Lăsăm deoparte faptul că marţea e considerată în popor zi cu ghinion. Anapoda e plasarea acestei sărbători într-o zi lucrătoare. Duminica ar fi fost ziua ideală, fiindcă orăşenii, care formează clientela cea mai căutată de producători, sunt la serviciu. Sau poate parlamentarii care au emis legea s-au gândit mai degrabă la pensionari şi la funcţionarii publici care ar putea trage chiulul de la birou, ca să cumpere o pastramă sau o bucată de caşcaval, având deja lefurile mărite.
Lege e, dar nu se aplică!
Găsesc de cuviinţă să reamintesc cititorilor că iniţiatorul legii a fost deputatul de Olt, Alexandru Stănescu, ajuns din vicepreşedinte, preşedinte al Comisiei pentru Agricultură, după retragerea din funcţie a lui Ioan Munteanu, care se află sub control judiciar, fiind suspectat de procurorii DNA că a încasat o mită de 400.000 de euro. În expunerea de motive, iniţiatorii PL 187/2017, denumirea sub care a circulat legea pe traseul adoptării, au afirmat că există ”o serie de disfuncţionalităţi la nivel legislativ în ceea ce priveşte promovarea produselor agroalimentare româneşti, acestea generând o funcţionare ineficientă a relaţiei producători agricoli naţionali, zonali sau locali ca furnizori şi consumatori finali”. Citind acest pasaj, mi-am amintit că există deja o lege, nr. 145/2014, emisă tocmai pentru a eficientiza relaţia dintre producătorii agricoli şi consumatorii finali. Legea a fost dată când portofoliul Agriculturii era deţinut de Daniel Constantin. În 2014, Alexandru Stănescu era membru al Comisiei pentru Agricultură. Prin urmare, ştia de această lege, care a circulat pe traseul instituţional sub denumirea de PL 89/2014, prevăzând ”crearea de premise pentru ca producţia realizată de micii producători să fie valorificată în condiţii civilizate, care să asigure atât venituri corecte pentru producători, cât şi informaţii complete asupra provenienţei mărfurilor şi preţuri corecte la consumatorul final”. Aşadar, Legea 145/2014 includea în cadrul reglementărilor atât producătorul, micul producător, neconstituit juridic, şi consumatorul final. Pe lângă multe alte prevederi, se află şi aceea potrivit căreia administraţiile pieţelor agroalimentare sunt obligate să aloce producătorilor persoane fizice 40 la sută din spaţiul pieţei. Legea, încă în vigoare, fiindcă nu a fost abrogată, conferă destule drepturi micului producător. În realitate, acestea nu sunt respectate.
Cât despre sărbătoarea produsului agroalimentar românesc, nimerită într-o zi de marţi, încă din primul an, îl ajută pe micul producător român cum l-ar ajuta o ploaie de confetti într-o vară secetoasă. Aceste produse nu au nevoie de o zi festivă, decât dacă vrem să ne mai umflăm un pic vâna naţionalistă împotriva UE. Deja e o modă prin vecini. Or, UE dă bani inclusiv pentru promovarea produselor agroalimentare. Banii sunt destinaţi organizaţiilor agricole. Dar e mai comod să dea primarul banii, iar acesta, de obicei, îi dă, fiindcă nu e profitabil să se pună rău cu fermierii şi cu procesatorii.
MICUL PRODUCĂTOR, PIERDUT PE DRUM
Mergeţi în orice piaţă doriţi şi întrebaţi câţi mici producători vând acolo. Vă spun de pe acum, sunt puţini. Legea 145/2014 nu este respectată. Or, în loc să se preocupe de aplicarea actului legislativ deja existent, parlamentarii au mai venit cu încă o lege, cu termenii un pic schimbaţi, dar vizând aceeaşi realitate: accesul către consumatorul final al produselor agroalimentare, obţinute cu efort de micii fermieri şi de IMM-uri.
O sărbătoare a produsului agroalimentar românesc nu-l ajută pe ţăranul român să-şi vândă bunătăţile la piaţă. L-ar ajuta Legea 145/2014, dacă ar fi respectată. Dar nu-şi mai bate nimeni capul cu respectarea acestei legi, toată lumea fiind convinsă că a avut caracter electoral, întrucât şeful de atunci al PSD, Victor Ponta, urma să candideze pentru preşedinţia României.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie)
