Cu peste 1,6 milioane de vaci pentru lapte şi aproximativ 17.000 de ferme specializate, Ţările de Jos se numără printre cei mai mari producători de lapte din lume, sectorul lactatelor fiind un pilon esenţial al agriculturii olandeze.

Viitorul acestei industrii a devenit, în ultimii ani, un subiect tot mai dezbătut, pe fondul unor provocări majore, precum presiunea asupra mediului, modificările limitelor de azot şi fosfor, preţul şi disponibilitatea terenurilor, volatilitatea preţului laptelui, deficitul forţei de muncă şi cerinţele tot mai stricte privind bunăstarea animalelor.

Provocările modelului intensiv pentru zootehnia olandeză

Sistemul dominant în Olanda este unul intensiv, cu producţii ridicate, fătări pe tot parcursul anului şi creştere predominant în stabulaţie permanentă. Un astfel de model presupune investiţii masive în infrastructură şi generează datorii intergeneraţionale semnificative, în special din cauza preţului extrem de ridicat al terenurilor.

Păşunatul controlat: libertate pentru vaci şi stimulente financiare

În Olanda, fermierii care permit vacilor să păşuneze cel puţin 6 ore pe zi, timp de 120 de zile pe an, beneficiază de un stimulent financiar de un eurocent în plus pe litrul de lapte. Deşi pare puţin, în realitate o fermă de dimensiune medie ar putea încasa în plus, numai pentru această măsură, peste 10.000 de euro anual, sumă care poate acoperi o parte din costurile de întreținere a pășunilor sau din cheltuielile cu furajele. Totuşi, în fermele dotate cu sisteme de muls robotizat, asigurarea acestei prezenţe minime pe păşune devine o provocare.

O altă problemă majoră pentru fermierii olandezi este gestionarea gunoiului de grajd. Mulţi sunt obligaţi să-l exporte, la costuri ce depăşesc 10 euro/tonă, deoarece nu deţin suficient teren pentru a respecta limitele impuse la fosfor. În multe cazuri, este mai rentabil să se importe furaje şi să se exporte gunoiul decât să se cumpere sau să se arendeze teren suplimentar.

Automatizarea proceselor în fermele de lapte

La sfârşitul lunii iunie, colega noastră Daniela Radiş a petrecut două zile vizitând câteva ferme de lapte olandeze, la invitaţia companiei LELY. Această experienţă i-a oferă o perspectivă detaliată asupra modului în care tehnologia şi digitalizarea contribuie la gestionarea durabilă a producţiei de lapte, respectând totodată cerinţele de mediu şi standardele înalte de bunăstare animală.

În ferma demonstrativă Lely din Schipluiden, care exploatează un efectiv de 130 de vaci la muls şi este administrată de Peter Hulsebos, noile tehnologii sunt testate pentru a fi validate înainte de a fi lansate oficial la nivel comercial. Aici, animalele pot ieşi pe păşune atunci când doresc, trecând printr-o poartă inteligentă dotată cu recunoaştere individuală prin transponder. Sistemul înregistrează automat fiecare vacă ieşită şi revenită în fermă, datele fiind monitorizate de un computer central. În zilele caniculare, vacile pot decide singure dacă preferă umbra adăpostului sau răcoarea serii pe păşune.

Dilema urban-rural: presiune publică vs. cerinţe legale

Situată într-o zonă populată, aproape de pistele de bicicletă şi traseele pietonale, ferma se confruntă şi cu presiuni sociale. Dacă vara este foarte caldă, localnicii solicită ca vacile să fie ţinute în adăpost, considerând că soarele este prea puternic. Pe de altă parte, legislaţia impune ca 70% din efectiv să fie afară în timpul controalelor, generând o dilemă continuă pentru fermier.

O altă problemă majoră în Olanda este legată de reducerea emisiilor de azot provenite din sectorul zootehnic. Ferma a implementat din 2023 sistemul Sphere, care separă materia solidă de cea lichidă a dejecţiilor pentru a minimiza impactul asupra mediului. Podeaua fiind prevăzută cu fante care permit scurgerea rapidă a urinei în subsol, este prevenită astfel reacţia chimică dintre fecale şi urină care generează emisiile de amoniac. Dejecţiile solide sunt aspirate automat de un robot colector (Discovery Collector) care le transportă către o staţie de descărcare, iar în subsol există un mixer electric permanent pentru menţinerea fluidităţii şi evitarea formării crustelor.

Purificarea aerului şi recuperarea azotului

Sistemul Sphere mai include şi două filtre de aer dispuse pe ambele părţi ale adăpostului, care creează un vid în subsol pentru captarea gazelor nocive. Azotul este recuperat apoi printr-un proces chimic şi transformat într-un lichid bogat în nutrienţi, echivalent cu îngrăşămintele chimice, dar produs sustenabil. Peter Hulsebos a explicat că prin acest proces se obţin trei tipuri diferite de îngrăşăminte: solide, urină şi lichidul captat din aer, fiecare cu aplicabilitate optimă pe terenurile agricole.

Întregul sistem este integrat în platforma digitală Horizon Management Program, care monitorizează funcţionarea în timp real, arhivează datele pentru o perioadă de până la trei ani şi permite intervenţia rapidă în cazul unor alerte. Această trasabilitate asigură fermierului dovezi concrete pentru autorităţi şi pentru societate că măsurile de reducere a poluării sunt eficiente şi reale.

Drumul spre o economie circulară

Deşi tehnologia este disponibilă de ceva timp, doar 50 de ferme din Olanda au autorizaţia de a folosi lichidul rezultat din captarea azotului ca îngrăşământ direct, iar fermierul trebuie în prezent să plătească pentru eliminarea surplusului de deşeuri lichide, în timp ce cumpără îngrăşăminte chimice de la producători. O perspectivă optimistă este însă legată de posibilitatea folosirii fără constrângeri a fertilizanţilor obţinuţi în fermă, ceea ce ar crea un circuit închis, reducând costurile şi impactul asupra mediului.

Pe viitor, Peter Hulsebos şi-a propus să valorifice biogazul produs din dejecţii şi să extindă adăpostul, însă recunoaşte că este limitat de reglementările privind dimensiunea construcţiilor agricole, care ar putea afecta ventilarea naturală. Aşadar, experienţa olandeză arată că productivitatea ridicată vine cu un preţ – presiunea economică şi administrativă poate fi la fel de mare ca şi cea tehnică.