Aceste ruperi și rearanjări cromozomiale pot afecta numărul de gene dintr-un cromozom sau pot afecta structura (așezarea, poziția) genelor în cromozom. Genele sunt poziționate pe cromozomi, fiecare pe un locus. Cei doi loci omologi (loci situați pe aceeași poziție pe perechea de cromozomi omologi) pot fi ocupați de versiuni identice sau diferite ale genei, versiuni numite alele. În cazul în care cei doi loci omologi sunt ocupați de versiuni identice ale genei, organismul este homozigot pentru alela respectivă. Dacă pe cei doi loci omologi se găsesc alele diferite, organismul este heterozigot. Unele dintre aceste schimbări structurale pot avea efecte letale în stare homozigotă, practic aceste modificări sunt evidente numai în stare heterozigotă. Asemenea forme sunt numite hibrizi sau heterozigoți structurali.
Activitatea mutagenă și omul
Trebuie admis faptul că dacă o substanță are activitate mutagenă la un număr mare de organisme inferioare, la plante și la mamifere, precum și la culturile de țesuturi umane, ea nu poate fi cu totul inofensivă pentru om, dar, organismele superioare (omul fiind în vârful acestei piramide) dispun de o multitudine de enzime cu care pot transforma cu ușurință un compus toxic în produs netoxic, fapt ce face ca o serie de substanțe mutagene în organismele inferioare să nu aibă o acțiune similară și la oameni.
Circumspecția trebuie să existe, deoarece rezultatele clare asupra efectelor substanțelor mutante la om se pot concretiza doar după 20, uneori 50 de ani, deși o cercetare similară la bacterii durează doar 30 de minute (cât durează ciclul vital), la Drosophila – 3 săptămâni, la hamsteri – 14 săptămâni. Efectele negative apar foarte rar și numai la adulți, cu o frecvență de 1 la 10.000 până la 100.000.
Absența percepției beneficiilor la consumatorul final este unul din principalele impedimente pentru acceptarea socială generalizată a utilizării organismelor și a alimentelor modificate genetic. Informarea este o precondiție esențială pentru conștientizarea avantajelor și dezavantajelor obținerii și utilizării organismelor modificate genetic.
Genetica specială ne face să înțelegem mai bine implicația mutagenă în ameliorarea plantelor
La cartof (Solanum tuberosum), de exemplu, rezistența la mană (Phytophthora infestans) este o însușire polifactorială. Genele de bază care intervin în determinarea rezistenței sunt gene dominante identificate în genomurile speciilor spontane din aceeași familie (Solanum demissum, Solanum semimedissum, Solanum stoloniferum etc). În toate cazurile, când aceste gene se află în stare recesivă, intervine fenomenul de sensibilitate.
Astfel, specia Solanum demissum este cea mai valoroasă sursă de rezistență la mană, posedând peste zece gene majore de rezistență. Prin hibridări interspecifice între această specie și S. tuberosum s-au obținut soiuri de cartof rezistente sau tolerante la atacul manei. Rezistența de câmp se datorează mai multor gene cu acțiune comună și complementară, unele oferind rezistență la frunze, altele la tuberculi.
Rezistența la râia neagră (Synchytrium endobioticum) este tot o însușire ereditară polifactorială. În cazul acesta au fost puse în evidență trei grupe de gene în combinație cu doi factori. Fiecare genă determină un anumit grad de rezistență, iar cumulativ se poate ajunge până la o rezistență de peste 90%. Tot specia spontană de Solanum demissum este responsabilă de această calitate.
Rezistențele la bolile virotice au fost extrase prin metode genetice din specii spontane de Solanum stoloniferum, S. andigenum, S. acaule, S. hangasii s.a., după lungi perioade de cercetare. Se consideră admis materialul obținut doar atunci când maximum o plantă la 5000 analizate are incidența sensibilității la virusuri. Nu toate formele de viroze au fost eradicate încă. Se lucrează mult pe inducerea genetică a rezistenței la virusurile A, X și Y, deosebit de periculoase.
Rezistența la gândacul din Colorado este o însușire ereditară și este determinată de acțiunea simultană a mai multor gene. Rezistența cartofului la atacul gândacului din Colorado se bazează pe prezența unor glicoalcaloizi în frunze, produși de unele specii sălbatice (Solanum demissum, S. chacoense etc). Încercările de a folosi specia S. demissum au fost infructuoase întrucât conținutul de glicoalcaloid – demissina – se reduce de la F1 (prima generație), dispărând complet în F3. În schimb, rezultate mulțumitoare a dat folosirea speciei S. chacoense. Această specie sălbatică de cartof se găsește în America de Sud, dar și în Australia, China, SUA, Noua Zeelandă. Conține glicoalcaloidul leptina care s-a dovedit dăunător și pentru verticilioză și virusul răsucirii frunzelor.
Rezistența la nematozi (Heterodera rostochiensis) este o însușire genetică monofactorială. Gena Hi, provenită de la Solanum andigenum, este cea mai valoroasă în asigurarea rezistenței, dar numai la soiurile vechi de cartofi. Alte gene de rezistență la nematozi se găsesc în genomul speciilor Solanum vernei, S. ancrense, S. multidissectum și S. sanctaerosae.
Va urma…
STUDII PRIVIND IMPACTUL ASUPRA SIGURANȚEI SĂNĂTĂȚII ANIMALE SAU UMANE
Cu privire la plantele modificate genetic, studiile WHO (World Health Organisation-Organizatia Mondială a Sănătății) au ajuns la concluzia că nu există o evidență înregistrată pentru transferul de gene de la plante la microorganismele din intestin și că nu există rapoarte autentificate asupra transformării bacteriene în mediul tractului gastro-intestinal uman. Acest fapt s-a bazat pe concluzia fermă că transferul genelor de rezistență la antibiotice este puțin probabil să aibă loc, dată fiind complexitatea etapelor cerute pentru transferul genic, expresia și impactul eficienței antibiotice. Cea mai relevantă evaluare a alimentelor, cu privire la transferul de gene, este rezultatul potențial al transferului de gene introduse prin materialul obținut dintr-un organism modificat genetic la microorganisme din tractul gastro-intestinal (GI) într-un mod în care genele pot fi, succesiv, încorporate și au impact asupra siguranței sănătății animale sau umane.
Prin tehnicile de inginerie genetică au fost obținute însușiri deosebite ca: rezistența la dăunători, rezistența lă erbicide, toleranța la secetă, cereale cu conținut ridicat de proteine, cereale fără gluten, orez cu conținut ridicat de vitamina A, rapiță cu ulei bogat în acizi grași de tipul Omega 3, fructe fără proteine alergene (ex. kiwi), tomate cu coacere în timpul transportului, soia bogată în lecitină, chimozină artificială pentru prepararea brânzeturilor, vitamine și arome alimentare. Toate aceste substanțe nici pe departe nu sunt periculoase așa cum sunt aditivii alimentari, de exemplu, foarte mulți din aceștia fiind extrem de periculoși. E-urile sunt prezente aproape în toate preparatele. Cele mai tentante, dulci, aromate și colorate – sucuri, dulciuri, ciocolată, margarină, salamuri, conserve, supe concentrate, bere, gumă de mestecat -sunt și cele mai suspecte. Astfel, pentru a urmări, de exemplu, activitatea mutagenă a nitritului de sodiu – E-280 – adjuvant în fabricarea mezelurilor, pentru a se putea trage o concluzie, ar trebui urmăriți cu multă atenție, cel puțin 20 de ani, minimum 20 milioane de oameni!
Citește continuarea articolului AICI!
Prima parte poate fi consultata aici!
Articol publicat in revista Ferma nr.4(165) 1 – 14 martie 2016
