De la ouă proaspete, la pateu de prepeliţă. Şi de la ouă fierte şi decojite, la ouă marinate. Chiftelele de prepeliţă cu ou la mijloc sunt o găselniţă care poate bate hamburgherul, iar ouăle marinate cu sfeclă roşie sunt bestiale. Totul făcut cu respect pentru consusmator, iar cei care l-au ajutat să crească businessul au fost tocmai retailerii. În timp ce statul român îl pedepseşte pe acest investitor, chipurile, pentru că are ferma şi procesarea într-un oraş. Deşi, vă spun drept, e un sat de deal prins aiurea într-o localitate botezată oraş doar pentru a se creşte impozitele şi schema primăriei!
Lucian Stancu, iniţiatorul şi directorul general al Dilumir Consulting, firmă care a dat vânzarea şi consultanţa în afaceri pe activitatea de creştere a prepeliţelor, a avut noroc cu fostul său patron, care, într-un moment dificil al investiţiei, a decis să-l sprijine financiar, devenind partener în Ferma Bunicii. Sunt multe de spus şi desigur că le vom scrie în aceste rânduri, dar pot spune că m-a impresionat determinarea şi mai ales inventivitatea acestui antreprenor.
Ferma de prepeliţe este modernă, cu linie automată de colectat şi selectat ouăle pe mărimi şi colorit, linie care elimină extremele pentru un carton de ouă trase parcă la xerox!
Reţetele produselor procesate au fost realizate la faţa locului
Toate aceste reţete sunt realizate fără conservanţi, iar conservarea se face doar prin tratare termică şi, în cazul ouălor marinate, prin marinare ca la bunica! Desigur că au fost sute de încercări pe fiecare nou produs adus în procesare. Cu zeci şi sute de eşecuri. Unul dintre exemple fiind cremwurştii din carne de prepeliţă, care erau ambalaţi în maţe de oaie pentru un rezultat cât mai bio, însă preţul era mult prea mare ca să reziste competiţiei din piaţă, aşa că au renunţat, deşi găsiseră o reţetă de succes în privinţa calităţii! Dar, încetul cu încetul, au reuşit!
Totul a pornit de la un studiu de piaţă
Ferma de prepeliţe a luat viaţă prin martie 2012, în partea de sus a satului, ba pardon, a cartierului Pădureţu. Acolo unde azi se află abatorul şi linia de procesare. Ferma cea nouă, modernă, a fost populată pentru prima dată în decembrie 2014. Ei sunt în acest moment singurul centru autorizat pentru incubarea de ouă de prepeliţă. În fermă se găsesc circa 100.000 de prepeliţe japoneze care produc în medie circa 70.000 ouă/zi. De aici fac livrările de ouă pentru consum. O activitate nu prea profitabilă, care practic i-a adus la un moment “T” la concluzia că afacerea nu este rentabilă. Pentru că nu reuşeau să acopere datoriile şi ajunseseră în impas. Ajutat financiar de asociatul său (fostul său patron din regiunea de vânzări!), au ales procesarea ca pe o cale spre profit. Şi asta s-a dovedit calea cea bună. Deşi ideea afacerii i-a venit după ce la firmă au realizat un studiu de piaţă pentru nişte investitori din Germania, investitori care căutau să afle care sunt domeniile atractive pentru investit, chiar şi pe perioada de criză. Una dintre activităţile cu speranţe de profit investiţional era creşterea şi procesarea prepeliţelor. Dar nu s-a gândit niciodată ce greu va fi. Că va trebui să înveţe totul din mers alături de angajaţii şi colaboratorii săi. Una dintre găselniţele care au îmbunătăţit mult randamentul producerii de ouă pentru consum a venit de la sistemul de iluminare. Dacă la început aveau becuri pe tavan, acum au becurile aşezate în scară în aşa fel încât lumina să ajungă la fiecare din cele şase etaje ale bateriilor. Stresul cel mai mare era din pricina stingerii şi aprinderii bruşte a luminii. Acum au un sistem care imită apusul şi răsăritul. Un sistem care nu a costat nici prea mult, circa 5.000 euro, dar care a adus un spor important în producţia de ouă, precum şi scăderea mortalităţii.
Totul a fost un pionierat şi acum pot spune că ei stăpânesc cât de cât tehnologiile în aşa fel încât pot da consultanţă şi altor investitori interesaţi pe această piaţă în creştere.
Cât priveşte profilul de bază al clientului pentru produsele procesate din prepeliţe, aceştia sunt oamenii cu venituri peste medie. Mai precis, corporatiştii, dar şi, cel puţin în ultima vreme, bugetarii! Tinerii corporatişti au cel mai mare aport în clasa clienţilor ţintă!
Calitatea produselor este principalul atu în relaţia cu supermarketul
Li s-a impus încadrarea în standardele IFS de către retaileri, iar în curând vor trece la IFS Hi Level, ceea ce a presupus mai multe runde de audit extern, apoi de audit intern, aleatorii. Cu analize costisitoare şi proceduri de îndeplinit la milimetru. Între timp au devenit practic integratori, recurgând la căutarea fermelor mici şi medii pentru a le prelua producţia. Însă pentru oul proaspăt nu folosesc decât produse din ferma lor, acolo unde furajele sunt atent selecţionate, fără OMG, fără hormoni de creştere sau alte bazaconii care ar putea creşte producţia în detrimentul calităţii naturale. La rândul lor, impun reguli colaboratorilor şi merg la ei în audit. Aşa cum primesc şi ei auditul retailerilor lunar şi ori de câte ori sunt solicitaţi. De altfel, fiecare lot este analizat înainte de a ajunge în piaţă. Dorinţa lor este să dubleze anul acesta capacitatea de producţie prin construirea unei ferme noi şi modernizarea abatorului cu soluţii italiene. Dar şi în fabrica de procesare e nevoie de spaţii şi dotări noi pentru a avea capacitate de export. Deocamdată livrează doar către Lidl Bulgaria şi în Germania exportă ouă pentru incubat. În România mai livrează către Mega Image şi Carrefour.
Dublarea capacităţii de producţie trebuie să se realizeze concomitant cu găsirea şi stabilizarea de noi reţete şi produse care să diversifice oferta către o piaţă dinamică şi veşnic crescătoare pe acest segment al produselor alimenatre naturale, cu o calitate “hi level”. Noi vom fi aici să consemnăm viitorul, iar cât priveşte prezentul, vă spun cu mâna pe inimă, este la un standard cu mult peste închipuirile mele! Să le urăm succes!
Lucian Stancu: “Când lucram în vânzări şi în consultanţă, viaţa era mai frumoasă, veniturile mai consistente şi problemele, evident, mult mai mici. Poate unde eram şi mult mai tânăr. Cine ştie?! Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur de fiecare pas sigur pe care îl fac în această investiţie în care mi-am pus tot sufletul şi dorinţa de succes. Succes de care acum depind peste 30 de angajaţi şi foarte mulţi colaboratori”.
O AFACERE ZOOTEHNICĂ PRIVATĂ… DE FONDURILE EUROPENE
Tinereţea, dorinţa de a face ceva nemaifăcut, dar şi viziunea de ansamblu a fostului consultant şi vânzător profesionist au adus afacerea la peste 30 de angajaţi, din care patru sunt ingineri. Cu siguranţă că viziunea sa ar fi putut creşte mult mai bine cu binefacerea fondurilor europene, sau măcar cu o subvenţie pentru bunăstare, aşa cum au fermele de păsări şi de porci. Din nefericire, prepeliţele japoneze nu sunt galinacee, ci… altceva. Mult mai adânc şi mult mai înalt, vorba poetului! Mai precis, autorităţile spun că prepeliţele fac parte din familia fazanilor şi ar trebui vânate, nu crescute în ferme! Ca să fie totul şi mai frumos, localitatea Băbeni a devenit oraş, iar satul în care a crescut Lucian Stancu a devenit stradă şi totodată cartierul Pădureţu! Aşa că nema accesare a fondurilor europene destinate activităţilor agricole şi non-agricole din zona rurală. Iată cum se scot comunităţile din regimul rural, fără a fi făcută în ele nici o investiţie!
Un articol publicat în revista Ferma nr. 9/236 (ediţia 15-31 mai 2019)
