Natura a fost, de asemenea, generoasă cu locuitorii micuţei ţări faimoase pentru neutralitatea sa în vremuri beligerante. Munţii, colinele şi apele, întreţinute într-o stare cât mai pură, reprezintă cadrul perfect pentru dezvoltarea unui areal agricol propice. Elveţia reprezintă patria fermelor de familie, întreţinute cu tehnologie avansată, dar şi cu iubirea aceluia pentru care afacerea îi este şi sursă de venit, şi spaţiul în care îşi duce existenţa.
În contextul referendumului, inedit la nivel mondial, pentru introducerea amendamentului constituţional referitor la „securitatea alimentară”, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor din Agricultură (IFAJ) a organizat, la sfârşitul lunii septembrie, un tur de prezentare pentru reprezentanţii mass-media de specialitate interesaţi de particularităţile agricole elveţiene. Fiind singurul participant din România, am avut şansa să descopăr un context agricol care ştie să exploateze toate atuurile locale – de la dărnicia naturii şi avansul tehnologic, până la ataşamentul fermierilor pentru locurile natale.
Referendum pentru siguranţa alimentară
Şi pentru că nimic nu este la voia întâmplării în Ţara Cantoanelor, organizatorii au ales ca destinaţie regiunea Biosferei Entlebuch, un spaţiu natural de vis, situat în centrul Elveţiei, unde nu există nici măcar un semafor (motiv de mândrie, din moment ce este specificat în toate broşurile de prezentare). Inclusă în patrimoniul UNESCO din 2001, această zonă protejată cu suprafaţa de 39 mii de hectare se află chiar la poalele Alpilor şi ajunge până la altitudinea de 2.350 de metri deasupra mării. Locuitorii săi, undeva la 17.000 de suflete, sunt conştienţi de avantajele pe care le oferă unicitatea acestui loc, având ca principale obiective cultivarea resurselor naturale, dezvoltarea ecoturismului şi, mai presus de orice, promovarea produselor regionale. De altfel, toate aceste aspecte se regăsesc în articolul 104a al Constituţiei, pentru care s-a votat la 24 septembrie, când 78,7% dintre participanţii la scrutin au ales să spună „DA” siguranţei alimentare. Conţinutul textului se referă la întregul lanţ agricol şi alimentar. Opoziţia faţă de amendament a fost din start foarte limitată şi a fost privită mai mult ca o simplă întărire a situaţiei existente, în timp ce susţinătorii au considerat că este esenţial să se consolideze securitatea alimentară în Constituţie pentru a face faţă provocărilor viitoare.
O iniţiativă populară
Amendamentul propus a rezultat din iniţiativa poporului „Pentru securitate alimentară”, care a fost prezentată de Asociaţia Fermierilor Elveţieni în 2014, după ce a adunat aproape 150.000 de semnături în doar trei luni. Iniţiativa a cerut guvernului să sporească oferta de alimente produse pe plan local prin „surse durabile şi diversificate”. În special, acesta ar trebui să ia măsuri pentru a stopa pierderea terenurilor agricole, pentru a reduce povara administrativă a agriculturii şi pentru a garanta investiţiile în acest sector. Aşa cum a explicat şi Bernhard Lehmann, director general în cadrul Oficiului Federal pentru Agricultură (echivalentul Ministerului Agriculturii), la o întâlnire cu delegaţia IFAJ în preziua referendumului, în regiunea Lucerna, noul articol 104a al Constituţiei elveţiene este construit pe cinci puncte. În primul rând, se precizează nevoia de a păstra bazele producţiei agricole, cu un accent pe terenurile agricole. Pe de altă parte, se urmăreşte ca producţia alimentară să fie adaptată la condiţiile locale şi să utilizeze eficient resursele. În al treilea rând, agricultura şi lanţul alimentar trebuie să fie orientate spre piaţă. Acest lucru indică în mod clar că sectorul agricol elveţian nu ar trebui să se bazeze pe o politică de subvenţii şi decrete guvernamentale. De asemenea, se doreşte încurajarea relaţiilor comerciale transfrontaliere, care ar trebui să contribuie la dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a lanţului de aprovizionare cu alimente. Elveţia produce în prezent doar 55% din cantitatea de hrană necesară pentru consum propriu. Acest punct a creat însă unele controverse, mulţi fermieri temându-se că nu vor putea face faţă importurilor mai ieftine. În fine, se doreşte ca produsele alimentare să fie utilizate într-un mod care să respecte resursele. Consumatorii trebuie să fie mai conştienţi de necesitatea reducerii deşeurilor alimentare şi de responsabilitatea lor în acest sens. Se estimează că un sfert din alimentele producătorilor elveţieni ajung la gunoi.
Producţia autohtonă, stimulată de consumatori
Markus Ritter, preşedintele Uniunii Fermierilor din Elveţia şi unul dintre promotorii acestui referendum, consideră că întregul lanţ de producţie şi mai ales agricultorii ar avea de câştigat de pe urma acestui vot. „În prezent, fermierii primesc doar 25% din preţul cu care ajung să fie comercializate produsele lor în marile lanţuri de retail, în timp ce în 1975 procentul era de 55%. Interesul nostru este de a creşte veniturile fermierilor, ceea ce ne şi propunem prin intermediul acestui proiect constituţional”, ne-a explicat Ritter. Potrivit estimărilor sale, 20 la sută din populaţie ar fi dispusă să plătească un preţ mai mare pentru produsele pe care le consumă, dacă acestea sunt de origine autohtonă! Aşadar, „cei care se tem de acordurile de liber schimb care ar putea fi implementate nu au motive serioase să o facă”, consideră Markus Ritter.
ELVEŢIA – UN MODEL DE AGRICULTURĂ UNIC, BAZAT PE FERMA DE FAMILIE
Deşi numără doar 53.000 de fermieri activi, Elveţia oferă locuri de muncă pentru 480.000 de persoane care au, într-un fel sau altul, o legătură cu sectorul agricol sau cu cel alimentar. Circa 99 la sută din fermele elveţiene sunt de tip familial, iar produsele ecologice reprezintă 12% din totalul producţiei agricole. Desigur, modelul de agricultură elveţian este unul cu totul aparte. Pe lângă faptul că familia este practic cea care susţine această activitate, cheia succesului o reprezintă procesarea, capitol la care, din păcate, noi suntem extrem de deficitari. În timp ce fermierii români se mulţumesc să-şi valorifice materia primă, elveţienii profită din plin de valoarea adăugată pe care le-o dau produsele rezultate în urma unor metode de preparare păstrate peste decenii, uneori chiar secole. Dacă mai punem la socoteală faptul că cel mai mare grup alimentar din lume – Nestlé – este o companie elveţiană, vă puteţi da seama cu avem de-a face.
Aşadar, ca o concluzie, Elveţia propune un model de agricultură unic, care ar putea fi copiat poate doar de Japonia sau de alte state cu economii sănătoase şi cu o puternică identitate naţională. Dar asta nu ne împiedică pe noi, românii, să învăţăm câte ceva din această lecţie de bune practici în ceea ce priveşte gestionarea resurselor naturale. În felul acesta, poate şi fermierii noştri vor avea parte de preţuri corecte şi de mai mult respect din partea consumatorului.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 18/201 (editia 15-31 octombrie)
