Valoarea de ameliorare se exprimă în procente față de media generației actuale, pentru a-l ajuta pe crescător să afle cu cât se va modifica dimensiunea caracterelor la generația următoare dacă fermierul va folosi la producerea acesteia indivizi cu valoare de ameliorare cunoscută.
Selecția taurului candidat pentru însămânțările artificiale
Pentru selecția taurilor, valoarea de ameliorare se stabilește printr-un procedeu mai complex și mai costisitor decât pentru femele. Pentru alegerea unui taur care să poată participa la producerea generației următoare, în prezent este nevoie de alegerea mai întâi a vacilor cu cea mai mare valoare genetică aditivă la nivelul rasei din care fac parte, femele care să fie certificate ca „mame de tauri”. Valoarea lor de ameliorarea se estimează statistic pe baza performanțelor pe care le-au realizat în cicluri de producție încheiate, pe baza performanțelor realizate de ancestorii lor, de rudele lor colaterale și descendente, precum și de grupa genetică din care fac parte. Numărul lor trebuie stabilit în așa fel încât să fie în stare să producă, din împerecherea cu un taur nominalizat ca „tată de tauri”, cel puțin 25 de descendenți masculi. Aceștia din urmă, după ce au atins vârsta de 12-13 luni, se supun “testului de descendență”. Fiecare dintre ei se împerechează, de probă, cu un număr de femele luate la întâmplare din populație, pentru a produce minim o sută de descendenți. Femelele rezultate sunt crescute în ferme, iar masculii, de regulă, în stațiuni de testare, unde li se monitorizează manifestarea performanțelor de creștere, de dezvoltare și de producție, până la încheierea lactației vacilor sau până la vârsta de 12 luni a masculilor.
Media dimensiunii fiecărui caracter luat în considerare, realizat de grupa de descendenți ai fiecărui tăuraș intrat în selecție, calculată după o anumită formulă, constituie “valoarea de ameliorare” a tatălui acestora.
Gradul de încredere că valoarea obținută (pe baza măsurării fenotipurilor proprii și a rudelor sale) corespunde cu valoarea sa genetică nu este mai mare de 60-65%. Pe baza nivelului valorii de ameliorare se stabilește ierarhia tuturor celor 20-25 de tăurași intrați în testare. Numai unul (cel mai bun) din zece tăurași care au intrat în testare se reține pentru însămânțări artificiale, cu scopul de a propaga progresul genetic “cumulat” în genomul lor la nivelul întregii rase.
Așadar, pentru a estima valoarea de ameliorare a unui taur pe această cale este nevoie de aproximativ cinci ani, iar în cazul unei vaci, de aproape patru ani (intervalul de generație).
Selecție cu costuri mici și interval de generație redus
Practica stațiunilor de însămânțări artificiale a demonstrat că pentru o astfel de acțiune se cheltuiesc, cu întreținerea și furajarea tuturor animalelor, aproximativ 50.000 de dolari. De asemenea, cercetătorii au arătat că utilizarea de către selecția genomică a zecilor de mii de markeri moleculari, de tipul SNP-urilor, existenți în cuprinsul întregului genom al taurinelor și localizați la nivelul unor segmente de ADN specifice (loci cantitativi), sporește gradul de concordanță dintre valoarea de ameliorare estimată și valoarea sa genetică aditivă reală și implicit reduce costurile acțiunii. Practica țărilor cu zootehnie avansată a demonstrat că selecția genomică este în stare să definitiveze stabilirea valorii de ameliorare a taurilor, dar și a vacilor, încă de la nașterea lor, reducând în același timp intervalul de generație de la cinci la doi ani, iar gradul de siguranță cu privire la concordanța dintre valoarea de ameliorare obținută și valoarea sa genetică aditivă să crească de la 60-65% la 70-75%, iar costurile să scadă de la 50.000 la 150 dolari.
Teoria prezentă este susținută de datele obținute de Hayes și colab. (redate în tabel), care au analizat nivelul valorii de ameliorare a unui număr de peste 4.500 de tauri Holstein, Jersey și Brown-Swiss din SUA, Noua Zeelandă și Australia, stabilit prin testul descendenței comparativ cu cel determinat (la aceleași animale) cu ajutorul SNP-urilor – procedeu specific selecției genomice. Ele dovedesc cu prisosință că gradul de concordanță dintre valoarea de ameliorare și valoarea genetică reală a unui animal sporește la determinarea tuturor caracterele măsurate la toate cele trei rase de taurine atunci când pentru estimarea lor se folosesc markerii moleculari de tipul SNP-urilor. Nivelul sporului este însă diferit de la o rasă la alta și de la un caracter la celălalt.
SELECȚIA GENOMICĂ SPORELȘTE SIGURANȚA ESTIMĂRII VALORII DE AMELIORARE A TAURINELOR
În selecția clasică, valoarea de ameliorare se stabilește pe baza performanțelor proprii, la care se adaugă informațiile din pedigree realizate de părinții și bunicii lor, de frații și surorile, semifrații și semisurorile lor, precum și performanța descendenței pe care au produs-o aceștia. În selecția genomică însă, valoarea de ameliorare a indivizilor se stabilește pe baza markerilor moleculari, de tipul SNP-urilor (snipurilor), identificați acum în constituția fiecărui segment al ADN-ului (numiți loci cantitativi sau QTL), care contribuie la manifestarea în fenotip a caracterului luat în considerare în calitate de obiectiv de selecție.
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016
