Fermierii din România luptă pentru supraviețuire în fiecare an. Chiar și cu ferme modernizate și tehnologii noi, secetele și fenomenele meteo extreme le amenință recoltele, transformând munca lor în risc permanent.

Cât de mult s-a schimbat agricultura în România, în ultimii ani! Și totuși, în ciuda investițiilor individuale în ferme și a tehnologizării, secetele sunt tot mai frecvente, iar fenomenele meteo extreme afectează tot mai des recoltele. În unele regiuni, pierderile ajung la… daună totală!

Cifrele nu sunt doar statistici; ele înseamnă muncă pierdută, resurse irosite și presiune tot mai mare pe fermele care abia reușesc să reziste.

Lipsa unei direcții naționale clare

Problema nu este doar schimbarea climei, ci și lipsa unei direcții clare la nivel național. Fermierii sunt obligați să se adapteze, dar sunt lăsați singuri în fața unei realități din ce în ce mai dure. Strategiile naționale se schimbă odată cu guvernele, iar programele de sprijin vin greu sau deloc. Planurile pentru irigații rămân promisiuni, în timp ce seceta devine regulă, nu excepție.

Agricultura românească este prinsă între ciocan și nicovală: pe de o parte, avem presiunea climatică. Pe de altă parte, avem birocrație, incoerență și o lipsă cronică de investiții în infrastructură. Cum să reziste un fermier când, în loc să aibă sprijin, primește în schimb reguli stufoase, fonduri blocate și planuri care rămân doar pe hârtie?

Timpul pierdut ne costă producția

Și cel mai grav este că lipsa de coerență costă timp. Iar în agricultură, timpul înseamnă producție. Nu putem să așteptăm doi ani pentru o schemă de sprijin, când cultura se pierde într-o lună de secetă. Nu putem construi un sistem de irigații în 2040, când problema e acum, în 2025.

În fiecare an pierdut fără soluții, fermierii plătesc nota de plată. Și urmăm noi toți, cei care avem nevoie de hrană.

Soluții improvizate, dar costisitoare

În fața acestor provocări, fermierii caută soluții pe cont propriu: irigații improvizate, diversificarea culturilor, folosirea de soiuri mai rezistente, tehnologii de conservare a solului care pot aduce creșteri de randament cu 10-15%. Însă aceste investiții costă și nu toți își permit. Când sprijinul public lipsește, adaptarea devine un efort individual, nu un plan național. Din păcate!

Viitorul agriculturii noastre depinde nu doar de vreme, ci de capacitatea de a construi politici coerente, gândite pe termen lung. Nu este vorba doar despre bani sau productivitate, ci despre securitatea alimentară a țării. Dacă nu luăm măsuri acum, dacă nu gândim un sistem de irigații funcțional, dacă nu simplificăm accesul la tehnologii și fonduri, vom continua să vorbim despre „provocări”, dar vom rămâne la coada Europei.

Fermierii cer sprijin, nu milă și nici minuni!

Fermierii români nu cer minuni. Cer doar un cadru stabil, sprijin real și politici care să țină cont de realitate, nu doar de statistici. Pentru că, dincolo de cifre, agricultura înseamnă hrană, comunități și viitor. Și dacă nu înțelegem asta, vom ajunge să importăm tot ceea ce azi încă putem produce aici, pe pământul nostru.

Agricultura nu poate fi lăsată pe mâine. Fiecare an fără strategie înseamnă pierderi care nu se mai recuperează.

În fața secetei, nu ne permitem luxul indeciziei, tot așteptând ca politicienii să treacă de la vorbe la fapte, iar fermierii să fie parteneri, nu victime ale lipsei de viziune!

EDITORIAL PUBLICAT în Revista Ferma – septembrie 2025