În sistemul de furajare al animalelor, lucerna poate să reprezinte 25-30% din structura de culturi, asigurând peste 50% din necesarul de furaje, precum şi cantităţi foarte mari de azot (atât pentru nutriţia proprie a plantelor, cât şi pentru culturile ce urmează în rotaţie).

Bilanţul azotului produs de lucernă
În condiţiile unei producţii de 7 t/ha/an substanţă uscată (echivalent a 30 t/ha masă verde) de lucernă, aceasta furnizează circa 250 kg/ha/an azot total, din care 175 kg/ha/an (70%) reprezintă azot fixat pe cale biologică (Tabelul 1). Totodată, într-o perioadă de patru ani de folosire, se poate realiza o cantitate de circa 1000 kg/ha de azot total, din care 700 kg/ha este azot fixat. În acest bilanţ al azotului produs de lucernă intră şi azotul rămas în resturile vegetale, rezultate după recoltare, şi în sistemul radicular al plantelor. În aceste părţi ale plantelor se acumulează aproximativ 90 kg/ha/an azot total, din care 55 kg/ha/an (61%) este azot fixat. Această diferenţă de 90 kg/ha/an azot se măreşte, după 4 ani de folosire a culturii de lucernă, la o cantitate de 360 kg/ha, care, după mineralizare, va fi pusă la dispoziţia culturilor ce urmează în sistemul de rotaţie din fermă.
Eliberarea azotului din resturile vegetale şi din rădăcinile lucernei poate să dureze o perioadă de 3-4 ani, după ”întoarcerea” sau distrugerea culturii de lucernă, ca urmare a gradului lent de mineralizare a azotului, datorat raportului mai ridicat de C/N la nivelul rădăcinilor pivotante.

Lucerna în structurile de rotaţie a culturilor agricole
Cantităţile de azot disponibil după lucernă, pentru a fi utilizat în condiţiile de eficienţă maximă, impun aplicarea unor sisteme optime de rotaţie a culturilor succesive, pentru a se evita pierderile de azot. În acest sens este importantă introducerea în rotaţie după lucernă a unor culturi ce necesită cantităţi mai mari de azot (rapiţa, culturi cerealiere, cartofi etc.). Astfel, după o cultură de lucernă, cu o durată de folosire de 4 ani, se pot aplica următoarele tipuri de rotaţii: grâu – porumb – grâu – orz; rapiţă de toamnă – triticale – porumb – grâu; grâu – rapiţă – orz – grâu; rapiţă de toamnă – porumb – grâu – orz.
În urma studiilor efectuate în primii doi ani după cultura lucernei, din cantitatea totală de azot disponibil (de 360 kg/ha) rămasă în sol după mineralizare (procesul de transformare a azotului organic din resturile vegetale încorporate în sol în forme asimilabile pentru plante, respectiv, amoniu şi nitrat), circa 70% (reprezentând aproximativ 252 kg/ha) este consumată de către culturile introduse în rotaţie, respectiv rapiţa de toamnă, urmată de porumb. În ultimii doi ani de rotaţie, se consumă diferenţa de 108 kg/ha N (30%) de către cultura de grâu, urmată de orz (Tabelul 2 – în condiţiile unei rotaţii de tipul: lucernă – lucernă – lucernă – lucernă – rapiţă de toamnă – porumb – grâu – orz).
Distrugerea sau ”întoarcerea” lucernei după folosire constituie o lucrare esenţială, care, în funcţie de timpul de executare, are un rol foarte important în reducerea pierderilor de azot acumulat în sol, ce va fi folosit de culturile în rotaţie. În general, studiile au demonstrat că sub cultura de lucernă pierderile de azot sunt mult mai scăzute (3-5 mg N/l soluţia solului) faţă de culturile cerealiere (30-50 mg N/l). În această direcţie se recomandă limitarea întârzierii intervalului de timp între momentul distrugerii lucernei şi semănatul culturii ce urmează în rotaţie.

TABELUL 1: CANTITATEA ESTIMATĂ DE AZOT LA CULTURA DE LUCERNĂ, FOLOSITĂ TIMP DE 4 ANI

*) Din cantitatea totală de azot, 340 kg/ha/an, 250 kg/ha/an sunt exportate prin producţia de masă verde, destinată animalelor, iar diferenţa, de 90 kg/ha/an (50+40), în proporţie de 26%, rămâne la dispoziţia culturilor ce urmează în rotaţie după lucernă.

TABELUL 2: CANTITATEA DE AZOT DISPONIBIL PENTRU CULTURILE ÎN ROTAŢIE, RĂMASĂ ÎN SOL DUPĂ MINERALIZAREA AZOTULUI ORGANIC DE LA LUCERNĂ

BENEFICII AGRONOMICE ŞI FURAJERE
Importanţa agronomică şi furajeră a lucernei este determinată de următoarele aspecte:
• este considerată printre culturile cu cel mai ridicat randament de substanţă uscată (poate ajunge până la 20-22 t/ha sau peste 100 t/ha masă verde);
• calitatea furajului este dată de conţinutul ridicat de proteine (22-26%), de bogăţia în fibre şi substanţe tamponate (calciu, oligoelemente, acizi aminaţi), ce permite realizarea unor raţii furajere ce favorizează creşterea şi nivelul de producţie al animalelor rumegătoare;
• are o mare capacitate de fixare, prin simbioză, a azotului atmosferic (între 200 şi 400 kg/ha/an), asigurând ameliorarea autonomiei în azot a exploataţiilor agricole şi a fermelor de creştere a animalelor;
• contribuie la ameliorarea, la menţinerea echilibrului şi la creşterea calităţii mediului (favorizează conservarea solului, reduce emisiile de gaz cu efect de seră, contribuie la refacerea calităţii apei etc.)

Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/232 (ediţia 15-31 martie 2019)