Nina Gheorghiţă a îmbrăţişat meseria de pedagog, apoi a activat ca director de marketing şi de dezvoltare la o multinaţională, iar acum este fermier în Bărăganul brăilean.
„În sufletul meu, rămân pedagog!”
Teleormăneancă la origine, Nina Gheorghiţă a urmat cursurile unui liceu cu profil agricol. În urma examenului de treaptă, prin redistribuire, a ajuns la Liceul Agricol din Turnu Măgurele.
După cum ne spune, “diriginta Ducar Mariana, un cadru didactic cum rar întâlneşti în viaţă, m-a convins să rămân la profilul agricol şi după treapta a doua de liceu”. Au urmat, firesc, facultatea, masteratul, doctoratul şi activitatea universitară la Catedra de Pedologie, Agrotehnică şi Agrochimie din cadul USAMV Bucureşti. „Când sistemul meu de valori nu mai era în concordanţă cu ce însemna managementul facultăţii unde aveam norma didactică şi se instalase o stare de frustrare, am hotărât să plec ca director de marketing şi dezvoltare la o multinaţională. Am părăsit catedra, am iubit învăţământul. În sufletul meu, eu rămân pedagog!”, rememorează Nina Gheorghiţă parcursul său profesional.
Am plecat la liceu, din satul în care m-am născut, la vârsta de 14 ani. N-am ales eu Facultatea de Agricultură, ci ea m-a ales pe mine! Nici ferma n-am ales-o eu, destinul m-a dus într-o zonă la distanţă de câteva sute de kilometri faţă de locul natal – NINA GHEORGHIŢĂ, Fermier din Bărăganul brăilean
O ruină risipită în imensitatea Bărăganului
În 2010, soţul ei, Ştefan Gheorghiţă, un reputat agronom, aflase că sediul unei ferme din Brăila va fi executat silit. Atunci au hotărât să participe la licitaţie pentru a o cumpăra. Era o ruină risipită, undeva, în imensitatea Bărăganului. “Nu deţinem chiar toată curtea, dar avem o suprafaţă destul de mare – 4,7 ha. Prima investiţie a fost gardul, apoi utilajele, grajdurile, animalele, celula de siloz, fânarul… Banii erau din fonduri proprii, credite bancare, leasinguri şi profitul reinvestit”, susţine Nina Gheorghiţă.
“Am renunţat la animale şi la loturile semincere”
„Ne-am fi dorit să avem o fermă pentru producerea de sămânţă, după care să integrăm şi partea de zootehnie, mergând pe ideea că produsul vegetal trecut prin tubul digestiv al animalului creează plusvaloarea! Numai că sectorul animalier, aşa cum l-am proiectat noi, nici industrial, nici tradiţional, nu a funcţionat cum trebuie. Aveam 600 de oi (Cărăbaşă – rasa Cap Negru de Teleorman – n.r.) şi 30 de vaci din rasa Bălţată Românească. Cum costurile au fost mari, am renunţat la zootehnie în mai 2016”, precizează Nina Gheorghiţă.
Apoi, a trebuit să renunţe şi la loturile de multiplicare la floarea-soarelui şi la porumb şi să rămână pe cultură comercială şi multiplicare la grâu pentru nevoile fermei. Motivele renunţării? Se găseau din ce în ce mai greu oameni pentru lucrările manuale specifice loturilor semincere. Apoi investiţia pe hectar este foarte mare, iar terenul nefiind la irigat, riscul de a irosi banii era unul real!
Costuri sub control
„Aplicăm o tehnologie medie. Sunt întotdeauna pe ideea că nu-ţi trebuie cele mai scumpe utilaje şi maşini agricole, ci ai nevoie de ingrediente (inputuri) de bună calitate! După care…, pricepere, ştiinţă, rigoare tehnologică! Investiţia per hectarul cultivat este de 4.500 lei, din care 1.000 lei este numai amortismentul utilajelor, 5-600 lei salariile, 950 lei arenda şi o căruţă de bani dobânzile bancare. Inovaţia în ferma noastră este un foarte bun management al costurilor!”, susţine Nina Gheorghiţă.
Fiind o fermă la neirigat, au urmărit ca producţiile să nu coboare sub 8 tone/ha de porumb/ha, 6 t/ha la grâu şi 3,5 t/ha de floarea-soarelui.
Dezvoltare în impas
„Anul acesta am renunţat la azotatul de amoniu şi am trecut pe nitrocalcar, corectând astfel tendinţa de scădere a reacţiei solului. De asemenea, am înlocuit arătura cu scarificarea o dată la patru ani. Ne gândim să aplicăm sistemul de lucrări minime ale solului, dar problema e că trebuie schimbată gama de utilaje. Or, noi nu am reuşit să achităm parcul de mecanizare; o nouă investiţie ar creşte gradul de îndatorare financiară. Apoi, e foarte greu să convingem proprietarii să ne arendeze terenurile pe o perioadă mai lungă de 5 ani. Schimbând tehnologia, nu am putea plăti viitoarele investiţii în 5 ani, mai ales că venim după două sezoane de producţie grele. În 2 ani trebuie să recuperăm pierderile şi să achităm creditele amânate”, consideră Nina Gheorghiţă.
Prudenţi la vânzarea recoltei
An de an, fermiera a comercializat producţia prin contracte futures, prinzând „un preţ de vânzare bun, pentru că la recoltă erau proaste preţurile”, spune aceasta. Sesizând din 2019 problema acută a apei, i-a fost teamă să mai încheie contracte în avans. Astfel se face că în ianuarie a.c. a livrat circa 500 tone de cereale: grâul cu 1 leu/kg şi porumbul cu 0,95 lei/kg. Recolta de floare (100 tone) a fost vândută în vară cu circa 1,8 lei/kg. A fost o alegere bună!
Acum, grâul de toamnă, semănat pe 127 ha, este înfrăţit, iar mazărea de pe un lot de testare arată bine, semn că mecanizatorii: Jenică Bordei, Petrică Grecu şi Relu Bordei, cei care duc greul campaniilor agricole, au lucrat mai mult decât bine.
AGRICULTURA, ÎN STARE DE PROVIZORAT
Pentru Nina Gheorghiţă în agricultură e o stare de provizorat; nu poţi face un plan de dezvoltare a fermei pe termen mediu şi lung… Cauzele sunt multiple. „Problemele agriculturii sunt enorm de multe. În primul rând, e starea de provizorat, pentru că arendarea terenurilor se face pe doar 5 ani, nu poţi face un plan de dezvoltare a fermei pe termen mediu şi lung. Dacă treci de la tehnologia convenţională la sistemul cu lucrări minime, ai nevoie de 2-3 ani până când solul îşi reechilibrează circuitele biochimice, perioadă în care trebuie să suporţi pierderi de producţie. Apoi, trebuie o finanţare corectă, la dobânzi stimulative. De asemenea, e nevoie de o legislaţie suplă, să dea curaj fermierilor în dezvoltarea unui business”, concluzionează fermiera.
un articol de
MARIAN MUŞAT
