România a adoptat legislaţia UE în materie de OMG, astfel: Hotărârea de Guvern 256/2006 transpune Regulamentul European 1829/2003 privind furajele şi alimentele care conţin OMG, iar Hotărârea de Guvern nr. 173 din 9 februarie 2006 transpune Regulamentul 1830/2003 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi a furajelor obţinute din OMG.

Dreptate, dar nu pentru produsele agricole!

După ce am citit HG 173, am înţeles că, în principiu, această directivă obligă pe cei care produc sau comercializează produse care conţin OMG să specifice pe etichetă prezenţa acestora în produs, în cazul în care au o concentraţie de peste 0,9% în produsul respectiv. De asemenea, această hotărâre face trimitere şi la alte legi şi hotărâri de guvern implicate în reglementarea OMG.

Până aici toate bune. Însă, la articolul 2 se specifică următoarele:

(1)Prezenta hotărâre se aplică în toate stadiile introducerii pe piaţă a:

a) produselor constituite din organisme modificate genetic sau care conţin astfel de organisme;
b) alimentelor produse din organisme modificate genetic;
c) hranei pentru animale, produsă din organisme modificate genetic.

(2) Prezenta hotărâre nu se aplică produselor medicinale pentru uz uman şi veterinar autorizate în baza legislaţiei naţionale în vigoare.

M-a frapat menţiunea de la punctul 2, şi anume excluderea produselor medicale de uz uman şi veterinar de la obligativitatea etichetării prezenţei OMG – exact ca-n fabulă: „… dreptate, dar nu pentru căţei”. Nu mă consider un tip care să creadă în conspiraţii, dar de data asta primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că această lege este făcută sub influenţa grupurilor de interese, ca să folosesc o sintagmă la modă acum. Oare de ce să etichetăm un produs care conţine ceva peste 0,9% soia, porumb sau orez modificat genetic şi să nu etichetăm un produs farmaceutic care este produs în întregime cu organisme modificate genetic?

Şi pe bună dreptate, veţi reacţiona, dar există produse farmaceutice OMG? Reacţia dvs. ar fi se poate de motivată, pentru că acest aspect nu este atât de răscolit de mass-media, cum este aspectul plantelor OMG, deci opinia publică nu este informată în acest sens.

Iată câteva exemple de produse de produse chimico-farmaceutice care conţin OMG şi care, conform legii (Hotărârea de Guvern nr. 173) sunt exceptate de la etichetare:

• insulina, care este injectată direct în sângele bolnavilor de diabet;
• eritropoetina, un produs autorizat pentru sportivi în scopul sporirii numărului de eritrocite (globule roşii), pentru o respiraţie mai eficientă;
• STH, sau hormonul de creştere, utilizat în afecţiuni endocrine;
• interferonul alfa 2, multe alte produse farmaceutice;
• foarte multe enzime de uz alimentar pe care nu o să le înşir aici, produse de industria chimico-farmaceutică (folosite în producţia de brânzeturi, băuturi alcoolice şi răcoritoare, panificaţie, dulciuri, amidon, etc.).

Exemplificări

În schimb, legislaţia în vigoare impune etichetarea unor produse agricole, cum sunt:

• soia OMG, care de fapt are în plus faţă de soia convenţională doar capacitatea de a inactiva un erbicid (glifosat) care atacă toate celelalte plante. Deci industria chimică pierde clienţii care cumpărau toată gama de erbicide necesară culturilor de soia;
• porumb OMG, care produce o proteină care este toxică doar pentru insecte. Această proteină, produsă de bacteria Bacillus thuringiensis, toxică pentru insecte este folosită, lăudată şi aplicată în schimb ca bioinsecticid. Şi aici puterea mea de înţelegere iarăşi nu mă ajută: de ce producţia acestei proteine doar în cantităţi mici în plante de porumb este un lucru rău, în schimb aplicarea cu avionul a bioinsecticidului care are aceeaşi substanţă activă este un lucru bun în ochii opiniei publice;

• orezul modificat genetic: există un sortiment de orez OMG, numit „golden rice”, care are capacitatea de a produce vitamina A, de a cărei carenţă suferă populaţia săracă mai ales din Asia, atunci când aceştia se hrănesc cu orez convenţional lipsit de vitamina A.

Acum câteva zile am aflat că s-a autorizat şi în ţara noastră un laborator pentru analiza şi detectarea prezenţei OMG în alimente şi furaje, în cadrul IDSA – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti. M-am interesat la DSV Timiş ce analize se pot face în acel laborator – răspunsul, după cum m-am aşteptat: doar pentru soia modificată genetic.

Punct de vedere

Având toate acestea în minte am ajuns la concluzia că grupurile de interese fac legea nu în România, ci în Europa, pentru că ei impun astfel de legi părtinitoare. Este cunoscut faptul că afacerile în industria chimico-farmaceutică sunt printre cele mai profitabile în lume, deci acest sector are resurse financiare pentru a câştiga oameni politici de partea lor pentru a face legi în avantajul lor sau pentru a câştiga jurnalişti care să lanseze panici în mass-media privind unele produse care le produc pierderi financiare.

În schimb, pot să muşamalizeze producerea şi comercializarea de către ei a produselor OMG, ca nu cumva prin etichetare, consumatorul să afle acest lucru şi să nu-l mai cumpere tocmai datorită campaniei anti-OMG lansate de ei. Dar sunt sigur că timpul va limpezi apele şi oamenii o să realizeze că soia, porumbul sau orezul modificat genetic aduc doar beneficii, ca şi insulina, enzimele sau alte produse chimico-farmaceutice obţinute cu organisme modificate genetic.

De fapt, modificările genetice se produc tot timpul în mod spontan, necontrolat în natură, cercetătorii nu fac decât să le dirijeze în laborator în folosul omului, şi nicidecum în scopul de a-i face rău.

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007