Ajuns la 75 de ani, inginerul Vasile Datcu va renunţa din toamnă la… aventura agricolă! Că exact asta a fost pentru el agricultura. De 22 de ani tot a încercat să-i cunoască rosturile.

Chiar mărturiseşte că „este o experienţă de viaţă, o călătorie iniţiatică. Am abordat agricultura şi din perspectivă filosofică, nu numai tehnologică, am căutat s-o înţeleg ca fermier… aventurier. E ultimul an când mai lucrez, am obosit”, ne-a declarat cu o uşoară urmă de regret. „A venit vremea să nu mai stau pe câmp, să mă retrag la scris, să călăresc câmpurile filozofiei. Au văzut, deja, lumina tiparului şapte volume de proză şi eseuri filosofice!”

„Lup de Dunăre” cu escale profesionale portuare la cârmă

Veşnicul „lup de Dunăre”, Vasile Datcu a absolvit Facultatea de nave şi instalaţii de bord la Institutul Politehnic Galaţi, promoţia 1972. Rigorile serviciului l-au adus pe la şantierele navale de la Turnu Severin, Brăila şi Navrom Constanţa, în unele escale profesionale la cârmă, pe funcţia de director.

În zilele Revoluţiei a fost numit primul primar al judeţului Brăila, “făcând o grămadă de alte lucruri!”

Printre multe altele a înfiinţat o firmă de construcţii care vreme de peste două decenii s-a situat în topul societăţilor brăilene de succes. Profitul l-a investit în achiziţionarea terenurilor agricole.

Recoltă bună, preţuri de acum doi ani!

Vasile Datcu lucrează o suprafaţă de 200 de hectare în comuna Măxineni, judeţul Brăila. În toamnă a semănat păioase pe 120 ha, nu a vrut să se complice cu o cultură ceva mai pretenţioasă: rapiţa! După cum ne spune, recolta e mai bună decât anul trecut, doar că „preţurile sunt exact ca acum doi ani!”.   

Fermierul a vândut tot ce a cules, motivând că „nu stau eu niciodată cu producţia pe stoc. La vremea asta şi la toamna pe care am avut-o, sunt mulţumit! Eu nu forţez niciodată pământul să producă mai mult!”

N-a făcut spectacol în lan, dar nici nu a ieşit în pagubă; a obţinut undeva aproape de 4.500 kg de boabe la hectar şi la orz, şi la grâu.

„Am avut contracte din martie semnate la un leu pe kilogram, dar pe cantităţi mici, că nu am avut nici certitudinea obţinerii unei producţii bune de grâu. Iar acum, la recoltare, am vândut cu 86 şi 87 de bani. Am avut Glosa, soi bun, de panificaţie, cu masa hectolitrică şi gluten bun”, susţine producătorul supărat pe Sfântu Ilie că s-a… făcut membru de partid.

„La noi, n-a plouat deloc, sau mai bine zis a fost o ploaie… politică, la mişto sau la fentă: te anunţă că îţi dă 20 de litri îţi dă 1,5; îţi spune că îţi dă 40, îţi dă 2 litri! Şi uite aşa m-a ţinut de m-a rupt!”, spune cu mâhnire… metafizică.

La ferma din Măxineni, culturile de primăvară (80 de hectare floare şi porumb în suprafeţe egale) sunt „potrivite”, până la data la care ne aflăm. „Porumbul arată ceva mai prost că am avut o mică… defecţiune. Un angajat a făcut băşcălie de mine şi până am ajuns eu pe terenuri, cultura era inundată de bălării. Cu chiu, cu vai, până la urmă am reuşit de am redresat câmpul, dar cu eforturi mari”, explică agricultorul.

Udarea prin picătură a semănat… ură!

Vasile Datcu are terenurile amenajate la irigat. A muncit fix 22 de ani să le pună la punct. A fost preşedintele a patru OUAI-uri, reuşind să atragă fonduri prin proiectele depuse şi declarate de AFIR eligibile la plată pentru reabilitarea sistemului.

„Tot timpul m-am certat cu fermierii care udau prin picătură şi eu nu mai aveam presiune pe reţea. Sistemul de irigaţii românesc a fost gândit ca sistem de completare a precipitaţiilor, nu de substituire! A fost proiectat pentru a asigura 150 l mp la hectar prin presiune, iar udarea prin picurare este exact cum ai avea spărtură sau a da drumul la hidranţi! Şi pentru o reprezentare clară, într-o lună de zile unul care irigă cu picătura dă 200 de litri de apă pe mp, în timp ce eu abia mai apuc 36! Şi nu pricepe de ce nu e apă în canal! Dacă sunt doi trei care folosesc instalaţiile de irigare prin picurare într-o amenajare de 1.300 de hectare nu mai e presiune decât la jumătate”, a explicat fermierul.

“Sapa-n condei şi brazda-n călimară!„

Aşadar, inginerul Vasile Datcu va lăsa coarnele plugului şi va transforma – slova poetului – “sapa-n condei şi brazda-n calimara!” Afacerea va fi preluată de fiul său, Mihai, care lucrează 450 de hectare. Este jurist, convins să lase baroul brăilean: „ia mai dă-o încolo cu oratoria de Tribunal şi vino lângă mine să mă ajuţi!”, i-a poruncit într-o bună zi tatăl său.

Tânărul fermier s-a înşurubat bine în problemele câmpului, din moment ce a cumpărat zilele trecute o maşină de fabricaţie engleză, cu echipament de fertilizare, care să semene direct în mirişte. Este trasă de un tractor de 160 cai putere şi a costat o mică avere: 70 de mii de euro.

Filosofia agriculturii

L-am întrebat pe scriitorul Vasile Datcu cu ce a rămas din anii cât a fost agricultor. Iată ce mi-a răspuns:

„Cu două învăţăminte. Am învăţat că această faimoasă ecologie armonie a naturii este o imensă gogoaşă. În natură se mănâncă toţi cu toţi, toţi între toţi, sunt într-un război absolut, definitiv, irevocabil, e care pe care… Şi a doua învăţătură e că plantele nu au treabă cu timpul, sunt subordonate temperaturii, timpul nu-i parametru independent ca la fiinţa deplasabilă, umană! Comunicarea se face numai prin temperatură. Planta percepe fiinţa mea prin agresiune termică, iar agresivitatea este factorul fundamental în evoluţie.”

Marian MUŞAT