• Tratamentele fitosanitare la avertizare se continuă în plantaţiile tinere pe rod şi în pepiniere, cu scopul de a păstra un frunziş sănătos, pentru a proteja fructele legate, precum şi pentru a stimula creşterea lăstarilor. Aceste se întrerup cu 10-14 zile înainte de recoltarea fructelor ajunse la maturitate în acest sezon.
La seminţoase – măr, păr, gutui – tratamentele cheie sunt cele pentru combaterea rapănului, făinării, focului bacterian şi a insectelor defoliatoare; la prun se combate viespea sâmburelui, viermele prunelor etc; la cais, ciuruirea bacteriană şi boala plumbului; la piersic, deformarea frunzelor, Anarsia; la cireş şi la vişin, moniliozele, afidele, viermele cireşelor; la coacăz, zmeur, mur şi la afin, boli foliare, iar la căpşun, boli foliare şi de fruct, moniliozele.
• Prelucrarea solului se face prin lucrări manuale sau mecanice, pe rând şi între rânduri, intervalele înierbate se cosesc, iar iarba obţinută se poate folosi ca mulci, sau la furajarea animalelor, ţinând cont de poluarea acesteia cu pesticide. Pe rândul de pomi, pe o bandă de 1,5 m, se poate erbicida.
Fertilizarea fazială se face în funcţie de încărcătura cu fructe apreciată după căderea fiziologică din luna iunie, sau după rărirea manuală sau chimică.
Irigarea plantaţiilor pe rod şi udarea celor nou înfiinţate este obligatorie, mai ales pentru speciile sâmburoase, cu precădere în zona de sud.
În plantaţiile mamă furnizoare de ramuri altoi se face controlul autenticităţii soiurilor şi a stării fitosanitare, se marchează şi se elimină impurităţile. Se elimină, de asemenea, şi impurităţile din câmpul I al pepinierelor şi din şcolile de seminţe, precum şi a portaltoilor neprinşi din câmpul II.
Lucrări pomicole în luna lui gustar
Luna august este una din cele mai bogate luni ale anului în fructe şi legume proaspete. Recomandăm câteva
lucrări specifice acestei perioade.
• Recoltarea şi valorificarea fructelor de cais cu coacere târzie, de piersic, prun, măr şi păr de vară, precum şi a arbuştilor fructiferi. Din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă şi a perisabilităţii fructelor, se vor lua măsuri de prerăcire şi de valorificare rapidă a acestora.
• Tratamente fitosanitare se efectuează şi în plantaţiile unde fructele au fost recoltate, cu precădere la speciile şi la soiurile cu coacerea fructelor în toamnă (măr, păr, gutui, castan comestibil şi prun). Prin aplicarea tratamentelor se va menţine starea de sănătate a producţiei şi a aparatului foliar, ţinând seama că în această perioadă fructele cresc intens, iar procesul de diferenţiere a mugurilor de rod pentru producţia anului viitor continuă atât la speciile sâmburoase, cât şi la cele seminţoase.
Nu se stropeşte cu substanţe care, după evaporarea soluţiei, pătează fructele.
• Alte lucrări importante. Se recomandă cosirea ierbii, lăsarea acesteia pe rând, pentru a o folosi ca mulci sau ca furaj, fiind atenţi la grupa de toxicitate a pesticidului folosit.
Se continuă tăierile în verde, după recoltarea fructelor (tăieri de vară) la speciile sâmburoase în faza apariţiei mugurelui terminal, precum şi la lăstarii în creştere ai speciilor seminţoase. În plantaţiile tinere se continuă lucrările de formare a pomilor şi dirijarea ramurilor, eliminarea celor concurente sau crescute în poziţii nepotrivite şi a lăstarilor concurenţi de la prelungirea ramurilor de bază.
Se vor aplica udări cu circa 250-300 mc/ha, iar în curţi pomii izolaţi se udă cu trei-patru găleţi de apă.
• În pepinierele pomicole, unde campania de altoire a puieţilor şi marcotelor a început deja, în caz de secetă se recomandă irigarea câmpului, pentru a asigura fluxul sevei portaltoilor, respectiv dezlipirea uşoară a scoarţei pentru oculaţie, mai ales la speciile sâmburoase.
Campania de altoire trebuie să fie precedată de asigurarea altoitorilor, ramurilor altoi din plantaţiile mamă certificate, bricegelor, cosoarelor şi materialului de legat.
La speciile pomicole cu recoltare de toamnă se definitivează evaluarea producţiilor de fructe pe specii şi pe soiuri. În funcţie de acestea evaluări se fac pregătirile pentru campania de recoltare, respectiv se asigură ambalajele, forţa de muncă.
• Pregătirea noilor plantaţii. Încep lucrările pregătitoare înfiinţării în toamnă a noilor plantaţii de pomi şi de arbuşti fructiferi. Se aleg terenurile, se defrişează tufărişurile, se strâng buturugile, pietrele, diferite alte resturi vegetale, se desfundă terenul, iar în curţi se fac gropile şi se asigură îngrăşămintele organice.
După stabilirea sortimentului de soiuri, pe specii, se va lua legătura cu pepiniera cea mai apropiată şi se va contracta materialul săditor. Este indicat să vă procuraţi pomi altoiţi şi arbuşti fructiferi din pepiniere autorizate, unităţi care asigură autenticitatea soiurilor, calitatea şi starea fitosanitară a acestora.
PREGĂTIREA SPAŢIILOR DE DEPOZITARE
În continuare trebuie să verificăm şi să pregătim spaţiile de depozitare pentru mere şi pere (soiurile de depozit), prin deratizarea spaţiilor cu diferite produse, aplicate sub formă de praf sau de momeli, să curăţăm cuiburile de mucegai cu o perie de sârmă, să dezinfectăm pereţii şi tavanul cu o soluţie de piatră vânătă 2% şi să văruim cu lapte de var.
Tocurile geamurilor, uşile, pardoseala se spală cu o soluţie de sodă 4%, după care se pulverizează o soluţie de formalină 2,5%. Dezinfecţia gazoasă se poate face prin arderea sulfului amorf (aproximativ 40 g pentru un metru cub).
Spaţiul se închide ermetic timp de 48 ore, după care se aeriseşte bine. Totodată, se verifică agregatele de răcit şi cele de ventilare a aerului, modalităţile de transport şi se stivuiesc lăzile în depozit. Nu trebuie să uităm să ne procurăm ambalajele.
ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR DE CĂPŞUN
În plantaţiile de căpşun, în care după recoltarea fructelor s-a cosit şi s-a înlăturat frunzişul şi materialul folosit ca mulci, se recomandă administrarea de îngrăşăminte complexe, întreţinerea solului prin praşile, corectarea rândurilor, irigatul şi dirijarea unor filamente pe rânduri, cu scopul de a îndesi şi întreţine banda. Restul se înlătură.
În stoloniere se combat buruienile manual şi se irigă. Întrucât rozetele au împânzit întreaga suprafaţă dintre rânduri, se plivesc buruienile fără a deranja filamentele, se irigă, iar spaţiile neînpânzite se afânează, se menţin curate de buruieni pentru a permite extinderea filamentelor şi înrădăcinarea rozetelor. Se continuă înfiinţarea plantaţiilor de vară şi a căpşunăriilor cu stoloni refrigeraţi.
LUCRĂRI CARE SE CONTINUĂ ÎN IULIE
– evaluarea producţiei de fructe de vară şi de toamnă la măr şi păr;
– pregătirea spaţiilor de sortare, prerăcire şi păstrare temporară a fructelor până la desfacere;
– se continuă lucrările de formare şi lucrările în verde a coroanelor în plantaţiile tinere, precum şi palisarea şi dirijarea lăstarilor în cazul plantaţiilor cu sisteme de susţinere;
– în scopul înfiinţării de căpşunării în cultură de vară, spre sfârşitul lunii încep lucrările de pregătire a terenului;
– în pepiniere se revăd planurile de altoire, de asigurare a ramurilor altoi, a materialului de legat şi se pregătesc altoii şi a legătorii.
CULTURA PEPENELUI VERDE
Principalii producători de pepene verde cu producţii remarcabile pe piaţă sunt China, Turcia, Iran, SUA şi Egiptul. Însumat, la nivelul anului 2005, s-au înregistrat 101 ţări cultivatoare, a căror producţie a fost de 78,43 milioane tone, de pe o suprafaţă totală de 4,57 milioane ha, producţia medie fiind situată între 21,5 tone/ha şi 31,2 tone/ha.
• Tehnologia de cultură. Cultura pepenului verde se extinde prin seminţe plantate direct în câmp sau prin plantarea lor în ghivece, în seră; ulterior ele se trec în câmp.
În prezent, se dă mai mult credit utilizării de plante produse de amelioratori înregistraţi pentru aceste activităţi, care obţin plante triploide cu caracteristici definite precis în urma germinării seminţelor, care să asigure recolte uniforme şi constante, chiar dacă au costuri mai ridicate.
În Japonia şi în Coreea, dar şi în China, Spania, sau în Italia se utilizează pe scară largă altoirea plantelor pepenelui verde pe portaltoi rezistenţi la climă rece şi la boli, cum este soiul Fusarium oxysporum. Cei mai utilizaţi portaltoi sunt: Lagenaria siceraia, C. maxima x C. moschata şi Citrullus lanatus varietatea Citroides.
Metodele standard de altoire sunt: prin inserţie, prin despicătură şi prin îmbinare.
Folosirea bromurii de metil pentru dezinfecţia solurilor fiind interzisă, metoda altoirii rămâne încă valabilă şi va creşte ca utilizare în viitorul apropiat. Plantele de pepene verde altoite produc fructe cu o pulpă mai fermă, culoarea roşie fiind mai pregnantă şi durabilă. De asemenea, pepenele verde altoit produce mai multe fructe pe plantă, acestea având o calitate mai bună, ceea ce justifică şi preţul lor mai ridicat.
Pepenele verde altoit pe portaltoiul C.maxima x C.moschata poate creşte pe soluri cu o concentraţie de sare mai mare, pe care soiurile nealtoite nu cresc.
• Producţia în spaţii protejate. Cultura pepenului verde cu maturare timpurie, de regulă în luna aprilie, în China, Coreea, Japonia, Spania şi în Israel se realizează în solarii acoperite cu plastic şi neîncălzite. În nordul Chinei, în Coreea şi în Japonia aceasta începe în luna Decembrie. În solarii se mai pun inele mici de plastic peste plante în timpul nopţii, iar peste solarii se aşază rogojini şi paie, pentru a conserva temperatura internă.
De la o singură plantă altoită producătorii de pepene verde obţin până la trei recolte, deoarece vrejul este retezat imediat după ce fructul se recoltează, pentru a permite acestuia să crească în continuare, iar fructul să se dezvolte pe noul vrej.
Planta de pepene verde crescută în Asia în solarii de plastic se taie la 3-4 ramuri şi se polenizează manual. Soiurile cu fructe mici cresc în împletituri de nuiele cu densitatea de două plante/mp. Soiurile cu fructe mari se cultivă de obicei direct pe sol, cu tăierea vrejului înaintea fructificării.
Producătorii din Europa şi din Orientul Mijlociu care utilizează solariile de plastic folosesc polenizarea naturală cu ajutorul albinelor, fără a tăia vrejurile. Se utilizează şi regulatori de creştere (NAA, CPPU). Firmele private încearcă să obţină soiuri productive chiar şi la temperaturi şi intensităţi de lumină reduse.
Producţia în spaţii protejate (în solarii sau sere) în regiunile asiatice a revoluţionat semnificativ şi preţul final de vânzare, în Japonia acesta ajungând la 50 dolari/bucată, şi chiar mai mult.
• Valoare nutritivă. Pe lângă caracterul răcoritor al fructului, foarte multă atenţie de acordă valorii nutritive a conţinutului pulpei, sursei de fitonutrienţi, licopenului şi citrulinei. Până nu demult, pigmentul licopen era considerat important pentru culoarea pulpei. Pulpa pepenelui verde are un conţinut mediu de licopen de 4100 µg/100 g (gama este: 2300-7200), în comparaţie cu roşia care are o medie de 3100 µg/100 g, grapefruitul violet care are 3362 µg/100 g şi guava crudă care are 5400 µg/100 g.
