Ori, creşterea suinelor este parte integrantă a agriculturii globale şi, implicit, se va supune aceloraşi reguli şi aceloraşi provocări.

De aceea, propun să începem noul an într-o notă profesionistă, reluând în discuţie parametrii cheie ai unui management de calitate a fermelor, indiferent de dimensiunea acestora.

De data aceasta ne vom concentra atenţia asupra indicelui de utilizare a scroafelor sau, mai simplu, asupra numărului de fătări pe care scroafa le are pe durata unui an. Evident că nu ne referim la o scroafă anume sau la o singură scroafă, ci la valoarea medie a acestui parametru, calculat pentru toate femelele din fermă (scroafe şi scrofiţe inseminate).

În esenţă, valoarea acestui indice depinde de patru elemente distincte: durata medie a gestaţiei; durata medie a lactaţiei; intervalul de timp mediu în care scroafele reintră în călduri după înţărcare şi numărul mediu al zilelor neproductive.
Dar să vedem în ce fel, fiecare dintre aceste elemente, influenţează valoarea indicelui de utilizare a scroafelor.

Durata medie a gestaţiei

Durata gestaţiei la suine este un element pe care fermierul nu poate să îl influenţeze, fiind profund ancorat în zestrea genetică a speciei. Totuşi, analizând datele acumulate în ultimii 30 de ani, putem spune că durata gestaţiei s-a modificat, în sensul prelungirii acesteia. Astfel, dacă acum 30 de ani se considera că durata medie a gestaţiei la porcul domestic este de 114 zile, azi, putem vorbi de 115 sau chiar 116 zile.

De unde a apărut această diferenţă? A fost acest caracter ameliorat cu bună ştiinţă? În mod cert, nu! Este doar o extraordinară capacitate de adaptare a organismului scroafelor actuale la creşterea prolificităţii. Deci, ca răspuns la selecţia în direcţia creşterii numărului de purcei fătaţi, organismul scroafei a considerat că are nevoie de 1-2 zile în plus de gestaţie pentru completa dezvoltare a fetuşilor.

Extraordinar – veţi spune – dar cât contează o zi în plus în această ecuaţie? Ei bine, contează, pentru că orice zi în plus are ca efect reducerea indicelui de utilizare a scroafelor în fermă. Şi vom vedea cu cât anume.

Durata medie a lactaţiei

Acest parametru este unul tehnic prin definiţie şi, ca atare, valoarea lui poate fi modificată dramatic de fermier. Durata lactaţiei diferă enorm de la un sistem de creştere la altul, fermele americane practicând pe scară largă înţărcarea purceilor la 17-18 zile de la fătare. Noi, în Europa avem însă o legislaţie în acest sens, care impune o durată medie a lactaţiei de 28 de zile. Deci, iată o diferenţă de 10 zile care cântăreşte mult în rezultatul ecuaţiei noastre.

Intervalul de timp de la înţărcarea scroafei la reintrarea în călduri

Şi acest element este determinat genetic, însă are şi o componentă „non-genetică” masivă ce se manifestă în anumite condiţii. La fel ca şi în cazul duratei gestaţiei se consideră că, în ultimele decenii, acest interval de timp a crescut de la valoarea medie de 5 zile la 6 zile. De ce? Din acelaşi motiv.

Adaptarea scroafelor în sensul auto-protecţiei şi refacerii organismului după perioadele epuizante ale gestaţiei şi lactaţiei. Contează această zi în plus? Bineînţeles, pentru că determină scăderea valorii indicelui de folosire a scroafei. Cu cât? Vom vedea imediat.

Zilele neproductive

În esenţă, acestea sunt zilele dintr-un an în care scroafa nu este nici gestantă, nici lactantă şi nici în acel interval de 5-6 zile, care desparte momentul înţărcării de cel al revenirii în călduri. Ca atare, zile în care avem costuri pe scroafă, fără nici un fel de justificare economică, ci doar biologică. De unde rezultă aceste zile neproductive? Simplu!

Din greşelile pe care le facem noi, fermierii, zi de zi. Din întreţinerea scroafelor în condiţii îndoielnice, fapt ce conduce la prelungirea perioadei de la înţărcare la reapariţia căldurilor. Din ratarea ciclului estral şi amânarea inseminării cu un ciclu. Din întoarcerea în călduri la 21 de zile, din cauza greşelilor de inseminare sau de întreţinere. Din pierderea scroafei în timpul gestaţiei. Din cauza controlului defectuos al instalării gestaţiei etc.

Dar numărul zilelor neproductive poate creşte şi din cauza unor decizii manageriale, cum ar fi utilizarea extensivă a scroafelor doici sau prelungirea intenţionată a duratei lactaţiei.
Oricum, e important de reţinut că impactul cel mai puternic asupra indicelui de utilizare a scroafelor este tocmai numărul acestor zile neproductive.

DETERMINAREA INDICELUI DE FOLOSIRE A SCROAFELOR

Iar acum, să tragem linie şi să vedem cum stăm. În tabel puteţi observa valori diferite ale parametrilor analizaţi şi ale modului în care fiecare element influenţează indicele de utilizare a scroafelor. Evident că valorile tabelare sunt fictive. Însă, utilizând raţionamentul veţi fi în măsură să analizaţi rezultatul propriei ferme şi, implicit, să luaţi deciziile potrivite.

La acelaşi rezultat ar trebui să ajungeţi prin împărţirea numărului total de fătări din ultimele 12 luni la numărul mediu de scroafe din fermă în aceleaşi 12 luni! Oricum, de preferat ar fi ca valoarea acestui indice, în ferma dumneavoastră, să fie de peste 2,3. Succes!