Ştim că până nu demult floarea-soarelui era o cultură greu de abordat din două motive principale: cornuţii (Xanthium strumarium) şi pălămida (Cirsium arvense). Saltul tehnologic a făcut disponibile două tehnologii care controlează aceste buruieni: tehnologia sulfo şi tehnologia Clearfield. Ambele au la bază selecţia de linii de floarea-soarelui care tolerează erbicidul tribenuron-metil (în tehnologia sulfo) şi erbicidul imazamox (Clearfield). De la identificarea liniilor tolerante, la crearea de hibrizi toleranţi a fost o formalitate pentru cercetători. Problema principală a fost observarea existenţei de toleranţă şi identificarea genelor responsabile cu toleranţa la aceste erbicide.
Stres în lanul de floarea-soarelui
Însă ambele tehnologii au nişte limitări şi îşi cer tributul: după aplicare, ambele erbicide induc un stres şi plantelor de floarea-soarelui. Stresul are intensitate diferită şi forme de manifestare particulare (decolorări, dereglări de creştere, reducerea taliei etc), mai dificil de diferenţiat într-o parcelă cu un singur hibrid. Însă, într-un câmp de experienţă (unde componenta comercială nu primează), aceste detalii sunt evidente şi uşor de observat (foto 1, foto 2, foto 3). De ce se întâmplă aşa? Pentru că genetica a inventat demult oferta la pachet: se numeşte transmiterea înlănţuită a genelor (sau linkage). Şi prin hibridare se transmit nu doar genele dorite, ci şi alte gene mai puţin necesare. Acest aspect, alături de faptul că unele caractere sunt determinate de mai multe gene şi de faptul că genele interacţionează între ele, a dus la diversificarea ofertei comerciale de hibrizi pentru fiecare dintre cele două tehnologii. Şi noi ne bucurăm că avem de unde alege. Iar competiţia duce la acordarea de discount-uri… (ce fain!)
Cum stăm cu fusarioza grâului?
Dar ce ne-a apucat pe noi cu floarea-soarelui, când problema momentului este fusarioza grâului? Păi nu este o situaţie nemaintâlnită, ba chiar este una destul de banală, dar exploatată. Într-o Fitopatologie, ediţia 1989, se face referire la cercetări din anul 1975 şi sunt scrise toate detaliile, care acum sunt aruncate pe piaţă ca „noutăţi”. Şi aici este vorba de limitele cunoaşterii şi de uitare. Este vorba de limitele cunoşterii pentru că fusarioza grâului este cauzată de mai multe varietăţi ale ciupercii Fusarium roseum forma cerealis. Şi nu se poate anticipa structura varietăţilor care parazitează într-un an sau altul. Iar fungicidele nu acţionează fix cu aceeaşi eficienţă asupra tuturor varietăţilor de Fusarium. La ciuperca Fusarium se mai adaugă şi patogeni din genul Microdochium care fac şi mai dificilă controlarea bolii.
Vorbim, aşadar, şi de capacitatea observatorului de a înţelege corect ceea ce vede, pentru că deja circulă diverse opinii: după unii sunt mai sensibile soiurile aristate, după alţii, cele nearistate. Concluzia este eronată, dar posibilă dacă a fost formulată după observaţii asupra câtorva soiuri. Ca şi în poveste: depinde care parte a elefantului a fost pipăită. Noi am observat peste o sută de soiuri numai în acest an şi putem spune că sensibile sau tolerante sunt şi între cele aristate, şi între cele nearistate. În fotografiile din acest articol vedem soiuri nearistate, pentru că sunt mai uşor vizibile simptomele de fusarioză.
Cât este adevăr şi cât este filosofie agricolă?
Este vorba şi de uitare, pentru că o problemă veche ne-a luat din nou prin surprindere.
Pe scurt, condiţiile favorizante pentru apariţia fusariozei sunt: sensibilitatea soiului, planta premergătoare, suprafertilizarea cu azot, pH-ul acid şi vremea favorabilă. Am început cu sensibilitatea soiului nu pentru că ar fi cea mai importantă, ci pentru că este alegerea fermierului. Însă atenţie: o toleranţă bună la Fusarium vine la pachet frecvent cu o calitate mai redusă a recoltei. Dar condiţia esenţială pentru declanşarea atacului de Fusarium este clima favorabilă. Fără un climat favorabil, chiar şi un soi sensibil (cu un singur tratament făcut la timp) nu va avea probleme de Fusarium. În condiţii climatice favorabile, ciuperca se va instala şi pe soiurile tolerante, desigur cu intensitate diferită, dar suficient de mare.
După apariţia simptomelor, eficienţa combaterii este redusă. Se poate obţine doar reducerea intensităţii de propagare a bolii (foto 7). Deşi în situaţia prezentată, la aplicarea celui de-al doilea tratament simptomele încă nu erau vizibile. Decizia a fost luată datorită contextului climatic favorabil.
Atenţie la alegerile care se vor face în toamna acestui an: toleranţa la Fusarium nu înseamnă şi toleranţă la alte boli. Ba chiar se poate da peste o sensibilitate sporită la alte boli (vezi foto 8), care încă nu se văd din satelit sau din dronă.
Câteva întrebări totuşi nu ne dau pace: cum o fi în culturile bio? Şi care e răul mai mare: micotoxinele produse de Fusarium sau aplicarea de fungicide? Cât este adevăr şi cât este filosofie agricolă?
Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)