Oierii se întreabă: „Ce trebuie să fac acum ca să am rezultate bune la mieii destinaţi pentru carne?” Iată 10 factori care condiţionează viteza de creştere a mieilor grei şi calitatea carcaselor obţinute la sfârşitul perioadei de îngrăşare. Principalii factori care influenţează creşterea şi dezvoltarea mieilor sunt dependenţi de animal, tehnologici şi climatici.

MIEII GREI – FACTORI DEPENDENŢI DE ANIMAL

1. Starea de sănătate are o influenţă hotărâtoare asupra creşterii şi dezvoltării mieilor. Consangvinizarea, împerecherea între oi şi berbeci înrudiţi, are un efect depresiv reflectat prin greutate mică la fătare, spor mediu zilnic şi vitalitate mai scăzute. Mieii sănătoşi după fătare pot contracta o serie de boli ca: miodistrofia, dezinteria anaerobă a mieilor, care provoacă pierderi în primele 10-14 zile de viaţă, ectina contagioasă produce cruste pe buze şi gingii, urolitiaza (calculoza urinară), ataxia enzootică a mieilor, determinată de carenţa severă în cupru a oilor gestante, iar mieii manifestă dificultăţi în deplasare până la parapareză.
2. Furajarea mieilor, la nivelul cerinţelor, are cel mai important rol asupra creşterii, dezvoltării şi economicităţii procesului de îngrăşare. Capacitatea de alăptare (sporul de greutate a mielului sugar la o lună) depinde sever de potenţialul lactogen şi de instinctul grijuliu al oii mame, cât şi de capacitatea mielului/mieilor de a suge lapte. Sporul în greutate depinde de cantitatea şi calitatea laptelui oii mame, în prima lună în proporţie de 85- 90% şi în luna a doua de 70-80%. Hrănirea suplimentară a mieilor – de la două săptămâni după fătare, cu furaje concentrate adecvate vârstei şi cu otavă de calitate, alături de lapte supt la discreţie – asigură o viteză de creştere la nivelul potenţialului genetic, care la rasele de ovine autohtone este de 300-350 gr/zi. Totodată, mieii furajaţi suplimentar au prestomacele mai dezvoltate şi stresul de înţărcare este mult diminuat.
3. Tipul de fătare este un factor important de diferenţiere, în sensul că mieii gemeni au, de regulă, la fătare o greutate corporală cu 15-30% mai mică decât mieii proveniţi din fătări simple, diferenţă care se accentuează până la înţărcare, dar mieii gemeni după acest moment realizează o creştere compensatorie.
4. Tendinţa vest-europeană este de a avea oi specializate pentru carne, care să fete 2-3 miei viabili cu greutate mijlocie (circa 3 kg), fătarea să decurgă uşor, oile mame să producă 1,5-2 l lapte/zi, iar mieii să fie furajaţi suplimentar. Crescătorii din aceste zone susţin că prolificitatea (mieii obţinuţi/100 oi fătate) este cel mai important factor cu eficienţe economice în fermele profilate pentru carne şi care respectă şi normele de bunăstare.
5. Vârsta oilor mame influenţează (5-10%) viteza de creştere a mieilor prin producţia zilnică de lapte şi greutatea mieilor la fătare. De regulă, mioarele fată mieii cu o greutate corporală mai mică faţă de oile mature şi produc zilnic mai puţin lapte cu 20-40%.
6. Rasa de ovine specializate pentru carne (Texel, Suffolk, Ile de France, Merinofleisch, Dorper etc.) realizează o viteză de creştere aproape dublă (400-500 gr s.m.z.) comparativ cu rasele autohtone, dar sunt mult mai sensibile şi pretenţioase. Realizarea de miei hibrizi, pe cel mult 50% din oile mame autohtone montate cu berbeci specializate pentru carne, a avut ca efect creşterea sporului mediu zilnic, a calităţii carcaselor şi a preţului de vânzare.
7. Sexul influenţează energia de creştere şi consumul specific de furaje: berbecuţii au la fătare o greutate corporală mai mare cu 10-12%, diferenţă care se accentuează odată cu vârsta.
8. Individualitatea se manifestă printr-o mare variabilitate a vitezei de creştere susţinută de zestrea ereditară şi de influenţa oii mame. Acest caracter stă la baza selecţiei pentru ameliorarea producţiei de carne.
9. Comportamentul mieilor pentru îngrăşare poate fi dominant care îşi impun preferinţele asupra frontului de furajare şi adăpare şi a spaţiului de odihnă, şi dominat care respectă o ierarhie de subordonare. Este indicat ca după constituirea ierarhiei într-un grup de miei, aceasta să fie păstrată până la livrare pentru a evita agitaţia.

MIEII GREI – FACTORI TEHNOLOGICI

• Sistemul de exploatare intensiv (60-70% concentrate şi 30-40% fibroase) şi semiintensiv (40-50% concentrate) în stabulaţie, cu limitarea mişcării mieilor (0,5-0,8 mp/miel în boxe) asigură cele mai bune performanţe pentru carne.
• Sezonul de fătări cel mai favorabil este cel de toamnă (15 septembrie – 15 noiembrie), pentru că oile mame au condiţie corporală bună, iar temperaturile sunt favorabile mieilor (10-20⁰C), efectul fiind o vitalitate sporită (se reduce mortalitatea la jumătate) şi o greutate la înţărcare cu 20-30% mai mare. Se aplică cu succes la rasele Merinos şi mai rar la Ţigaie. Mieii proveniţi din fătări târzii (15 martie – 1 mai) au un ritm de creştere mai redus din cauza stresului termic (28-35⁰C) şi uneori a umidităţii ridicate.

Factori climatici: temperatura, umiditatea şi curenţii de aer au o influenţă negativă în perioadele extreme, vara la peste 30⁰C şi iarna la temperaturi sub -15⁰C, când consumul specific de furaj/kg spor creşte cu 6-10%.

Click AICI şi află cum se apreciază corect condiţia corporală şi gradul de îngrăşare a ovinelor!

RECOMANDARE

Oierii care doresc să obţină performanţe la mieii pentru îngrăşat trebuie să ţină cont că, în ordine, factorii prioritari sunt: sănătatea oilor mame şi a mieilor, bunăstarea lor, rasa, prolificitatea, sistemul de exploatare, planificarea fătărilor şi pasiunea pentru această specie.

un articol de

IOAN PĂDEANU

USAMVB Timişoara