În această ecuație, în ultimii 25 de ani între cele două variabile (animal, pajiște) nu a existat o relație directă care să evidențieze adevărata valoare de utilizare a acestor două resurse agricole. Astfel, în privința suprafeței de pajiști permanente, aceasta a înregistrat următoarea evoluție: dacă în anul 1990 suprafața era de cca 4,3 milioane hectare, în anul 2007 (anul intrării în UE) suprafața a crescut la cca 4,7 milioane hectare (+10%), iar în prezent aceasta a scăzut la cca 4,4 milioane hectare.
În cazul șeptelului s-a înregistrat o descreștere continuă a efectivelor, atât a bovinelor cât și a ovinelor. În prezent, numărul total de bovine este de 2,1 milioane capete (cu 60% mai mic decât în anul 1990) iar al ovinelor și caprinelor este de cca 11 milioane capete (cu 35% mai mic decât în anul 1990). Acest trend de scădere a efectivelor de animale erbivore s-a înregistrat în toate țările membre din UE (în proporție mai redusă decât în țara noastră), în condițiile în care a crescut atât productivitatea cât și calitatea producțiilor animaliere.
Din nefericire, prognoza producției de lapte, până în anul 2020, este una nefavorabilă pentru multe țări europene, inclusiv România, în condițiile în care acestea nu-și ameliorează următoarele condiții esențiale:
– aplicarea unor tehnologii performante și de bune practici de valorificare a pajiștilor permanente;
– tehnologizarea infrastructurii de creștere a animalelor și de procesare a produselor animaliere;
– creșterea ponderii la export a produselor animaliere.

La noi, pajiștile sunt lăsate de izbeliște!
Din datele prezentate în tabel rezultă că în țările unde se înregistrează o creștere semnificativă a producției de lapte (între 1 și 24%) se înregistrează o creștere a efectivelor de animale (25-80 vaci/fermă) și o pondere mai mare a furajelor de pajiști în hrana animalelor (între 80 și 100%), în comparație cu alte țări, între care și România, unde numărul de vaci pe fermă este scăzut, iar ponderea pajiștilor în balanța furajeră este mai mică de 50%.
În ultimii 20 de ani, pajiștile permanente din țara noastră au înregistrat o degradare continuă, fără precedent, în structura de funcționalitate a acestui ecosistem natural, cu consecințe grave asupra întregului patrimoniu teritorial și agricol. Aplicarea unor măsuri de ameliorare și de conservare a acestor suprafețe s-a efectuat în mod sporadic și fără folosirea unui program special de refacere a vegetației valoroase și de utilizare a producției. În consecință, din punct de vedere al modului de folosire, astăzi pajiștile României se regăsesc în două situații (ambele cu efecte negative): suprafețe suprapășunate (încărcătură mai mare de animale față de capacitatea de producție a pajiștei) și suprafețe abandonate sau folosite într-o mică proporție.
În aceste condiții se creează o altă succesiune sau evoluție a covorului vegetal, prin apariția speciilor de plante nevaloroase, numite și invazive, ce afectează direct toată tipologia de funcții a unei pajiști: producția (ca sursă de hrană pentru animale), biodiversitatea, structura și fertilitatea solului, funcția socială (prelucrarea produselor din lapte, carne etc.), funcția estetico-recreativă etc. Această situație generează o scădere drastică a suprafețelor de pajiști ce pot fi folosite în hrana animalelor, estimate la 30-40% din suprafața totală, în condițiile în care, ca țară membră UE, în România utilizatorii de pajiști permanente (crescătorii de animale) beneficiază de subvenții consistente (mai ales pentru pajiștile de înaltă valoare) pentru aplicarea unor tehnologii speciale de întreținere și folosire. Această situație a determinat scăderea la 50-70% a suprafețelor de pajiști ce pot fi folosite pentru hrana animalelor (de la 4,4 milioane ha total la 2,5-3 milioane ha), cu reducerea încărcăturii efective de animale (de la 1,4 milioane UVM la cca 1 milion UVM)!

PRODUCȚIA DE LAPTE ȘI GRADUL DE FOLOSIRE A FURAJULUI DE PAJIȘTI ÎN DIFERITE REGIUNI ALE UE, ÎN PERIOADA 2012-2020

Articol publicat in revista Ferma nr. 22 (183) din 15-31 decembrie 2016