Glucidele nestructurale (zaharuri solubile, amidon) din plantele furajere sunt o sursă importantă de energie pentru flora microbiană din rumenul animalelor și din silozuri, fiind necesare pentru o fermentație rapidă a furajelor ingerate de animale sau a furajelor însilozate.
În general, furajele sunt sărace în glucide solubile, dar mai bogate în proteine degradabile, ceea ce duce la scăderea eficacității utilizării azotului la vacile de lapte. Factorii care influențează creșterea și dezvoltarea plantelor furajere (particularități biologice, clima, tehnologia de cultivare/folosire) afectează și concentrația în glucide a plantelor.
Conținutul plantelor în carbohidrați nestructurali scade direct proporțional cu creșterea conținutului plantelor în azot total (proteină brută). În acest sens există și o corelație negativă între doza de îngrășăminte cu azot aplicată la culturile furajere (mai ales la gramineele de pajiști) și conținutul plantelor în proteină brută și zaharuri solubile. Astfel, pe măsura creșterii dozei de azot, crește proporțional conținutul plantelor în proteină brută, dar scade conținutul plantelor în zaharuri solubile (tabelul 1).
Dozele optime de fertilizare cu azot la culturile furajere asigură un raport echilibrat între conținutul de proteină și de zaharuri solubile, iar la nivelul animalelor acesta conduce la dezvoltarea florei microbiene din rumen și digerarea mai bună a furajului (creșterea digestibilității acestuia).
Stabilirea momentului optim de recoltare (prin cosire) sau de pășunat al plantelor furajere se realizează în funcție de fenofaza de dezvoltare (la înspicare sau îmbobocire) sau după conținutul maxim de proteină brută din plante. Se ține seama mai puțin de conținutul plantelor în zaharuri solubile sau de raportul dintre acesta și cel de proteină brută.
Dar există posibilitatea realizării unui raport echilibrat între conținutul de proteină brută și cel de zaharuri solubile prin efectuarea cosirii într-un anumit interval orar din timpul zilei (tabelul 2). Ziua, creșterea și dezvoltarea plantelor, cât și acumularea de substanțe organice biosintetizate (glucide, aminoacizi, grăsimi etc.) sunt condiționate de capacitatea fotosintetică a plantelor, care are o variație în funcție de insolație și de temperatura aerului. În cazul celor trei tipuri de culturi furajere din tabel, intervalul optim de cosire a plantelor este spre orele de seară, când în plante se acumulează conținutul cel mai mare de zaharuri solubile și de amidon, iar digestibilitatea furajului este cea mai ridicată. Ca urmare, furajul cosit după ora 16:00, consumat de animale, produce o cantitate zilnică de lapte/vacă mai mare cu 4 litri în cazul lucernei, cu 3 l la trifoiul roșu și cu 2 l la pajiștea semănată.
De asemenea, se va avea în vedere ca recoltarea să urmeze după un interval de 2-3 zile de zile cu soare).
În ultima perioadă, cercetarea a creat, prin selecție genetică, genotipuri performante de plante furajere cu un conținut mai ridicat de zaharuri solubile. Astfel, la raigrasul peren (Loliul perenne) s-au creat soiuri cu un conținut de peste 8% zaharuri și cu un spor de creștere a producției de lapte ca și la lucernă. În cazul lucernei s-au realizat genotipuri cu un conținut mai ridicat de pectină (o glucidă complet degradabilă).
Nicolae DRAGOMIR
Dorin CAMEN
TABELUL 1: INFLUENȚA FERTILIZĂRII CU AZOT A GRAMINEELOR ASUPRA CONȚINUTULUI DE PROTEINĂ ȘI DE ZAHARURI SOLUBILE TOTALE
Rezultate medii
SU – Substanță uscată
TABELUL 2: INFLUENȚA MOMENTULUI DIURN DE COSIRE/PĂȘUNAT ASUPRA CONȚINUTULUI DE CARBOHIDRAȚI NESTRUCTURALI, ASUPRA DIGESTIBILITĂȚII FURAJULUI ȘI A CANTITĂȚII DE LAPTE
Rezultate medii
SU – Substanță uscată
Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016
