Maşinăria biologică a vacilor şi a oilor, a porcilor şi a păsărilor sau a peştilor are capacitatea să transforme furajele pe care le consumă, în lapte, carne şi ouă. Ea va fi cu atât mai eficientă cu cât genomul sau materialul genetic al animalului este mai bogat în gene superioare care contribuie la procesul de digestie, de absorbţie, de sinteză şi distribuţie a nutrienţilor la ţesuturi.
Aceasta înseamnă că la condiţii constante de nutriţie, întreţinere şi management, animalele care vor face parte din generaţia următoare (descendenţa actuală) vor fi mai productive numai dacă ele devin mai perfecţionate din punct de vedere genetic decât cele din generaţia actuală (generaţia de părinţi). Reiese de aici că avem tot interesul ca generaţia următoare să fie mai bună genetic decât cea care vine.
O regulă (lege) a geneticii ne asigură că generaţia care vine se va îmbunătăţii genetic numai dacă printr-un anumit procedeu vom aduce în materialul genetic al animalelor care se vor naşte gene noi, dar care să fie superioare, precum şi dacă vom potrivi în aşa fel împerecherile încât să creăm combinaţii de gene (genotipuri) care să fie în stare să sintetizeze mai intens substanţe noi. Un asemenea proces poartă denumirea de ameliorare genetică. El constă şi se înfăptuieşte, prin selecţie şi încrucişare.
Selecţia se realizează în două etape.
În prima etapă se aleg din cadrul rasei sau din efectivul fermei numai acele femele (40-50% femele la taurine şi 10%-15% la porcine şi 1-2% masculi la toate speciile unde se practică însămânţarea artificială) care s-au dovedit prin performanţa proprie sau prin calitatea unui grup de surori sau semisurori că posedă, cu adevărat, gene superioare. Grupul de femele şi masculi aleşi constituie părinţii generaţiei următoare sau nucleul de selecţie.
În a doua etapă femelele şi masculii aleşi, după ce s-a efectuat cea mai bună potrivire de perechi, se împerechează între ei şi produc generaţia următoare. Pentru că ea provine numai din animalele cele mai bune genetic, în mod sigur, trebuie să aibă o altă structură genetică, mai bună, însă, decât generaţia din care s-au ales părinţii acesteia. Animalele care nu au fost alese pentru a produce generaţia următoare rămân pe mai departe în fermă.
Ele se vor reproduce şi vor performa, dar descendenţa lor trebuie să fie destinată, exclusiv, comercializării. Aceste animale vor fi scoase din efectiv şi vor fi înlocuite cu descendenţii celor alese, numai pe măsură ce ele se dezvoltă şi vor intra în primul ciclu de producţie. Se înţelege că în felul acesta generaţia care vine va fi mai bogată în gene decât cea actuală.
Încrucişarea sau hibridarea nu este altceva decât tot o modalitate de-a îmbogăţi genomul (materialul ereditar) animalelor noastre cu gene superioare. Deosebirea faţă de selecţie este că genele care se aduc în genomul animalelor din efectivul fermei, prin încrucişare, nu provin de la animale alese din cadrul aceleiaşi rase din care fac parte animalele din ferma noastră.
Ele provin de la animale (de regulă masculi) care aparţin altei rase sau altei linii de animale. Deoarece, în acest caz, se înfăptuieşte o încrucişare între animale care fac parte din rase sau linii diferite, procedeul se mai numeşte şi hibridare sau încrucişare, iar produşii obţinuţi se numesc hibrizi.
Reiese de aici că atunci când producem generaţia următoare numai cu animalele cele mai bune genetic şi care au fost selectate din efectiv, descendenţa care se obţine va fi mai bună genetic ca cea actuală din care s-au ales părinţii acesteia.
Este mai bună genetic pentru că genele inferioare de „neam prost” pe care le posedau animalele care au fost excluse de la producerea generaţiei următoare, nu mai ajung în genomul generaţiei următoare. Numai genele superioare („de neam bun”) ajung în materialul ereditar al generaţiei care urmează. Spunem în acest caz că a avut loc o modificare a structurii genetice a efectivului sau a populaţiei datorită selecţiei.
Acelaşi fenomen are loc şi atunci când se face hibridare sau încrucişare. De regulă noi prin încrucişare sau hibridare nu facem altceva decât aducem în efectivul nostru gene superioare pentru un caracter sau altul de la o rasă mai superioară decât cea pe care noi o avem în fermă. Prin urmare şi în acest caz are loc o modificare a structurii genetice a efectivului de animale, ca şi în cazul selecţiei.
Deosebirea dintre ele se manifestă doar în cantitatea de modificare a structurii genetice care se înfăptuieşte, într-un caz faţă de celălalt. Prin încrucişare sau hibridare cantitatea de modificare a structurii genetice care se obţine este mult mai mare decât în cazul selecţiei. Se întâmplă acest fenomen pentru că diferenţa genetică dintre animalele a două rase sau linii este mult mai mare decât diferenţele genetice existente între animalele cele mai bune care au fost alese din efectivul aceleaşi rase şi destinate să producă generaţia următoare.
Cea mai bună învăţătură care se desprinde de aici este următoarea: stă în puterea noastră să facem ca în permanenţă animalele din generaţia care vine să fie mai bune genetic decât generaţia care pleacă.
Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004
