În ultimul timp şi nu de puţine ori, consultanţii Unităţii de Extensie ai USAMVB Timişoara sunt puşi în situaţia de a răspunde întrebării „ce-i de făcut?” Răspunsul la întrebarea deloc uşoară este solicitat deopotrivă atât de către micii, cât şi de către marii fermieri.
După nici trei luni de la aderare a devenit evident faptul că ferma de taurine nu mai poate fi ce a fost şi mulţi dintre noi nu putem să percepem spre ce ne îndreptăm.
Ceea ce ne frământă este faptul că Europa e altfel decât ne-am imaginat şi mai ales faptul că Europa e diferită; în partea ei vestică, lucrurile sunt clare, parcă mai permisive, iar în partea noastră de Europă politicienii se ceartă, uneori rău de tot, veterinaru’ e mai aspru şi legea-i este din ce în ce mai de neînţeles, orizontul fondurilor infrastructurale pare de neatins, impozitul pe terenul agricol e la uşă, subvenţia promisă de APIA vine, dar întotdeauna mult mai târziu decât se trâmbiţează la televizor şi, în toată agitaţia zilei şi liniştea nopţii, mulţi ne întrebăm, din nou, ce-i de făcut?
Nici dacă am fi distanţi, reci şi chiar dacă am privi strict din punct de vedere tehnic, răspunsul nu e simplu. Tehnic, răspunsul constă într-un singur aspect: trecerea de la producţia animală de subzistenţă la producţia viabilă, doar că viabilitatea depinde de satisfacerea succesivă a trei cerinţe: eficienţă economică, sustenabilitatea în mediu şi acceptarea socială.
Eficienţa economică
Eficienţa economică înseamnă obţinerea unei producţii rentabile; adică venitul obţinut din vânzarea producţiei să fie mai mare decât costul obţinerii producţiei. Putem spune că există fermieri care sunt eficienţi din punct de vedere economic. În acest context, e important de subliniat că eficienţa economică înseamnă material biologic de calitate, producţii mari, furajare adecvată şi producţie de calitate.
Eficienţa economică nu este direct proporţională cu dimensiunea inventarului. Spre exemplu, pentru utilajele utilizate doar câteva zile pe an (semănători, pluguri, maşini de tocat siloz etc.) este mult mai convenabilă contractarea serviciului decât achiziţionarea echipamentelor.
Chiar şi fermierii europeni recurg la utilizarea chibzuită a resurselor, doar că, spre deosebire de Europa noastră, în Europa lor serviciile funcţionează.
Sustenabilitatea unui sistem de producţie
Acest aspect este generat de procesele constituente, care sunt menţinute/suportate de către mediul înconjurător, pe durată nelimitată. Sustenabilitatea este, în fapt, o combinaţie a tehnicilor de producţie care asigură nivelul acceptabil al profitului şi îmbunătăţeşte sfera condiţiilor mediului înconjurător şi ale celui socio-economic.
În condiţiile realităţilor din România, sustenabilitatea poate să însemne şi grija faţă de mediul înconjurător şi faţă de sănătatea publică. Şi asta, cu toate că, e drept, parcă destul de exagerat, atât organismele responsabile cu mediul, cât şi cele responsabile de sănătatea publică şi a animalelor, încearcă să dovedească că pot fi mai europene decât cele europene, uitând sau ignorând cu desăvârşire impactul atitudinii lor asupra eficienţei economice a fermei.
Acceptarea socială
Acceptarea socială înseamnă interesul, acordul sau dorinţa societăţii de a exista ferma cu producţiile sale, în cazul de faţă cea de taurine. Aici putem include dorinţa zootehnistului sau a veterinarului de a veni cu soluţii viabile şi în acord cu specificul epidemiologic al fermei, dar şi politica de subvenţii. Tot aici ar fi de dorit să se manifeste patriotismul economic – şi anume, convingerea că, dacă se consumă un produs al fermei româneşti, indirect te ajuţi pe tine.
Mecanismul e simplu: cumpărând produsul fermei româneşti, pui umărul la creşterea eficienţei economice a fermei, eşti de acord cu locul pe care ferma îl ocupă în mediul său şi spui că societatea are nevoie atât de forţa de muncă din fermă, cât şi de produsul fermei.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
