un articol de
LAVINIA ŞTEF

Întrucât vremea rece s-a instalat peste România şi animalele sunt deja în adăpost, prezint, în acest articol, importanţa furajelor celulozice în alimentaţia rumegătoarelor.

HRANA ŞI pH-UL ECHILIBRAT

La taurine, complexul gastric determină unele particularităţi de digestie care conferă un specific în alimentaţie. Printre acestea poate fi amintit faptul că pH-ul ruminal este de 5,8 – 6,9, iar scăderea valorii lui determină o stare de acidoză ce are ca efecte inapetenţa, reducerea digestibilităţii substanţelor nutritive, scăderea procentului de grăsime din lapte şi tulburări de reproducţie.
Această situaţie este caracteristică raţiilor bogate în glucide fermentescibile şi sărace în azot, ce reduc concentraţia de acizi graşi volatili (AGV), determinând alcaloza ruminală, favorizând bacteriile coli şi de putrefacţie şi afectând producţia. Pentru a menţine pH-ul în intervalul optim, caracteristic rumegătoarelor este consumul de furaje celulozice.

foto: canva.com 

CELULOZA, FURNIZOR DE ENERGIE

Furajele celulozice specifice perioadei de stabulaţie sunt fibroasele, iar în lipsa lor grosierele. De ce este nevoie de celuloză în hrana rumegătoarelor? Celuloza reprezintă principalul furnizor de energie pentru organismul animal, datorită ponderii ei în compoziţia chimică a furajelor; este o sursă principală în procesele de sinteză în organism a substanţelor grase din lapte sau a grăsimilor de rezervă; fiind o substanţă de lest, asigură buna desfăşurare a proceselor digestive; reprezintă cea mai ieftină sursă de energie în alimentaţia animalelor.
Furajele fibroase reprezintă un component de bază în alimentaţia erbivorelor, în stabulaţie.

5 EFECTE NUTRITIVE

Aceste furaje au următoarele efecte:

1. Pot asigura 20 – 40% din SU a raţiei la erbivore;
2. Contribuie la întreţinerea şi dezvoltarea simbionţilor ruminali;
3. Favorizează dezvoltarea tubului digestiv la tineret;
4. Au o valoare nutritivă completă, singure în raţie pot asigura cerinţele pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi o producţie mică de lapte;
5. Datorită densităţii energetice reduse, administrate în cantităţi mari, la vacile performere limitează capacitatea productivă.

9 CONDIŢII ALE UNUI FÂN BUN

Un fân de calitate bună rezultă atunci când sunt îndeplinite condiţiile:

1. Plantele au fost recoltate în faza optimă;
2. Conţinutul în plante necomestibile este sub 0,5%,
3. Conţinutul în plante toxice nu depăşeşte 0,5%;
4. Gradul de scuturare este mai mic de 3%;
5. Plantele nu sunt alterate, prăfuite;
6. Tulpinile sunt fine cu frunze multe;
7. Mirosul este plăcut aromat;
8. Culoarea este verde închis;
9. Umiditatea este de 13-15%.

La controlul calităţii se mai realizează un examen micologic şi eventual chimic, pentru evidenţierea prezenţei micetelor, a pesticidelor sau a conţinutului în nitraţi şi în nitriţi.

ADMINISTRAREA FURAJELOR

Cantităţile indicate sunt următoarele: 6 – 8 kg la vaci, 8 – 10 kg la tauri de reproducţie, tineret taurin peste 12 luni – 3 – 5 kg, tineret taurin de la 6 la 12 luni – 2 – 3 kg, tineret taurin de la 0 la 6 luni – 1 – 2 kg, 1 – 1,5 kg la oi, 1,5 – 2 kg la berbeci, 0,5 – 1 kg la tineret ovin.
Importanţa conţinutului furajelor în celuloză brută diferă de la o specie la alta. Astfel, la erbivore celuloza reprezintă o substanţă cu importanţă în procesele de digestie, fiind principalul furnizor de energie pentru organism. Prin acizii graşi volatili, rezultaţi din degradarea microbiană a celulozei se asigură 70 – 80% din necesarul în energie. La rumegătoare, exceptând tineretul din categoria de vârstă de până la 8 – 9 luni, se consideră că limitele optime de conţinut în celuloză brută sunt de 23 – 25%, cu limite de toleranţă de 18 – 30%.

Acizii graşi şi raţia zilnică

Proporţia AGV este influenţată, în principal, de compoziţia chimică a raţiei, astfel: raţiile în care predomină concentratele şi glucidele uşor solubile favorizează formarea acidului propionic (până la 40% din totalul AGV); raţiile bogate în fibroase determină formarea acidului acetic (55 – 75%), apoi a acidului propionic (15 – 20%) şi a acidului butiric (5 – 10%).
Acetatul este utilizat pentru sinteza de compuşi tisulari şi compuşi ai laptelui, precum şi ca substrat energetic. Acesta este preluat foarte activ de glanda mamară lactantă, fiind un precursor important de sinteză al acizilor graşi din lapte.
Din cele prezentate rezultă importanţa deosebită a prezenţei furajelor fibroase ca şi furaje celulozice în hrana rumegătoarelor.

SORTIMENTE FURAJERE INDICATE

Pentru hrănirea optimă a animalelor sunt recomandate:
– fânuri naturale, de luncă, câmpie, deal şi de munte, care au în compoziţia floristică 35 – 65% graminee, 8 – 35% leguminoase şi 10 – 20% plante din alte familii botanice;
– fânuri cultivate: de leguminoase (lucernă, trifoi, sparcetă), de graminee anuale şi perene (iarbă de sudan, lolium, golomăţ etc.) şi amestecuri de graminee şi leguminoase anuale (borceagurile) şi perene.

SCADE GRĂSIMEA DIN LAPTE?

Administrarea unui regim de hrană ce reduce acetogeneza în rumen determină scăderea conţinutului în grăsime din lapte. Acest lucru se întâmplă în situaţiile: conţinut redus de celuloză în raţii; dezechilibru între celuloză şi glucidele uşor fermentescibile ce favorizează formarea acidului propionic şi modifică raportul acetat/propionat, optim fiind de 2,5 – 3/1; când raţiile sunt sărace în fân, dar conţin cantităţi mari de furaje bogate în glucide fermentescibile (sfeclă, gulii, tăiţei de sfeclă), respectiv la consumuri mai mari de 30 – 35 kg/zi/cap.

GROSIERELE: AŞTERNUT SAU FURAJ?

O categorie de furaje administrate de regulă în alimentaţia rumegătoarelor în perioada de stabulaţie sunt grosierele. Şi nu ne referim doar la paie, folosite de regulă ca aşternut, ci şi la cocenii de porumb sau ciocălăii şi vrejii de leguminoase.
Click AICI şi vezi care sunt metodele practice de preparare a grosierelor şi recomandările de utilizare în hrana animalelor!