Până nu de mult se știa că din punct de vedere genetic oile sunt înrudite cu caprele și că deosebirile dintre ele se datorează doar numărului diferit de cromozomi pe care îi posedă în nucleul celulelor organismului. Se știa că în celulele oilor, materialul ereditar, sau mai precis spus ADN-ul, este „împachetat” în 27 de perechi de cromozomi, iar în celulele caprelor ADN-ul are 30 de perechi de cromozomi (în fiecare pereche, unul din cromozomi provine de la tată și celălalt de la mamă).
Selecția genomică a deschis o nouă cale de ameliorare genetică a ovinelor și caprinelor
Datorită analizei amănunțite, la nivel molecular, a materialului ereditar al celor două specii, acum știm, cu siguranță, că acesta este diferit nu numai în modul în care este alcătuit, ci și în arhitectura genetică care stă la baza dezvoltării și exprimării fiecărui caracter în parte. Cercetările au precizat că genomul celor două specii conținut de fiecare celulă este constituit dintr-un lanț de ADN (acidul deoxiribonucleic), lung de peste un metru și alcătuit din 2,53 miliarde de „verigi”, numite nucleotide (Adenina, Timina, Citozina și Guanina), iar cel al caprelor este format din 2,66 miliarde de astfel de elemente.
Cu metode de lucru speciale s-a demonstrat că aproape fiecare caracter cantitativ, cum sunt viteza de creștere, reproducția, producția de lapte, gabaritul corpului etc. este determinat, în dezvoltarea sa, de o mulțime de gene, distribuite însă în tot genomul, dar mai ales în unii dintre cromozomii pe care-i posedă specia. Chiar și în constituția acestora ele sunt așezate concentrat în anumite zone ale materialului ereditar, numite ,,loci cantitativi” sau prescurtat QTL (Quantitative trait locus) specifici pentru fiecare caracter în parte. Locul acestora în perechea de cromozomi sau în constituția lor a putut fi stabilit cu precizie deoarece structura lor caracteristică este asociată (corelată) cu o anumită dimensiune pe care o manifestă caracterul luat în considerare. Cercetătorii au observat că în unul și același locus cantitativ (QTL) așezarea și chiar combinația cu varianta sa mutantă (genotipul) a oricăruia din cei patru nucleotizi este diferită la o parte dintre indivizii supuși analizei și se realizează în funcție de felul și dimensiunea pe care le manifestă caracterul luat în considerare. Acest fenomen se numește ,,polimorfism al unui singur nucleotid” (pe scurt SNP – single nucleotid polimorfism).
Cercetătorii au precizat că în genomul oilor, dar și în cel al caprelor, există circa 15 milioane de SNP-uri (snipuri) care pot fi asociate cu felul în care se dezvoltă și se exprimă în fenotip un caracter sau altul. Din aceste motive, prezența sau absența unor anumite snipuri într-un QTL sau combinația dintre ele sunt folosite de către zootehniștii geneticieni ca markeri moleculari pentru stabilirea timpurie a valorii genetice a indivizilor și predicția valorii lor de ameliorare la descendenți.
Așadar, în prezent, genomul oilor și caprelor este suficient de bine cunoscut, iar caracteristicile lui pot fi aplicate și în reducerea costurilor și accelerarea ameliorării genetice a caracterelor funcționale și de producție ale acestor specii de animale domestice.
ȘTIINȚA CONFIRMĂ: TOATE SPECIILE DE RUMEGĂTOARE AU UN STRĂMOȘ COMUN
Cercetările au mai scos în evidență că numărul de gene codificatoare (care sintetizează proteinele necesare funcționării și dezvoltării celulelor și a organismului întreg) la ovine atinge aproape 21.000, iar la caprine peste 22.000. Este interesant de precizat că numărul acestui fel de gene la oi și capre întrece numărul de gene existent la om (20.074), dar și pe cel din genomul bovinelor, care este de 20.892. Subiectul devine și mai interesant pentru că 15.967 dintre genele oilor și caprelor sunt asemănătoare, ca structură și funcție, cu ale omului, iar 16.604 din totalul acestora sunt omoloage cu cele ale taurinelor. Dacă voi mai spune și că o mare parte din genele oilor și caprelor, așezate pe același cromozom și care nu se despart unele de altele, prin recombinare, în procesul de reproducere (synteny) sunt extrem de asemănătoare cu cele găsite la bovine, vom avea toate dovezile că toate speciile de rumegătoare au un strămoș comun, din care s-au desprins prin evoluție, dar și că o mare parte dintre ele sunt conservate în procesul evolutiv de speciație.
Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 – 15 iunie 2016
