Cele mai bune linii din acestea, le analizează şi le încrucişează cu albinele Buckfast, reţinând doar pe cele care au efect ameliorator asupra acestora. Prin aceste încrucişări, a dorit să obţină o albină care să roiască mai puţin decât cea de Buckfast, pe care să o împerecheze apoi cu albina grecească, mai prolifică, cu cea sahariană, mai economicoasă la consum, sau cu albina anatoliană.

Încrucişarea între diferite rase se practică cu scopul de a obţine produşi cu însuşiri valoroase, de a îmbunătăţi o rasă sau pentru a crea rase noi. Produşii rezultaţi (hibrizii) din încrucişarea a două rase, acumulează însuşirile valoroase ale raselor parentale datorită efectului heterozis. Aceşti hibrizi se caracterizează printr-o ereditate îmbunătăţită dar nestabilă, care se pot adapta cu uşurinţă condiţiilor de mediu.

După Brandstrup, heterozisul însumează nu doar calităţile dorite ci şi pe cele nedorite, în special tendinţa de roire, acest instinct natural primar dominând adesea factorii legaţi de performanţă. În următoarele generaţii, tendinţa de roire scade ca intensitate permiţând manifestarea performanţei.

În ceea ce priveşte temperamentul, Österlund este de părere că aproape toate hibridările interrasiale dau hibrizi agresivi, chiar şi atunci când încrucişările au loc între rase sau varietăţi mai blânde. Autorul a mai constatat că, folosind caracterul dominant al mamei şi aplicând retroîncrucişarea, poate fi atenuată tendinţa de a înţepa.

De exemplu: o hibridare între Anatolica x Buckfast produce o albină paşnică, fără tendinţă de roire şi cu mare potenţial productiv, în timp ce hibridul rezultat dintre Buckfast x Anatolica este în aceeaşi măsură sedentar, productiv, dar şi agresiv. Din încrucişarea albinelor africane A.m. adansoni cu albina locală braziliană, au rezultat hibrizi extrem de agresivi.

Influenţa heterozisului nu este limitată doar la tendinţa de roire şi la agresivitate ci se extinde şi asupra vitalităţii, rezistenţei la boli şi asupra celorlalte trăsături care influenţează performanţa.

Fertilitatea hibrizilor

În ceea ce priveşte fertilitatea hibrizilor, rezultatele experimentelor lui Österlund sunt contradictorii. Astfel, hibrizii F1 Carnica x Buckfast, Carnica x Italiană sau Carnica x Grecească, sunt mai sănătoşi, dar cantitatea de puiet nu diferă semnificativ faţă de a formelor parentale. În schimb, în cazul hibrizilor F1 Cipriotă x Buckfast, Cipriotă x Carnica, Sahara x Buckfast şi Anatolică x Buckfast şi toţi hibrizii interrasiali F2, fertilitatea a fost superioară formelor parentale.

Acelaşi autor arată că un program de încrucişări bine condus poate creşte nivelul performanţei cu până la 300%. Totuşi, cercetătorii polonezi Bornus şi Gromisz, au constatat că hibrizii interrasiali între mătci caucaziene şi trântori locali de A.m. mellifera au realizat, în medie, 181% miere faţă de producţia populaţiei locale pure (11,4 kg/familie), pe când hibrizii dintre mătci carnica şi trântori locali au produs 144% din producţia populaţiei locale pure.

Pentru obţinerea de producţii superioare s-a recurs la încrucişarea liniilor selecţionate din fiecare rasă de albine. Astfel, încrucişarea liniei „Beskidka” din rasa carnica cu linia „Lechitka” din rasa europeană a sporit producţia de miere la 271%. Cercetătorii citaţi au remarcat că hibrizii carnica au manifestat o tendinţă de roire superioară (52% din colonii) hibrizilor caucazieni (37% din colonii).

Tendinţa de furtişag a fost superioară la hibrizii caucazieni. Pierderile de mătci în timpul iernării au fost mai mari în familiile hibride (17,8% la caucaziene şi 26,7% la carnica) faţă de cele locale (9,1%). Puterea coloniilor hibride şi a celor de albine locale a fost asemănătoare, nefiind consemnate diferenţe semnificative între ponta mătcilor.

Cercetările efectuate de Schundan au arătat că din încrucişarea mătcilor Buckfast cu trântori Carnica, rezultă albine blânde, însă dacă albinele Buckfast sau Carnica sunt încrucişate cu albine nordice, se obţin albine agresive şi uşor roitoare, care nu pot fi ţinute în regiuni dens populate.

În ultimii ani, în sudul Germaniei, hibridul Buckfast a atins 30-50% din efectivul de familii de albine. Hibridarea practicată s-a dovedit a reprezenta o parazitare a rasei locale, deoarece s-a remarcat că prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

Concluzii

Ruttner propune elaborarea unui plan de lungă durată cu selecţia mătcilor şi o colaborare strânsă între apicultorii unei regiuni. În acest scop, consideră că este de dorit să se creeze zone de selecţie, pure, care să reprezinte un rezervor de albine locale.

La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

– rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi a resurselor florale în care s-au format;
– eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialul genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;
– producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare;

– datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;
– crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;
– va trebui să creem rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis melifera carpatica) sau a hibridului crescut;
– există pericolul de a pierde rasa autohtonă, fapt care contravine Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;
– în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.

Calendar apicol

Aprilie

• efectuarea reviziei generale de primăvară şi îndepărtarea situaţiilor anormale constatate cu această ocazie;
• transferarea familiilor de albine în stupi curaţi şi dezinfectaţi;
• lărgirea treptată a cuiburilor în decursul perioadei de înflorire a pomilor, cu faguri clădiţi şi apoi cu faguri artificiali;
• instalarea colectoarelor pentru recoltarea de polen;
• depistarea şi reformarea fagurilor necorespunzători;

• extragerea şi condiţionarea cerii provenite de la fagurii formaţi;
• tratarea fagurilor de rezervă contra găselniţei;
• preîntâmpinarea găselniţei;
• verificarea stării de sănătate a tuturor familiilor de albine;
• aplicarea tratamentelor pentru varooză şi locă europeană;
• transportarea familiilor de albine la polenizarea pomilor fructiferi;
• prevenirea intoxicaţiilor determinate de tratamentele fitosanitare.

Mai

• lărgirea cuibului proporţional cu evoluţia culesului şi dezvoltarea familiei de albine prin introducerea de faguri clădiţi, faguri artificiali sau aşezarea de corpuri la stupul multietajat pentru colectarea nectarului;
• ridicarea periodică de puiet căpăcit din familiile puternice pentru întărirea familiilor slabe şi menţinerea familiilor de albine puternice în stare activă;
• introducerea în stup de faguri artificiali în vederea folosirii potenţialului albinelor de secreţie de ceară şi asigurării de faguri clădiţi;
• pregătirea familiilor de albine şi transportul lor în vederea valorificării culesului de salcâm;

• anunţarea organelor locale pe raza cărora sunt amplasate stupinele transportate în pastoral pentru a fi luate în evidenţă şi pentru a preveni intoxicarea familiilor de albine cu substanţe folosite în combaterea dăunătorilor din agricultură şi silvicultură;
• extragerea mierii şi topirea cerii produse;
• combaterea puietului văros şi a locii europene şi americane;
• declanşarea lucrărilor de creştere a mătcilor.

Articol publicat în revista Ferma  nr. 2(46)/2007