Revista Ferma a adresat Autorităţii sanitar-veterinare câteva întrebări privind efectele Ordinului 140/2016 şi numărul punctelor de sacrificare autorizate de ANSVSA în fermele de creştere a ovinelor, în baza actului normativ intrat în vigoare la data de 27 ianuarie 2017. Până la momentul închiderii ediţiei n-am primit nici un răspuns.
I-am întrebat pe fermieri dacă prevederile ordinului cu pricina au avut aplicabilitate şi efecte benefice în fermele lor.
Starea de lucruri
Discutând cu oierii, am aflat că, în opinia lor, una dintre chestiunile cele mai arzătoare pe care le doresc rezolvate este să obţină permisiunea de a sacrifica animale în ferme proprii. Ei consideră că rezolvarea acestei probleme ar fi o adevărată susţinere a consumului de carne de oaie în rândul consumatorilor români. O astfel de convingere este exprimată în contextul în care MADR şi şefii marilor asociaţii de oieri desfăşoară campania ”Alege oaia”. Legislaţia permite însă sacrificarea animalelor în fermă, impunând, desigur, anumite reguli. Preşedintele Asociaţiei ”Ovitim-Mioriţa”, Gheorghe Mihăescu, mi-a spus tranşant: ”Asta e problema de care ne lovim cel mai tare. Am vrea să avem centre de sacrificare în fermă. Există, ce-i drept, abatoare mari, dar nu ne bagă în seamă. Pentru noi există o derogare, dar numai cu ocazia Paştilor. Ar fi grozav dacă am copia modelul austriac. Acolo vine medicul veterinar la fermă şi certifică sănătatea animalului care a fost ales pentru sacrificare. Invităm responsabilii din minister şi din ANSVSA să meargă acolo, împreună cu noi. Nu trebuie să inventăm nimic”.
L-am întrebat pe oierul Ioan Suciu, din comuna Cincu, judeţul Braşov, dacă există în apropiere un abator unde să-şi ducă oile: ”Aici, la Făgăraş, nu e nici un abator. Am 50 de oi reforme şi nu ştiu unde să le duc. Anul trecut au venit samasari şi le-am vândut lor. În sat, cred că sunt cinci sute de oi reforme”. ”Bun, dar nu a luat nimeni iniţiativa să deschidă un abator de capacitate mică, pentru nevoile oierilor locali?”, l-am întrebat pe Ioan Suciu în timpul unei conversaţii pe facebook. „Am discutat, dar ştiţi şi dvs. că în ţară e lipsă de iniţiativă, de încredere, de asociere. Doar discuţii şi atât, că ar trebui şi bine ar fi dacă ar fi, dar nu se face nimic concret. În comună sunt opt mii de oi, dar fiecare crescător e pentru el”, mi-a răspuns oierul
Radiografia unui eşec
L-am sunat apoi pe Dumitru Ardelean, crescător de oi şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Sălaj, pe care l-am cunoscut cu ocazia protestelor din 15 decembrie 2015, organizate la Palatul Parlamentului. ”Abatoarele de capacitate mică şi punctele de sacrificare în fermă sunt foarte importante pentru noi, ăsta e un subiect care chiar merită discutat”, mi-a răspuns fermierul. În judeţul Sălaj există un abator, dar e de capacitate mare. Unitatea a fost construită cu fonduri europene 50%, restul de 50% fiind asigurate de către beneficiar, Cooperativa Agricolă Transilvania Ovicom. Abatorul se află în prezent în proprietatea unei firme italiene, după ce cooperativa românească a eşuat în activitatea de procesare. ”Eu am iniţiat atragerea fondurilor europene şi construirea abatorului”, mi-a spus Dumitru Ardelean. Apoi a continuat: ”1.800.000 de euro bani europeni, 1.800.000 de euro bani puşi de noi, o parte din resurse proprii, o parte împrumutaţi de la BCR. Am deschis abatorul cu mare fast, a fost prezent şi ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Ilie Sârbu. Aveam o capacitate de 300 de oi tranşate pe oră. Exportam carcase în Siria, Grecia, Iordania şi Italia”. Abatorul a funcţionat un timp, apoi a clacat. Care au fost cauzele acestui eşec? ”Nu mai găseam forţă de muncă. Ajunsesem să aducem măcelari macedoneni. A mai fost creşterea dobânzilor la banca de unde luasem creditul. Au sărit dobânzile în sus. A trebuit să-l vindem. Au cumpărat italienii”, explică Dumitru Ardelean. Din spusele fermierului aflu că abatorul e funcţional, nu a fost închis, dar nu mai lucrează la capacitatea de altădată. ”Noi acolo ducem oile. Eu am predat 150 de oi reforme. Am primit 3 lei/kg, dar alţii au primit doi lei sau chiar un leu. Unii au luat ţeapă, n-au primit nimic”, a precizat Ardelean. Acesta a pledat pentru simplificarea procedurilor pentru ca un fermier să-şi poată deschide un punct de sacrificare. ”Să numere ministrul Daea câte puncte de sacrificare avem pentru un efectiv total de 15 milioane de oi. Discuţia trebuie purtată în mod serios”, a completat fermierul.
Ce spune legea?
Cu aceste opinii culese de la crescătorii de oi, m-am apucat să cercetez legislaţia în vigoare. Documentul cel mai proaspăt care legiferează înfiinţarea abatoarelor de capacitate mică, a centrelor de sacrificare şi a punctelor de sacrificare în fermă a fost emis în 2016. Se numeşte Ordinul 140/2016, intrat în vigoare în 27 ianuarie 2017. Ordinul respectiv aduce modificări şi completări unui ordin mai vechi, 35/2011. Un abator poate fi numit de capacitate mică dacă numărul maxim de ovine care pot fi sacrificate într-o lună este de 200. În centrul de sacrificare pot fi tranşate maximum o sută de oi, iar în punctul de sacrificare în fermă, 50 de oi.
Cum defineşte ANSVSA un centru de sacrificare? Acesta este un abator de capacitate mică dotat cu spaţii şi facilităţi adecvate, în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, cazarea şi tăierea unui număr redus de animale, precum şi pentru livrarea cărnii şi a organelor rezultate în unităţi înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de pe teritoriul naţional. Punctul de sacrificare în fermă este definit în aceiaşi termeni, cu precizarea că animalele trebuie să fie crescute în ferma proprie. Acesta e cel mai interesant pentru cei mai mulţi dintre fermierii persoane fizice, întrucât, având un astfel de punct de sacrificare autorizat, nu vor mai fi nevoiţi să ducă oile la abatoare, cu toate inconvenientele care decurg de aici, ci vor putea tranşa şi vinde carne direct din ferma lor. Cum am precizat, există Ordinul 140/2016, dar respectarea acestui document nu e chiar floare la ureche. {i e bine să fie aşa, fiindcă trebuie stricteţe când e vorba de produse alimentare. În primul rând, animalele care sunt destinate sacrificării trebuie să fie identificate şi însoţite de certificat sanitar-veterinar. După tranşare, carcasele trebuie ţinute în depozitul de frig, până sosesc de la laboratorul DSVSA rezultatele privind testarea pentru encefalopatiile spongiforme transmisibile. {tim că scrapia este o afecţiune endemică în România (focare noi au fost identificate şi în 2018), iar consumul cărnii unui animal bolnav este interzis. Mai sunt desigur destule condiţii, a căror impunere este menită să prevină punerea în comerţ a unor produse care prezintă pericol pentru sănătatea consumatorilor şi să prevină, totodată, afectarea mediului înconjurător. E bine că oierii solicită simplificarea legislaţiei, dar nici o simplificare nu trebuie să lase portiţe pe unde relele practici, din păcate încă prezente, să ameninţe mediul şi sănătatea clienţilor.
O VESTE BUNĂ PENTRU OIERI
ANSVSA a promis crescătorilor de ovine că va modifica legislaţia în vigoare astfel încât fermierii persoane fizice care doresc să înfiinţeze un punct de sacrificare în ferma proprie să nu fie obligaţi să depună la dosar copia după certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază îşi au sediul. Un astfel de document este cerut persoanelor juridice, dar legislaţia actuală nu face referire şi la situaţia persoanelor fizice. Acestea, nefiind înscrise în Registrul Comerţului, sunt în imposibilitatea de a deţine certificat constatator. Or, fără modificarea legii, persoanele fizice nu pot primi autorizaţie de înfiinţare a punctului de sacrificare.
Într-un răspuns oferit Federaţiei Romovis, în data de 18 ianuarie 2018, ANSVSA i-a asigurat pe fermieri că vor putea solicita autorizaţia în baza atestatului/carnetului de producător în locul certificatului constatator, restul documentelor stabilite la art. 5 din Ordinul 57/2010 fiind obligatorii.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)