Atrăgeam atenţia, în revista Ferma nr. 10 (193) din 1-15 iunie 2017, că beneficiarii formelor de sprijin din zootehnie pot rămâne fără subvenţii dacă nu deţin platformă de depozitare a dejecţiilor. Luna trecută, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că pentru investiţiile în zootehnie prin finanţări europene, platforma de gunoi este obligatorie. Cum pentru înfiinţarea/funcţionarea unei exploataţii zootehnice este obligatorie respectarea legislaţiei de mediu în domeniu, în speţă managementul dejecţiilor, toate fermele finanţate prin PNDR trebuie să deţină platformă de depozitare a dejecţiilor.

Vrei bani europeni? Fă-ţi platformă de gunoi!
Astfel, AFIR aduce clarificări cu privire la necesitatea construirii sau nu a platformelor de gunoi de grajd pentru beneficiarii Măsurilor 4.1 – Exploataţii agricole, 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 – Dezvoltarea fermelor mici. Deci respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la gestionarea corectă a gunoiului de grajd/dejecţiilor de origine animală se poate realiza fie prin amenajarea unor platforme de stocare individuală, fie prin utilizarea unor sisteme comunale.
Beneficiarii cu până la 100 Unităţi Vită Mare (UVM) pentru care, pe raza localităţii unde îşi desfăşoară activitatea, există platformă comunală de depozitare au rezolvată problema stocării dejecţiilor, dar acolo unde nu există platforme comunale, situaţia se complică, fermierii, inclusiv crescătorii mici, fiind obligaţi să deţină aceste platforme conforme normelor europene.
Ca întotdeauna, fermierii fac eforturi şi se conformează. Însă problemele micilor fermieri se complică atunci când ajungi la prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014. Acesta prevede că platformele de dejecţii, chiar dacă ai trei vaci, nu se pot realiza în intravilan, mai bine spus în curtea gospodarului, ci la minim 50 de metri de ultima casă. Iar dacă discutăm de exploataţii mai mari, distanţa minimă faţă de ultima casă este de 500 m.

Şi acum începe “dansul” hârtiilor…
În general, terenul situat la minim 50 de metri faţă de ultima casă este în extravilan, deci nu poate avea construcţii definitive, adică platformă de depozitare dejecţii conformă fără realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), conform Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Asta înseamnă un cost suplimentar de minim 3000 de euro, pe lângă cheltuielile cu platforma. Pentru realizarea PUZ-ului e nevoie de aviz de la DSV, DSP, Mediu, precum şi de proiect tehnic şi multe alte… hârtii.
Dar “distracţia” nu se opreşte aici: chiar dacă a alocat aceşti bani şi a realizat platforma la 50 de metri distanţă de ultima casă, bietul fermier cu trei vaci în curte nu poate depozita oricum dejecţiile scoase din adăpost, ba trebuie să mai facă o platformă de depozitare a dejecţiilor temporară lângă văcuţele lui. Şi uita aşa, bietul ţăran ajunge să fie posesorul… “fericit” al celor două platforme de depozitare a dejecţiilor, plus un mijloc adecvat pentru transportul dejecţiilor. Iar când trage linie şi vede că a cheltuit minim 10.000 de euro pentru a asigura condiţiile de manipulare a dejecţiilor de la trei văcuţe, acesta se lasă păgubaş. Şi rămâne cu mai nimic din marea finanţare europeană. Aşa că îşi vinde vacile şi pleacă în Spania la cules de căpşuni. Oare înţeleg acum marii experţi de prin ministere de ce România nu accesează banii europeni pentru fermele mici şi mijlocii din zootehnie?

Legislaţie copy-paste, departe de realitate
În fapt, Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile prin emiterea Ordinului 119/2014, deoarece autoritatea competentă pentru controlul şi emiterea de reglementări legislative privind poluarea mediului este Ministerul Mediului (OUG nr. 195 din 2005). Conform Ordinului 119, inspectorii de specialitate de la Ministerul Sănătăţii controlează, citez, „depăşirea concentraţiilor pentru poluanţii fizici, chimici şi biologici din factorii de mediu”, iar ”pentru soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor care au ca obiect nerespectarea prevederilor OMS 119/2014, inspectorii sanitari verifică aspectele sesizate, prin efectuarea controlului la faţa locului”, potrivit răspunsului oferit de MS solicitării noastre. Mă întreb ce controlează această autoritate? Fiind vorba de legislaţia de mediu europeană şi naţională, nu cumva Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu?! Iar dacă măsoară distanţe, mă întreb dacă aceşti inspectori din Sănătate au competenţe în cadastru şi topometrie!

Citeşte articolul integral în revista Ferma, ediţia 1-14 octombrie 2017!