• Întârzierea epocii optime de recoltare – când gramineele sunt în stadiul de burduf – început de înflorire iar leguminoasele sunt în stadiul de butoni florali şi la începutul înfloririi. Depăşirea acestor fenofaze duce la scăderea accentuată a calităţii furajului, în special a conţinutului în proteine şi chiar a cantităţii de masă verde. O recoltare mai târzie permite buruienilor să ajungă la maturitate, să se extindă şi, până la urmă, să domine în covorul ierbos. Practicând an de an o recoltare mai târzie a fâneţelor, se ajunge la o pajişte degradată, tendinţă care se poate amplifica în absenţa elementelor fertilizante.
• Modul şi înălţimea de tăiere este un alt factor care poate duce la degradarea covorului ierbos al unei pajişti permanente. O tăiere dreaptă cu coasa sau cu lamelele unei cositori cu simplu sau dublu cuţit este de preferat ruperii şi sfâşierii cu cositorile tambur, după care otăvirea se face mai greu. La fel, cosirea prea joasă, razant cu solul, are influenţă negativă asupra plantelor de pajişti, în special asupra leguminoaselor, faţă de o tăiere la 4-5 cm înălţime, care permite refacerea mai rapidă a plantelor (otăvirea) pentru următoarea recoltă, cât şi conservarea fito-diversităţii furajere.
• Abandonul fâneţelor. Fâneţele au reprezentat şi încă mai reprezintă cea mai bogată fito-diversitate dintre toate modurile de folosire a pajiştilor. Prin abandon, se pierde această calitate a lor şi se ajunge de unde s-a plecat – la stadiul de pădure. Scăderea dramatică a şeptelului de animale domestice erbivore din zona montană şi creşterea acestora pe pârloage din terenurile arabile abandonate de la câmpie şi deal a cauzat abandonul unor mari suprafeţe de pajişti din zona montană, care s-au transformat în păşuni sau au fost definitiv abandonate. Prin abandonul fâneţelor, o serie de ecotipuri din specii valoroase furajere, formate în secole de exploatare, dispar pentru totdeauna, precum şi unele specii cum sunt cele din familia Orchideae.

Vegetaţia invazivă dăunătoare
Ca urmare a gospodăririi/folosirii necorespunzătoare a pajiştilor permanente, factorii fito-antropici degradează covorul ierbos sub aspect productiv şi calitativ, al biodiversităţii şi al esteticii pastorale.
• Vegetaţia ierboasă – cele mai răspândite buruieni invazive – pe etaje altitudinale – sunt:
– Etajul gorunului şi al fagului pe coaste însorite: Botriochloa Ischaemum (bărboasă), Calamagrostis sp. (trestioară), Pteridium aquilinum (feriga mare), Eryngium campestre (scaiul dracului), Euphorbia cyparissias (laptele câinelui), Ononis spinosa (osul iepurelui) etc; pe cele mai umbrite: Nardus stricta (ţăpoşică), Genista tinctoria (drobiţă), Carduus sp., Cirsium sp., etc; pe terenurile plane: Juncus sp. (pipirig), Carex sp. (rogoz) şi altele;
– Etajul molidului, pe toate expoziţiile, este dominat în special de Nardus stricta, Deschampsia cespitosa (târsă), de vegetaţia nitrofilă de târle: Urtica dioica (urzica), Rumex Obtusifolius şi R. alpinus (ştevii), Veratrum album (ştirigoaia), Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă), mai multe specii de scaieţi şi altele;
– Etajul subalpin şi alpin, pe pante însorite este invadat de Nardus stricta şi de aceleaşi buruieni de târlă din etajul molidului.
• Dintre speciile lemnoase (puieţi de arbori, arbuşti şi subarbuşti), progresiv pe altitudine remarcăm: porumbarul, păducelul, măceşul, stejarii, gorunul, fagul, carpenul, alunul, cornul, ienupărul, murul, coacăzul, iarba neagră, molidul, afinul negru şi vânăt, merişorul, jneapănul, smirdarul, aninul verde şi multe alte specii invazive. Vechimea instalării vegetaţiei lemnoase dăunătoare din covorul ierbos se poate stabili prin numărarea inelelor de creştere ale tulpinilor.

Litiera ierburilor neconsumate
Un alt factor de degradare a unei pajişti, aproape neglijat, este acumularea de litieră (tulpuni şi frunze uscate) de la un an la altul, care înnăbuşă sau împiedică creşterea şi dezvoltarea plantelor de pajişti mai valoroase din punct de vedere furajer. Principalele specii de buruieni neconsumate care acumulează litieră an de an sunt Calamagrostis sp., Juncus sp., Carex sp., Nardus stricta, Deschampsia cespitosa şi altele, care necesită a fi înlăturate prin curăţire cu mulcerul, în special pe terenuri mai denivelate, sau prin cosire joasă, acolo unde este posibil. Acumularea de litieră există şi pe pajiştile cu specii furajere valoroase, care sunt subîncărcate cu animale sau abandonate pe suprafeţele unde resturile neconsumate nu sunt cosite anual.
Lipsa de cosire anuală a resturilor neconsumate de pe păşuni sau prelucrarea cu mulcerul pentru îndepărtarea litierei ierburilor acumulate în exces, prevăzute în normele de agromediu, respectiv ecocondiţionalitate, duce şi la invazia necontrolată a vegetaţiei lemnoase, care după mai mulţi ani ajunge la o consistenţă mai mare de 0,4 atunci când pajiştile trec din patrimoniul pastoral în cel silvic, conform legislaţiei actuale.

Dăunătorii animali
Animalele acţionează pe două direcţii, şi anume prin: crearea unor muşuroaie (furnici, cârtiţe) care se înţelenesc sau distrugerea ţelinii prin râmare de către porci mistreţi. Dacă lucrările anuale obligatorii de nivelare a terenului rezolvă problema muşuroaielor înainte de înţelenire, mai greu se rezolvă înierbarea porţiunilor distruse de mistreţi pe terenuri greu accesibile. În acest din urmă caz se face apel la limitarea efectivelor de mistreţi şi îngrădirea suprafeţelor de pajişti cu garduri fixe şi electrice, care servesc şi la păşunatul raţional.
Un aspect aparte, mai puţin studiat la noi, îl reprezintă insectele fitofage care dăunează plantelor din covorul ierbos al pajiştilor. Într-o pajişte bine gospodărită se creează un echilibru între speciile dăunătoare şi cele prădătoare pentru ele, la care se adaugă păsările care se hrănesc cu acestea, dacă există arbori pentru cuibărit în apropiere, care servesc şi ca umbră pentru animale.

Turismul şi construcţiile necontrolate
Impactul negativ cel mai puternic asupra covorului ierbos din pajişte îl are circulaţia necontrolată a turiştilor şi a autovehiculelor, cât şi distrugerea ţelinii pajiştilor pentru a face loc construcţiilor de drumuri, clădiri, instalaţii etc.
• Circulaţia turiştilor şi autovehiculelor. Cu toate că pe pajiştile montane sunt marcaje pentru circulaţia turiştilor, pe curbele de nivel, cel mai adesea acestea sunt ignorate, circulându-se din deal în vale, producând eroziuni de adâncime şi alunecări de teren. În ţările dezvoltate, pentru a proteja fito-diverrsitatea pajiştilor cu specii rare, sunt construite alei suspendate din lemn pe care se circulă. Circulaţia haotică a unor mijloace de deplasare (biciclete, autoturisme, ATV- uri etc.) pe pajiştile montane sunt la rândul lor tot atâţia factori de rărire şi distrugere a ţelinii, având consecinţele amintite anterior.
• Construcţii şi amenajări. Prin construcţii (drumuri, cabane, vile de vacanţă etc.) şi amenajări (pârtii de schi, transport pe cablu etc.), în zona montană se scot din circuit suprafeţe însemnate de pajişti permanente, deşi ne-am obligat la aderarea la UE să nu reducem suprafaţa acestui mod de folosinţă agricolă existentă la 1 ianuarie 2007. Mai grav este faptul că suprafeţele cu ţelina distrusă nu se înierbează imediat după terminarea lucrărilor, făcând loc unor procese intensive de eroziune eoliană şi pluvială a solului.

UN DEZASTRU CONSTATAT, DAR NEEVALUAT
Din cele prezentate în acest articol referitor la factorii limitativi ai producţiei, calităţii, fito-diversităţii şi esteticii patrimoniului pastoral montan, reprezentat de pajiştile permanente, se desprinde ideea necesităţii cuantificării mai amănunţite a acestora. În literatura noastră de specialitate sunt prezentate mai ales tendinţe şi direcţii de acţiune a factorilor limitativi şi mai puţin măsurători şi date cu impactul lor asupra covorului ierbos al pajiştilor permanente. Studii şi cercetări de perspectivă în staţionare vor lămuri şi aceste aspecte mai puţin cunoscute în vederea planificării şi luării celor mai bune şi eficiente măsuri de redresare a producţiei şi calităţii pajiştilor degradate montane.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/213 (ediţia 1-14 mai 2018)