De asemenea, avem în vedere şi aspecte economice, cum ar fi: reducerea mortalităţii, înţărcarea cât mai timpurie şi dezvoltarea funcţională a rumenului pentru a reduce cât mai mult cheltuielile cu furajarea.
Din acest ultim punct de vedere, programele de alăptare ale viţeilor s-au concentrat mai mult pe strategiile de restricţionare a cantităţii de lapte sau substituent de lapte oferite viţeilor pentru a încuraja consumul de furaje concentrate în efortul de a grăbi înţărcarea, de a reduce riscul apariţiei diareii nutriţionale şi de a reduce costul cu furajarea şi cu forţa de muncă.
Cu toate acestea, datele din ferme au arătat că eforturile fermierilor de a reduce dieta lichidă şi de a promova dezvoltarea ruminală, nu au avut efectul scontat în totalitate.
Studii mai recente au arătat că prin creşterea consumului de nutrienţi înainte de vârsta de 56 zile, a crescut producţia de lapte în prima lactaţie cu 450 kg, până la 1.300 kg lapte. Rezultatele unor astfel de experimente sugerează faptul că în perioada de alăptare apar evenimente epigenetice care duc la modificarea potenţialului de producţie pentru lapte a animalului, iar aceste evenimente sunt asociate cu creşterea consumului de lapte sau substituent de lapte.
Implicaţia practică a acestei teorii constă în faptul că nou-născutul poate fi programat atât prin intermediul mamei, cât şi după naştere, pentru a-şi modifica dezvoltarea unui anumit proces fiziologic, fără a-şi modifica structura genetică. În cazul cercetărilor efectuate pe viţei nu se ştie încă dacă răspunsul de producţie se datorează unui consum total mai mare de nutrienţi sau dacă anumiţi factori chimici din lapte determină producţia mai mare.
Un studiu amplu publicat recent (Journal of Dairy Science, vol. 95, februarie, 2012) vine să întărească observaţiile conform cărora performanţa în producţia de lapte este influenţată de dezvoltarea viţelului la începutul vieţii şi că fermierii au posibilitatea de a manipula această programare a producţiei prin intermediul hrănirii viţeilor în perioada de alăptare.
Se ştie cu siguranţă că această manipulare trebuie începută imediat după naştere şi continuă cel puţin în primele 5 săptămâni de viaţă şi trebuie să fie sub formă de hrană lichidă, pentru a avea o influenţă pozitivă asupra producţiei de lapte pe întreaga viaţă a vacii.
Rezultatele acestei cercetări demonstrează că, cu cât sporul mediu zilnic al viţeilor înainte de înţărcare este mai mare, cu atât creşte producţia de lapte pe prima lactaţie. Astfel, în ferma de cercetare, pentru fiecare kilogram de spor mediu zilnic realizat în perioada de alăptare, vacile au produs cu 850 kg mai mult lapte în prima lactaţie, rezultatul fiind semnificativ statistic.
În ferma comercială studiată, efectul a fost şi mai puternic, pentru fiecare kilogram de spor mediu zilnic depus de viţele înainte de înţărcare, ajungând vaci acestea au realizat cu 1.114 kg lapte mai mult în prima lactaţie comparativ cu viţelele crescute după o schemă de alăptare standard!
Mai mult, tratarea cu antibiotice a viţeilor în timpul perioadei de alăptare a avut un efect depresiv al producţiei de lapte pe prima lactaţie. În ferma de cercetare s-a constatat că dacă viţeii au fost trataţi cu antibiotice pentru afecţiunile digestive sau respiratorii, efectul sporului zilnic de masă corporală asupra producţiei de lapte s-a redus de la 1.407 kg la 623 kg lapte pentru fiecare kilogram de spor mediu zilnic realizat.
Rezultatele obţinute în cazul celei de-a doua şi de-a treia lactaţii nu au fost la fel de grăitoare. De exemplu, în ferma de cercetare efectul pozitiv al vitezei mari de creştere în perioada de alăptare asupra producţiei de lapte s-a constatat şi la lactaţia a doua, dar nu la lactaţia a treia, pe când în ferma comercială acest efect nu a fost vizibil după prima lactaţie.
Rezultatele acestei cercetări, precum alte date din literatura de specialitate, arată că există o strânsă relaţie între consumul de lapte înainte de înţărcare şi producţia de lapte ulterioară şi orice factor care sporeşte sinteza de proteină pe perioada de creştere a viţelei, stimulând astfel creşterea, va spori capacitatea de producere a laptelui la acel animal.
În concluzie, toate cele expuse accentuează rolul pe care managementul îl joacă în expresia fenotipică a capacităţii genetice a animalului. Altfel spus, atenţie la modul în care creşteţi viţelele destinate reproducţiei în fermă. Doar importul unor viţele cu genetică valoroasă din străinătate şi inseminarea lor cu material seminal de la tauri foarte buni nu sunt condiţii suficiente pentru a obţine viţelele cu capacitate genetică productivă ridicată.
EPIGENETICA
Reprezintă domeniul biologiei moleculare care studiază modificările ereditare ale expresiei genelor sau a fenotipului celular, fără a modifica secvenţa ADN. Altfel spus, epigenetica studiază modul cum condiţiile de mediu pot afecta expresia genelor fără a modifica structura ADN. În cazul epigeneticii, factorii non-genetici influenţează genele, conferindu-le un grad variat de expresivitate.
Codul genetic garantează capacitatea statică a transcripţiei genice în celulele organismului, iar prin modularea epigenetică se obţine structura dinamică ce dictează unde şi când are loc expresia genelor.
