Această realitate pare să devină din ce în ce mai dificil de tolerat. Ca atare, dezbaterile aprinse în jurul temei bunăstării animale a ajuns la abordarea unei teme care, până nu demult, ar fi fost de neimaginat: abordarea selecției inverse, respectiv reducerea prolificității!
PURCEI LIVRAȚI, NU FĂTAȚI!
Acest curent de opinie vine însă în contradicție cu convingerea majorității fermierilor din zilele noastre, pentru care „profitul depinde în primul rând de numărul purceilor fătaţi!”.
Cu toate acestea, în contextul în care prolificitatea medie a scroafelor a fost ameliorată, în ultimii 20 ani, cu mai bine de 5 purcei/fătare, ar fi mult mai realist economic ca această convingere să sune astfel: profitul fermei depinde în mod crucial de numărul porcilor livraţi, nu de al celor fătaţi! Asta, tocmai pentru că venitul fermei este asigurat de câţi porci vindem, nu de câţi purcei sunt fătaţi/an/ scroafă!
Ca atare, pentru ca purceii să aibă şanse maxime de a creşte şi de a fi valorificaţi sub formă de carne, aceştia trebuie să aibă o trăsătură esenţială: vitalitatea. Iar vitalitatea este strâns legată de greutatea medie la naştere. Greutate depinde esențial, la rândul ei, de numărul total de purcei fătaţi/cuib, adică prolificitatea! De asemenea, trebuie reamintit că termenul opus vitalităţii este „mortalitatea”, mai ales cea din maternitate, care afectează nemijlocit productivitatea fermei. Iată cum se leagă lucrurile!
VITALITATE VS. MORTALITATE
Vitalitatea purceilor este definită prin capacitatea acestora de a supravieţui în perioada de timp de la fătare, la înţărcare. Oricum, genetica vitalităţii purceilor depinde de:
• genotipul mamei
• genotipul propriu al purcelului
• interacţiunea dintre mamă şi purcel, în timpul gestaţiei, dar şi al lactaţiei
În această ecuaţie masculul contează doar prin potenţialul heterozis transmis descendenţilor. Dar, în afară de componenta genetică a viabilităţii, mai avem şi componenta managerială, ce ţine de organizarea fermei şi de profesionalismul personalului.
HIPER-PROLIFICITATEA ȘI GREUTATEA PURCELULUI
Componenta genetică a acestei caracteristici este prea importantă pentru a o ignora. Evident că o greutate mică a purceilor la fătare poate fi determinată şi de elemente non-genetice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a femelei sau furajarea, respectiv întreţinerea în perioadele de gestaţie şi lactaţie.
Însă nu e important doar faptul că apare o scădere a greutăţii medii a purceilor ci, mai ales, că rezultă o mult mai mare variabilitate a greutăţii individuale a purceilor în acelaşi cuib. Cu alte cuvinte o scădere a uniformităţii purceilor conduce implicit la necesitatea multiplicării manevrelor de lotizare şi de transfer al purceilor la scroafe doici.
Concluzia cea mai importantă şi unanim acceptată este că fiecare purcel obţinut în plus pe fătare (peste 10-12) conduce la o scădere a greutăţii medii a fiecărui purcel cu aproximativ 50 de grame. Recent însă, selecția genomică pare să rezolve, parțial cel puțin, această paradigmă, venind în sprijinul fermierilor care își doresc femele hiper-prolifice, fără o scădere paralelă a greutății purceilor la fătare.
HIPER-PROLIFICITATEA ȘI VITALITATEA PURCEILOR
1. Cea mai la îndemână explicaţie ar fi că, în timp ce prolificitatea scroafelor a fost dusă până la limita maximă, spaţiul total disponibil în uterul femelelor a rămas relativ acelaşi. Iar de aici şi până la apariţia unei concurenţe dure între fetuşi în a-şi găsi locul şi spaţiul potrivit în uter, nu a fost decât un pas.
2. Al doilea element biologic de care depinde greutatea la fătare a purcelului şi, implicit, vitalitatea post-partum, este dimensiunea placentei. În esenţă, purceii mici au placentele mici iar cei mari, evident… mari. Chiar dacă există o corelaţie între greutatea placentei şi a purcelului e interesant de reţinut că, de regulă, purceii mari sunt cei care dau startul declanşării fătării iar cei mici nu au altceva de făcut decât să se lase luaţi de „valurile” contracţiilor uterine. De aici variabilitatea mare a greutăţii la fătare, mai ales la scroafele hiper-prolifice.
3. Un alt element ce nu ar trebui să fie ignorat este presiunea metabolică uriaşă la care este supusă femela hiper-prolifică ce dă naştere unui cuib cu un număr de peste 16 purcei vii. Nu vorbim aici numai de enorma mobilizare de resurse corporale proprii pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării intrauterine a purceilor, cât mai ales de echilibrul metabolic precar în care aceasta intră odată cu declanşarea lactaţiei. Acest echilibru poate fi extrem de uşor perturbat de om prin simpla ignorare a cerinţelor nutriţionale, de apă, de întreţinere etc.
Astfel, lucrurile se complică şi mai mult, conducând nu numai la pierderea purceilor ci, de multe ori, și la pierderea femelei în care s-a investit mult pentru a ajunge la maturitatea reproductivă.
LA CE TREBUIE SĂ FIM ATENȚI?!
• greutatea individuală medie la fătare depinde mult de prolificitatea scroafei;
• pe măsură ce ajungem la hiper-prolificitate, greutatea medie a purceilor fătați scade;
• o greutate individuală redusă a purcelului la fătare înseamnă scăderea vitalității și viabilității acestuia;
• în aceste condiții, şansele creşterii şi dezvoltării purcelului până la înţărcare/livrare se diminuează şi, în consecință, „soarta” profitului fermei devine incertă!
Natura are propriile legi pe care trebuie să le respectăm. Inclusiv în zootehnie!
CRIZA DE ÎNȚĂRCARE LA PURCEI
Înţărcarea este un moment traumatizant, atât pentru scroafă, dar mai ales pentru purcei. Mulți dintre crescători consideră problema ca fiind imposibil de evitat şi şi-o asumă ca pe o pierdere economică în faţa căreia nu pot decât să se resemneze.
Această abordare negativă solicită identificarea de soluții și sugestii pentru că, în realitate, acestea există iar problema, chiar dacă e reală, nu este neapărat și de nerezolvat!
Click AICI și află um gestionăm criza de înțărcare a purceilor?
un articol de
IOAN LADOȘI
USAMV Cluj-Napoca
