Grâul este considerat cea mai importantă plantă de cultură şi a „însoţit” civilizaţia noastră încă din cele mai vechi timpuri. Pâinea noastră cea de toate zilele este indispensabilă, prin urmare nu putem vorbi de o agricultură fără grâu. Dar în epoca modernă există un paradox: cei care cultivă grâul, cereală esenţială pentru hrana oamenilor sau a animalelor, se află la limita rentabilităţii sau merg în pierdere. Deşi numărul oamenilor de pe această plantă creşte şi din ce în ce mai multe guri trebuie hrănite, „făuritorii” de hrană o duc din ce în ce mai greu din punct de vedere economic. Nu voi dezbate în acest articol cauzele acestui paradox, ci voi pune accent pe efectele lui. Cum preţurile de desfacere a recoltei de grâu sunt foarte volatile, fermierii încearcă în primul rând să îşi scadă costurile de producţie. Pe de altă parte, schimbările climatice sunt tot mai agresive.

Toamnele secetoase au ţinut departe gândacul ghebos
În ultimul deceniu, toamnele au fost mai lungi şi mai secetoase. Prin urmare, fermierii au tratat sămânţa de grâu doar cu un fungicid, nemaifolosind la tratamentul seminţei un insecticid sau insecto-fungicid, motivând că în condiţiile unei toamne calde şi secetoase sunt şanse mici să avem un atac puternic al larvelor gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides). Până la un punct raţionamentul a fost logic. Atacul larvelor este favorizat de o umiditate mai mare a solului şi de temperaturi mai scăzute. Iar fermierii au făcut o economie de bani. Dar, pe termen lung, decizia neaplicării unui insecticid sau insectofungicid nu s-a dovedit cea mai inspirată. Deoarece în ultimii ani am avut parte de toamne cu precipitaţii peste mediile multianuale şi cu temperaturi mai ridicate.
Anul trecut, în sudul ţării a plouat foarte mult în luna octombrie, motiv pentru care mulţi au întârziat cu semănatul grâului. {i în noiembrie, precipitaţiile au fost peste medie. La fel s-a întâmplat în toamna anului 2015, când în octombrie, dar mai ales în noiembrie, precipitaţiile au fost peste medie. Dacă ne uităm la temperaturile medii lunare, putem observa că în luna octombrie, atât în 2015, cât şi în 2016, acestea s-au situat sub mediile multianuale în multe zone din sud-estul ţării. De obicei, acest dăunător iernează ca larvă în stadiul II. Literatura de specialitate menţionează că atunci când temperatura la suprafaţa solului depăşeşte 3oC şi nu este zăpadă, larvele gândacului ghebos se pot hrăni şi în cursul lunilor de iarnă. Dar acest lucru este destul de rar. În ultimii ani, am avut parte de ierni mai uşoare faţă de cele clasice, cu destule perioade cu temperaturi mai ridicate şi fără strat de zăpadă. Activitatea larvelor în primăvară începe odată cu topirea stratului de zăpadă şi cu încălzirea vremii. În ultimii ani, trecerea de la iarnă la primăvară se face destul de brusc. Prin urmare, vremea din ce în ce mai imprevizibilă favorizează aceşti dăunători.

Zabrus iubeşte monocultura. Ce premergătoare alungă dăunătorul?
Dar să fie numai vremea de vină? Ce mai poate favoriza înmulţirea acestor insecte? Simplu, monocultura. Cercetări desfăşurate de-a lungul timpului la INCDA Fundulea au demonstrat faptul că în cazul grâului semănat după grâu, rezerva biologică a dăunătorului este cea mai ridicată. În cazul grâului sau orzului semănat în monocultură prelungită (2-4 ani) s-au înregistrat cele mai ridicate niveluri de atac. Din contră, dacă planta premergătoare a fost mazăre, soia, floarea-soarelui sau rapiţă, atacul a fost ca şi inexistent. De-a lungul timpului s-au realizat cercetări intense privind cele mai bune asolamente pentru fiecare zonă a ţării. Atât timp cât s-au respectat recomandările cercetătorilor din domeniu, problemele cu gândacul ghebos au fost minore.
După 1990, agricultura s-a fărâmiţat. Avem o serie de particularităţi care ne diferenţiază de alte ţări. Fie avem foarte multe ferme mici şi foarte mici, fie avem ferme foarte mari. Multe culturi, ce făceau parte din asolament (în special leguminoasele) au început să dispară, din cauza lipsei unei pieţe sigure de desfacere. Alte culturi, cum ar fi rapiţa sau floarea-soarelui au devenit foarte rentabile, motiv pentru care mulţi fermieri au crescut suprafeţele ocupate cu acestea. Practic, în prezent, sortimentul de culturi este unul foarte restrâns. Din acest motiv este aproape imposibil să mai faci un asolament ca la carte, aşa cum erau recomandările cercetării agricole autohtone. Din cauza sortimentului restrâns al culturilor, fie se face o rotaţie scurtă, fie grâul este cultivat după grâu. Monocultura la grâu ocupă suprafeţe din ce în ce mai mari în ultimul deceniu. Ceea ce înseamnă că s-au creat condiţii optime pentru dezvoltarea acestor dăunători, asta pe fondul unor condiţii climatice din ce în mai favorabile.
Ca o concluzie, notăm că de la un nivel foarte redus al populaţiei, reuşită obţinută datorită produsului FB7, acum încet, încet, ca urmare a creşterii suprafeţelor cu grâu sau orz semănate în sistem de monocultură, pe fondul unor condiţii climatice din ce în ce mai favorabile pentru dăunător şi prin neefectuarea tratamentului seminţelor cu un insecticid sau insectofuncigid, populaţiile gândacului ghebos au început să crească iar: în ultimii ani, izolat au existat suprafeţe cu grâu compromise în toamnă sau primăvara timpuriu de atacuri ridicate. În epoca modernă ar trebui să progresăm, dar se pare că în multe privinţe asistăm la o întoarcere în timp.

TRATAMENTUL SEMINŢEI – ULTIMA „BARIERA” DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ZABRUS
Ultimă „barieră” de protecţie în calea larvelor gândacului ghebos este tratamentul seminţelor. În acest caz avem o poveste de succes a cercetării agricole româneşti. Laboratorul de Protecţia Plantelor de la ICCPT Fundulea (actual INCDA Fundulea) a efectuat numeroase cercetări care au clarificat unele aspecte privind ecologia insectei, dar mai ales au condus la elaborarea unui sistem de prevenire a atacului dăunătorului, bazat în special pe tratamentul chimic al seminţei. A fost sintetizat binecunoscutul produs FB7 (Fundulea-Borzeşti, varianta 7), creat de colectivul coordonat de regretatul Florea Paulian, având două substanţe active, lindan (insecticid) şi clorura de etil mercurică (fungicid). Acest produs, folosit la tratamentul seminţelor în doză de 2,5 kg/tonă, asigura o protecţie foarte bună, atât împotriva larvelor gândacului ghebos, cât şi a mălurii comune. Practic, se împuşcau doi iepuri dintr-o dată, iar cantitatea de substanţă activă ce revenea la un hectar era mult mai mică, comparativ cu insecticidele cloroderivate ce se aplicau ca prăfuire. Introdus în producţie în perioada 1966-1968, acest insectofungicid a reprezentat un mare ”boom” în tehnologia de protecţie a grâului. Practic, de la o perioadă incertă, când cultura de grâu putea fi compromisă de larvele gândacului ghebos, s-a ajuns la o perioadă în care cultura reuşea din prima. La zece ani de la lansarea FB7, deja mai mult de un milion de hectare erau cultivate cu grâu tratat cu acest produs. Produsul avea ca dezavantaj toxicitatea ridicată a clorurii etil mercurică. Timpul a trecut, au apărut noi generaţii de insectofungicide, dar fermierii nu le-au folosit întotdeauna, din motivul preţului ridicat, precum şi al credinţei populare că vremea este potrivnică acestui dăunător.

Articol publicat in revista Ferma nr. 16 (199) (15-31 septembrie 2017)