelul 1: Rezultatele privind producţia pajiştilor semănate, calitatea furajelor şi randamentul în spor greutate vie la tineretul taurin femel de prăsilă

SU = Substanţă Uscată; PB = Proteină Brută

Tabelul 2: Rezultatele privind producţia medie, calitatea şi sporul în greutate vie la tineretul taurin în perioada 1972 – 1993

Pentru o analiză mai atentă a factorilor care influenţează producţia vegetală şi animală, redăm în tabel o sinteză a rezultatelor experimentărilor cu animale pe pajiştile semănate din ţara noastră.