Rezultatul ploii îngheţate i-a încântat pe fotografii profesionişti sau amatori (printre care mă enumăr şi eu), peisajele îngheţate fiind superbe. Dar ceea ce a fascinat fotografii a fost în acelaşi timp un adevărat coşmar pentru fermieri sau pomicultori. După toamna secetoasă care a pus probleme răsăririi culturilor, aceste fenomene meteo sunt un motiv de îngrijorare în plus pentru agriculturi. Din punct de vedere estetic, câmpul arăta spectaculos. Niciodată nu am văzut aşa strat gros de polei depus pe plantele de grâu, orz sau rapiţă (acolo unde au răsărit, foto 1-3). Plăntuţele de grâu îngheţate arătau ca nişte mărgele (foto 1). Bulgării arăturilor de toamnă erau „glazuraţi” cu un strat gros de gheaţă, de câţiva centimetri (foto 4). Chiar dacă apoi vremea a intrat într-un proces de încălzire, a trebuit să treacă o vreme până s-a topit toată gheaţa depusă pe plante. Şi cum au urmat noi ploi, pe fondul încălzirii accentuate a vremii, pe alocuri, de la gheaţă s-a ajuns direct la… băltiri. Parcă în nici un an vremea nu i-a pus pe fermieri la aşa încercări.
Şi pomicultorii sau viticultorii au stat ca „pe ghimpi”. Dacă persistă prea mult stratul de gheaţă pe muguri, pot să apară probleme de asfixiere. De asemenea, un strat gros de gheaţă poate să rupă pomii sau viţa-de-vie. În oraşe, au căzut mulţi copaci din cauza stratului de gheaţă prea gros depus pe ei. În Bucureşti au fost mari probleme din această cauză, sute de maşini fiind avariate, dar au apărut probleme şi la transportul în comun, în special cu troleibuzele şi tramvaiele. Aşadar, deşi este foarte estetică, „ploaia îngheţată” poate provoca mari pagube.

Plantele duc o „luptă inegală”
Cum sunt afectaţi principalii dăunători ai culturilor agricole de aceste fenomene meteo înregistrate pe timpul iernii? Ei bine, nu prea sunt deranjaţi. Să ne uităm puţin la dăunătorii rapiţei de toamnă. Ce se întâmplă cu aceştia pe timp de iarnă? Dacă analizăm puţin modul de iernare al acestora, constatăm următoarele: puricii de pământ (Phyllotreta spp.) iernează ca adulţi în resturile vegetale, în stratul superficial al solului, sub în bulgării de pământ sau în frunzarul de la liziera pădurilor; viespea rapiţei (Athalia rosae) iernează în sol, ca larvă complet dezvoltată, adăpostită într-un cocon ţesut din fire de mătase; gărgăriţa tulpinilor (Ceutorhynchus napi) – primul dăunător al rapiţei care ne dă bătăi de cap la sosirea primăverii – iernează ca adult în stratul superficial al solului de la baza plantelor; gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus) iernează ca adult în stratul superficial al solului sau în liziera pădurilor; gărgăriţa silicvelor (Ceutorhynchus assimilis) stă ca adult în stratul superficial al solului. Putem constata că avem o „luptă inegală” între dăunători şi plantele de rapiţă. Majoritatea speciilor de insecte dăunătoare iernează în sol, mai exact în stratul superficial, în timp ce rapiţa se află „în aer liber”. Dacă avem strat de zăpadă, plantele sunt mai protejate. Dar putem să nu avem strat de zăpadă şi ger sau să vină o ploaie îngheţată, aşa cum s-a şi întâmplat. Indiferent dacă pe câmp este zăpadă sau nu, plantele de rapiţă sunt mai sensibile la variaţiile climatice în comparaţie cu insectele dăunătoare.

Insectele „adoptă” strategii de adaptare la condiţiile în schimbare
Situaţia este asemănătoare şi în cazul principalului dăunător al porumbului în sudul şi sud-estul ţării. Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) iernează ca adult hibernant în sol, la o adâncime de 40-60 cm, dar poate să ajungă şi la 100 cm adâncime. Astfel, condiţiile din timpul iernii nu au nici o influenţă asupra acestor insecte. Încă o dată, „avantaj” pentru dăunători.
Alte specii au dezvoltat strategii diferite, pentru a trece de sezonul hivernal. Speciile invazive, cum ar fi ploşniţa marmorată asiatică (Halyomorpha halys) sau ploşniţa verde a tomatelor (Nezara viridula) migrează în construcţiile făcute de oameni (case, magazii etc.) înainte de venirea frigului. Mulţi locuitori au fost „invadaţi” la sfârşitul toamnei de aceste specii de ploşniţe. Toate aceste strategii de iernare ale speciilor de insecte menţionate anterior sunt rezultatul adaptării acestora în timp la condiţiile din mediul ambiant.

Plantele „domesticite” şi-au pierdut mecanismele naturale de apărare
Dar şi plantele, înainte de a fi luate în cultură, aveau propriile strategii de adaptare. Şi aici vin cu exemplul rapiţei. Cu mult timp înainte de a fi luată în cultură, atunci când creştea spontan, plantele trăiau într-un echilibru cu dăunătorii, având mecanisme naturale de apărare. De exemplu, când insectele dăunătoare depuneau ouăle pe plante, acestea reacţionau fie prin emiterea compuşilor volatili ce atrag prădătorii sau paraziţii acestor specii, fie depunerea de compuşi chimici, în zona de contact dintre plantă şi ouă, cu acţiune nocivă asupra ouălor, sau prin necrozarea zonelor unde sunt depuse ouăle (reacţie de hipersensibilitate). Pe măsură ce rapiţa a fost luată în cultură, principala preocupare a omului a fost obţinerea de plante înalt productive, care să aibă o răsărire rapidă şi uniformă, rezistente la secetă etc. S-au pierdut însă capacităţile naturale ale plantei de a lupta cu dăunătorii, moment în care echilibrul natural, existent de milioane de ani, s-a rupt.

Atipicul a început să fie obişnuinţă…
În prezent, există tehnologii performante de protecţie a culturii de rapiţă împotriva atacului insectelor dăunătoare. Sunt omologate substanţe active de ultimă generaţie, folosite în combaterea dăunătorilor, există maşini performante de aplicare a tratamentelor în vegetaţie sau cu care se poate realiza tratamentul seminţelor. Cu tot progresul tehnologiei, plantele de rapiţă sunt cu un „pas în spate” faţă de dăunători în ceea ce priveşte rezistenţa la condiţiile meteo din ce în ce mai extreme.
Prin urmare, dăunătorii plantelor de cultură sunt mult mai adaptabili la condiţiile extreme de mediu decât plantele de cultură. De fapt, în urma ameliorării îndelungate, plantele de cultură, deşi sunt foarte productive în zilele noastre, ele sunt ca nişte „copii sensibili”, care, fără ajutorul oamenilor nu ar reuşi. Dar oamenii se confruntă cu schimbări ale mediului din ce în ce mai mari. După ultima „ploaie îngheţată”, am tot auzit expresia „Nu am mai văzut aşa ceva”. Eu am replicat în felul următor: „Obişnuiţi-vă, aceste fenomene vor intra în cotidianul nostru”. Prin urmare, va trebui să adaptăm tehnologiile de cultură la aceste schimbări. În tot acest timp, insectele deja sunt cu un pas înaintea noastră.

SCĂPATE CU GREU DIN IARNĂ, PLANTELE DEVIN „VICTIMELE” DĂUNĂTORILOR
Probleme apar şi în cultura grâului. Cu mult timp înainte, a fost o iarnă foarte grea, urmată de o încălzire bruscă la sfârşitul lunii martie. În sudul ţării, culturile de grâu nu au ieşit foarte bine după sezonul hivernal. Din cauza încălzirii bruşte a vremii, din locurile de iernare (liziera pădurilor de stejar), adulţii hibernanţi ai ploşniţelor cerealelor (Eurygaster spp.) au apărut mai timpuriu. Deşi, în ultimul timp, în practica agricolă nu se mai făceau tratamente pentru combaterea adulţilor hibernanţi, în acel an s-a depăşit PED-ul. Cine nu a făcut tratamentul la timp, nu prea a mai avut ce recolta. Şi în acest caz, în care iarna a fost una grea, avantajul a fost de partea insectelor dăunătoare.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)