Condiţiile socio-economice din ţara noastră, din ultima perioadă, impuse de recesiunea economică, au favorizat o nouă orientare profesională pentru mulţi dintre noi. Astfel, din diverse motive, unii au fost nevoiţi să renunţe la activitatea lor de bază, chiar şi fără voia lor, şi să îmbrăţişeze o altă profesie. Iată motivul pentru care, din nevoia de a întreţine o familie, iar mai târziu o afacere, unii dintre noi am ales, şi bine am făcut, o muncă productivă şi eficientă, cum este cea din agricultură.

În situaţii de criză, omul renunţă la multe plăceri, dar nu şi la hrană. Aşa s-au înfiinţat microfermele legumicole, sau cele pentru cultura melcilor sau a peştilor. De un interes deosebit s-a bucurat cultura ciupercilor comestibile. Un factor determinant al înfiinţării multor microferme de acest gen îl reprezintă tocmai faptul că populaţia României este, prin tradiţie, o mare consumatoare de ciuperci.

Sunt zone unde localnicii recoltează în sezon ciuperci pe care conservă sub diferite forme pentru a le consuma pe timp de iarnă. Însă, pe cât de mare este cererea de ciuperci pe piaţă, pe atât de însemnate sunt importurile acestor produse. Noi, românii, consumăm ciuperci aduse din Olanda, Franţa, Italia, Polonia, China, Ungaria.

Însă, puţini ştiu că multe din aceste ţări importă ciupercile chiar din România, pe care apoi le procesează la ei. Oare se merită ca românul să importe produse agricole obţinute prin propria lui sudoare? Un lucru este clar: noi sponsorizăm aceste importuri.

Am ridicat această problemă, ştiind că România deţine un capital intelectual deosebit, dar şi unul “bio”, acesta din urmă referindu-se la sursa, aproape inepuizabilă, de material biologic ca substrat nutritiv pentru cultura ciupercilor.

Avem potenţial de cultură “bio”

Consider că nu trebuie să aşteptăm pomană din diverse locuri, de la oficialităţi, “sponsori” sau de la alţi “binevoitori”, deoarece interesul acestora nu este acela de a ne ridica nouă, celor de rând, nivelul de trai, ci mai degrabă pe al lor, iar exemplele din jurul nostru sunt foarte numeroase. Putem valorifica singuri resursele biologice necesare unei culturi cu ciuperci, pe care natura ni le pune la dispoziţie.

Din contactul permanent pe care îl am cu fermierii din România, pot să afirm că cele mai bune rezultate au fost obţinute, în materie de cultură a ciupercilor comestibile şi terapeutice, de către cei care practică această îndeletnicire în zonele colinare şi în cele montane, unde natura bogată în factori nepoluanţi permite o cultură agricolă ecologică. Iată motivul pentru care ciupercile crescute în astfel de zone se vând în magazine ca “pâinea caldă”.

Legumicultură în sistem intensiv

Legumicultura, în paralel cu dezvoltarea agriculturii, a suferit o serie de modificări şi treptat a ajuns să se organizeze pe alte principii ştiinţifice (vezi de exemplu cultura hidroponică), în vederea aprovizionării populaţiei cu produse proaspete pe tot parcursul anului. S-a trecut de la un sistem extensiv, la unul intensiv, pe seama creşterii calităţii produselor în raport cu cerinţele clienţilor.

În organizarea unei microferme de cultură a ciupercilor se stabilesc două strategii deosebit de importante: managementul producţiei şi cel al marketingului. Sunt două aspecte diferite, dar care se influenţează reciproc pentru a avea succes în afacerea aleasă.

• Managementul producţiei presupune alegerea unei locaţii pentru desfăşurarea activităţii, cunoaşterea într-o manieră ştiinţifică a procesului tehnologic, nu din auzite, precum şi selectarea unui personal cointeresat pentru succesul afacerii şi doritor de perfecţiune.

• Managementul marketingului. Nu este suficient să producem ciuperci, trebuie să ştim şi să ne vindem marfa, altfel vom sta cu ea în stoc, şi, în final, vom fi nevoiţi să recunoaştem că “afacerea nu merge”. Pentru ca lucrurile să intre pe făgaşul lor normal, trebuie să ne perfecţionăm permanent, să facem schimb de informaţii, să participăm la manifestări ştiinţifice, la tîrguri etc. Despre aceste aspecte voi scrie mai pe larg în numerele următoare.

Eficienţă, în cultura ecologică de ciuperci

Produsele ecologice sunt, în general, mai scumpe decât cele realizate cu îngrăşăminte chimice sau cu alţi compuşi sintetici. Ciupercile xilofage, cele care consumă lemnul sau paiele, pot fi considerate produse ecologice, fără îndoială; ce alt produs mai ecologic şi mai curat decât ciuperca Pleurotus am putea cultiva?

Nu luăm în calcul ciuperca albă de bălegar (Champignon), care “înghite” zilnic cantităţi însemnate de pesticide. Motiv pentru care, la o producţie mare, preţul de producţie poate fi diminuat, linştit.

Dar cum putem obţine o asemenea cultură sănătoasă, ecologică? Simplu! Să apelăm la specialişti: biologi, ingineri agronomi sau biotehnologi, care ne vor da soluţiile corecte din punct de vedere tehnologic. Doar prin colaborare şi prin contact permanent cu aceştia, vom obţinem o producţie eficientă de produse ecologice.

De altfel, fermierul producător de ciuperci comestibile sau terapeutice este un biotehnolog, care continuă activitatea ştiinţifică a unui biolog şi a producătorului de miceliu, la un alt nivel. El trebuie să respecte cu rigurozitate indicaţiile specialistului pentru ca miceliul folosit să producă ciuperci frumoase şi gustoase.

Numai în acest fel, efortul depus de fermier poate fi eficient, acesta fiind absolvit de riscul tehnologic. Aceste fiind spuse, fără nici un fel de dubiu, vă asigur că nu aţi greşi dacă aţi începe o astfel de afacere, deosebit de frumoasă, relaxantă şi, de ce nu, chiar profitabilă.

AVANTAJE ÎN CULTIVAREA CIUPERCILOR

• Cultura ciupercilor nu reclamă un efort deosebit. De exemplu, unei culturi de ciuperci Pleurotus – ciupercă exclusiv ecologică, îi vom administra doar apa necesară în cursul ciclului de producţie, nimic mai mult;

• În plus, nu facem decât să ne valorificăm potenţialul nostru local, cel existent, îndeosebi, în zonele colinare şiîn cele montane, unde substratul celulozic este sănătos, aerul este curat, ozonat, apa nu este poluată, iar umiditatea este constantă, toţi aceşti factori fiind imperios necesari unei culturi de ciuperci ecologice;

• Cerinţele pieţei interne de consum al ciupercilor comestibile sunt foarte mari;

• Întregul proces de culură se desfăşoară într-un spaţiu protejat şi nu există pericolul pierderii producţiei din cauza unor calamităţi.

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(70)/2009