Îmi aduc aminte că la seminarul de entomologie agricolă, cand eram studenţi în anul II, la Agronomie, am fost foarte amuzaţi la vederea rozătoarelor împăiate din laborator şi la ideea că, pe langă gândaci, vom studia şi aceşti dăunători cu blană. Pe măsură ce au trecut anii şi am început să lucrăm în branşă, amuzamentul nostru de atunci s-a transformat într-o reală îngrijorare.
La începutul noii campanii agricole ne întrebăm: „Oare vom avea probleme cu rozătoarele? Care este nivelul populaţiei?”. Cu puţin timp în urmă, aceste viețuitoare erau considerate dăunători secundari pentru semănăturile de toamnă, iar populaţiile aveau o dezvoltare ciclică, atingând un maxim o dată la 3-4 ani. Ei bine, de vreo câţiva ani, fermierii din sud, sud-est sau din vestul ţării au raportat pagube de recoltă din cauza atacului de rozătoare, în special şoarecele de câmp (Microtus arvalis). Nici acest an nu a făcut excepţie, fermierii din sudul ţării, în special din judeţele Călăraşi şi Giurgiu, au semnalat pierderi de recoltă la grâu, orz, rapiță, dar și la culturile de primăvară, cum ar fi porumbul sau chiar la pepeni (în luna august).
De ce ne invadează şoarecii de câmp?
Ne întrebăm care sunt cauzele pentru care rozătoarele au ajuns azi una dintre principalele probleme ale culturilor agricole. În primul rând, aceste mici mamifere trăiesc în galerii subterane, care ajung şi la 35 cm adâncime. Unei galerii îi pot corespunde mai multe orificii şi vetrele de atac, unde semănăturile sunt lipsă. Pagubele sunt variabile, dar se consideră că la o densitate de 50 galerii/ha, acestea sunt ridicate. S-au semnalat situaţii când densitatea acestor galerii a fost şi de zece ori mai mare în zona de sud a ţării. Rozătoarele au un număr mare de duşmani naturali, dintre care, în condiţiile ţării noastre, enumăr: specii de păsări răpitoare (vânturelul, şorecarul comun, cucuveaua, ciuful etc.), mamifere (vulpea, nevăstuica, dihorul de stepă etc). Pentru a putea supravieţui ca specie, rozătoarele au adoptat o strategie bazată în primul rând pe o prolificitate sporită. Femelele nasc de 2-3 ori pe an, 6-8 pui/fătare. Indivizii devin maturi în 13-18 zile femelele şi în 40-60 de zile masculi. Deşi durata de viaţă a indivizilor este mică, sub un an, frecvent 2-3 luni, din cauză că ajung foarte devreme la maturitate sexuală şi femelele nasc mulţi pui, populaţiile pot creşte exponenţial. Dacă populaţiile duşmanilor naturali ai rozătoarelor sunt în declin, atunci populaţia rozătoarelor creşte din ce în ce mai mult.
Sute de berze la hectar
Poate una dintre problemele din zona de sud a ţării este lipsa perdelelor forestiere, care, pe lângă protecția antierozională, serveau şi ca sălaş pentru speciile de mamifere şi de păsări utile, ce consumau rozătoare. Revenind la duşmanii naturali, anul acesta, atât în timpul recoltării cerealelor, cât şi după recoltare, s-a putut observa un fenomen inedit – prezenţa berzelor. Acestea consumă şoareci de câmp. Noutatea în acest caz a fost numărul foarte mare de berze prezente „la masă”, sute de berze la hectar. Mulţi s-au bucurat că natura le-a dat o mână de ajutor în lupta cu rozătoarele. Însă, în această toamnă s-a dovedit că rozătoarele sunt în continuare prezente în câmp. Dacă nici berzele nu au reuşit să limiteze populaţia lor, înseamnă că numărul rozătoarelor din câmp a ajuns la un nivel foarte ridicat în unele zone.
Iarna trecută, activitatea rozătoarelor a fost în toi
Un alt factor care a contribuit la creşterea numerică a populaţiilor de rozătoare sunt condiţiile climatice. Toamnele sunt mult mai calde, mai lungi şi, câteodată, mai secetoase, iernile sunt mai uşoare, fără perioade lungi cu ger. Este şi cazul ultimei ierni, care a fost un fel de toamnă lungă. Cu excepţia a două săptămâni (sfârşit de ianuarie – început de februarie), în sudul țării nu a fost zăpadă, iar temperaturile au depăşit 15oC. În vestul ţării iarna propriu-zisă nu a durat nici măcar două săptămâni. Asta înseamnă că rozătoarele nu au hibernat şi s-au înmulţit şi iarna. În zona de sud-est a ţării, vetrele de atac se extindeau la mijlocul lunii ianuarie, semn că activitatea rozătoarelor era în toi.
Schimbările climatice impun noi perspective în cercetare
Totuşi, un fenomen nu este în concordanţă cu literatura de specialitate şi va fi, probabil, o viitoare pistă de cercetare. Deşi se spune că ploile abundente şi reci din perioada toamnei limitează populaţiile, acest lucru nu a mai fost valabil, toamna trecută, când în ultima zi a lui septembrie şi în prima zi de octombrie au căzut mai mult de 100 mm precipitaţii în zonele sud-estice. După aceste ploi, atacul a continuat odată cu încălzirea vremii, inclusiv în ianuarie.
Lucrările solului, o posibilă cauză
Sistemul de lucrări minime ale solului, precum și sistemul no-tillage câştigă din ce în ce mai mult teren. Avantajele lor nu pot fi contestate. Numai că avem o cantitate mai mare de resturi vegetale, exact condiţiile favorabile pentru rozătoare. Ar trebui evaluată populaţia agenţilor dăunători și controlul acestora, înaintea implementării pe scară largă a acestor metode. Trebuie specificat însă că atacul mare de rozătoare s-a manifestat atât în cazul lucrărilor minime, cât şi în terenurile arate.
Măsuri agrofitotehnice
Distrugerea buruienilor, în special cele de la marginea solei, dar şi de pe răzoare, ar fi o primă cale de combatere. Din păcate, măsura nu se prea respectă. O altă soluţie ar fi strângerea la timp a recoltei. Dar nici aceasta nu e respectată, e drept, anul ăsta din cauze obiective, cum ar fi condiţiile climatice nefavorabile din perioada coacerii grâului şi rapiţei. Nu toţi fermierii dispun de combine moderne, mulţi dintre aceștia nu pot strânge recolta într-un timp scurt, pierderile prin scuturare sunt mari, ceea ce înseamnă şi condiţii optime pentru dezvoltarea rozătoarelor.
În combaterea chimică, în trecut s-a folosit insecticidul Thionex 35 EC în doza de 3 l/ha (în 300 litri apă), cu substanța activă endosulfan, care avea efect secundar foarte bun contra rozătoarelor. Fiind toxic pentru om, animale şi pentru organismele subacvatice, produsul nu a mai fost reomologat. Thionex avea şi avantajul că, fiind lichid, timpul de aplicare pe sole mari era scurt. Şi în prezent există variate soluţii de combatere chimică. Avem rodenticide condiționate sub formă de pastă (Racumin Paste, Brodim Pasta, Clorat Pasta, Rodifen, etc) sau momeli gata preparate (Bromakol). Dar în sole mari, cu câteva mii de galerii (sau chiar mai mult), metoda este aproape impracticabilă. Spre exemplu, colegi din producţie s-au organizat, au făcut echipe de muncitori, fiecare echipă reuşind să plaseze momeli în câteva hectare pe zi. Dar asta a presupus un consum mult mai mare cu forţa de muncă, ceea ce încarcă cheltuielile de producţie pe hectar. Pe de altă parte, producţia salvată de atacul rozătoarelor poate justifica şi această „desfăşurare de forţe”. Trebuie găsite produse alternative de combatere, care să aibă acelaşi efect cu cele pentru care s-a retras omologarea și să fie mai puţin poluante pentru mediu. Un lucru destul de greu, care necesită ani și ani de cercetare. Se mai știe faptul că în UE, rezerva biologică de agenți dăunători, inclusiv rozătoarele, diferă de la o țară la alta, ca și condițiile climatice, tocmai de aceea, măsurile de combatere trebuie să fie specifice de la o zonă la alta.
Emil GEORGESCU
INCDA Fundulea
