În sporturile de echipă se spune despre unii jucători că nu se văd când joacă, dar când nu sunt în teren, li se simte imediat lipsa. Cam aşa este şi cu apa în agricultură. Când situaţia este normală (mai rar), nimeni nu o bagă în seamă. În schimb, sunt frecvente două întrebări: „Când vine ploaia?” şi „Când se mai opresc ploile?”

Şi, ca de obicei, lucrurile se leagă de la un capăt la altul al fluxului tehnologic. O scăpare tehnologică la începutul anului agricol poate crea situaţii ce nu mai pot fi corectate şi a căror influenţă se resimte pe toată perioada de vegetaţie.
Am formulat în titlu „gestionarea apei” pentru că eliminarea excesului de apă şi conservarea apei din sol trebuiesc privite anticipat şi înţelese ca un tot unitar, deşi ele se situează la extreme. Subtipurile de sol (fiecare cu caracteristici specifice) pot să difere foarte mult în zone apropiate. În foto 1 este prezentată o asemenea situaţie. Deşi pe hărţile pedologice, în ambele parcele apare acelaşi subtip de sol, în funcţie de lucrările aplicate în timp, în parcela din dreapta imaginii solul a fost ameliorat simţitor. Aceasta înseamnă că, încă de la începutul anului agricol şi în acord cu caracteristicile subtipului de sol, trebuiesc făcute lucrările specifice pentru păstrarea şi sporirea capacităţii pentru apă a solului, precum şi lucrările specifice pentru evitarea pierderii apei.

Deşi poate părea contradictoriu, aceste lucrări nu se exclud, ci se completează. Doar şoseaua desparte cele două parcele din foto 2. În dreapta s-a făcut în toamnă lucrarea de drenaj, dar în stânga situaţia din toamnă (solul prea uscat, acumularea de lucrări etc.) nu a mai permis executarea drenajului. Acum situaţia a devenit mai bună, însă cu toată iarna săracă în precipitaţii a acestui an, în stratul lucrat apăruse exces de umiditate, iar în unele microdepresiuni plantele chiar au pierit.

În parcelele cu relief în pantă lucrurile se complică…
În foto 3, în condiţiile de lipsă de apă prezente, în partea de sus a pantei plantele sunt în stres hidric şi ritmul de creştere şi de dezvoltare este redus. În timp ce la baza pantei, în condiţii de iarnă săracă în precipitaţii, totuşi s-a acumulat exces de apă, cu toate consecinţele nedorite (foto 3 în medalion). Aceasta înseamnă că în aceeaşi parcelă trebuiesc făcute anticipat lucrări diferenţiate: în partea de sus – de înmagazinare şi de limitare a vitezei de scurgere; în partea de jos – de eliminare a excesului de apă.

Cât de mult contează execuţia diferenţiată se poate vedea în foto 4, în condiţii de secetă: în zona de platou şi la baza pantei, rapiţa a răsărit; în zona de pantă, plantele de rapiţă lipsesc aproape în totalitate.
Verile calde şi secetoase, urmate de toamne uscate, ne arată încă o dată importanţa asumării limitate a riscurilor şi că în agricultură singura afirmaţie cu valoare de adevăr este aceea că aproape nimic nu are valoare de adevăr absolut. Trebuie să fie corect înţeles specificul locului în care se lucrează şi acţionat după loc şi după moment. Acestea sunt singurele modalităţi de a ne împlini dorinţele (deplasate) de producţii tot mai mari. 

În foto 5, pe cernoziom, deocamdată, şi în frecvente situaţii, grâul arată mai bine după rapiţă decât după porumb. Probabil că după rapiţă solul s-a uscat mai puternic, fiind mai multă vreme descoperit şi în bătaia soarelui de august din vara anului 2018.

De asemenea, lipsa apei încă face diferenţe la distanţe mari: între cele două situaţii din foto 6 este o distanţă de 78 km, măsurată în linie dreaptă. Şi totuşi pe preluvosol (specific zonei de deal), grâul arată mai bine (ca şi pe cernoziom specific zonei de câmpie).

Aceeaşi tarla, situaţii total diferite

Seceta prelungită face ca şi calitatea pregătirii patului germinativ să fie (încă) uşor vizibilă, chiar în parcele apreciate ca fiind bune (foto 7). În zonele în care patul germinativ a fost mai bulgăros, diferenţa de stare dintre plante este încă foarte evidentă.

Tăvălugirea semănăturilor ajută îndeosebi în condiţii de secetă. Acest fapt a fost şi este încă foarte evident şi în acest an. Ba chiar la specificul acestui an ar fi fost nevoie de o tăvălugire foarte energică, dacă traseul roţilor de la erbicidarea preemergentă este încă atât de evident (foto 8 – între cele două situaţii este o distanţă de 112 km). Totuşi, şi tăvălugirea trebuie aplicată cu discernământ, pentru a evita formarea crustei.

Acolo unde se formează crustă, spargerea ei are efect benefic asupra plantelor (foto 9).

Chiar dacă apare pe o durată de timp relativ scurtă, excesul de apă poate duce la pierirea plantelor şi la deteriorarea însuşirilor solului (foto 10 – destructurare şi scăderea valorii pH). Acesta este încă un exemplu care arată că pot fi situaţii în care lucrările solului trebuiesc făcute diferenţiat, chiar şi în aceeaşi parcelă.
Vă dorim vreme şi vremuri bune!

Text şi foto:
Mirela şi Octavian GULER
Tel. 0744 327217

Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/234 (ediţia 15-30 aprilie 2019)