hrană şi habitat pentru animale, dezvoltarea unor activităţi conexe (colectarea şi procesarea de produse apicole, de plante medicinale), rezervor natural ce asigură biodiversitatea a peste 70 la sută din speciile de plante (prezervarea acestuia poate asigura un fond important de germoplasmă pentru viitoarele cultivare), cel mai eficient mod de protecţie a solului împotriva eroziunii sau furnizor de energie neconvenţională.
De asemenea, pajiştile permit realizarea unor cicluri biologice eficiente ale azotului, fosforului, potasiului şi ale bioxidului de carbon (CO2) şi asigură dezvoltarea turismului peisagistic prin diversitatea speciilor de plante şi de animale ce înnobilează şi înfrumuseţează mediul.
În condiţiile în care s-ar folosi numai 60 la sută din suprafaţa de pajişti permanente, prin aplicarea unor măsuri tehnologice minime, acestea ar asigura necesarul de hrană pentru cel puţin 1,6 milioane taurine (57% din efectivul actual) şi 12 milioane ovine şi caprine.
În acest articol prezentăm dimensiunea fenomenului de eroziune a solului şi cuantificarea funcţiei melifere a pajiştilor permanente.
Protecţie împotriva eroziunii solului
După datele furnizate de Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, se consideră că în prezent două treimi (66%) din teritoriul ţării este afectat de eroziune, în urma căreia cantităţi importante de sol fertil sunt transportate în reţeaua hidrografică. Un rol important în oprirea sau încetinirea acestui fenomen îl reprezintă şi structura vegetaţiei existente pe aceste suprafeţe.
Acoperirea terenurilor cu vegetaţie permanentă constituie măsura cea mai eficientă de prevenire a eroziunii solului. Din acest punct de vedere, învelişul vegetal al pajiştilor asigură o protecţie de lungă durată, în comparaţie cu terenurile cultivate (mai ales în condiţiile practicării monoculturii) (tabelul 1).
În această direcţie, toate lucrările de ameliorare şi de îmbunătăţire a pajiştilor permanente au ca scop principal, printre altele, refacerea covorului vegetal, care asigură nu numai creşterea producţiei de biomasă, dar şi o protecţie de durată împotriva fenomenului de eroziune.
Importanţa economică a funcţiei melifere
Diversitatea speciilor de plante din pajiştile permanente, din care peste 50 la sută au şi o valoare meliferă deosebită, poate constitui pentru ţara noastră o resursă de mare importanţă economică, valorificată în direcţia producerii şi procesării de produse apicole, aşa cum se realizează în unele ţări cu condiţii naturale asemănătoare (Austria, Elveţia, Franţa). Astfel, dacă ne referim la potenţialul maxim pe care îl oferă structura agricolă a României, cantitatea anuală totală de miere s-ar ridica la 558 milioane de kilograme cu o valoare estimată de aproape 1,4 miliarde euro (tabelul 2).
Din această cantitate, ponderea cea mai mare o au suprafeţele de pajişti permanente (38%), urmate de pajiştile temporare sau semănate (13%), culturile de leguminoase furajere (22%) şi alte culturi (27%). În prezent, România produce anual aproximativ 13 milioane kilograme de miere, adică numai 2,33% din potenţial maxim (tabelul 2).
În numărul viitor al revistei vom aduce şi alte argumente care pledează pentru valorificarea optimă a acestui patrimoniu naţional funciar al ţării.
Tabelul 1: PAJIŞTEA – SURSĂ DE PROTECŢIE A SOLULUI ÎMPOTRIVA EROZIUNII
*) Durata de timp pentru îndepărtarea unui strat de sol, pe adâncimea de 10-20 cm, în urma procesului de eroziune, pe terenurile în pantă
Tabelul 2: CONTRIBUŢIA PAJIŞTILOR LA BALANŢA MELIFERĂ
• date estimative *)
*) Situaţia actuală a balanţei melifere a României:
– Producţia anuală: 13 milioane kg (2,33% din potenţial)
– Valoarea anuală: 24 milioane euro
Articol publicat în revista Ferma nr. 3(70)/2009
