Datorită mirajului investiţiilor în ferme realizate prin proiecte europene, unele persoane sunt tentate să crească vaci de lapte fără a avea studii de specialitate sau fără a fi avizate. Astfel de proprietari de vaci ar trebui să ştie că o vacă de lapte, chiar dacă are o zestre genetică bună, manifestată printr-o producţie de lapte ridicată, aceasta nu poate fi obţinută fără o hrănire corespunzătoare. Pentru început trebuie cunoscute foarte bine categoriile de furaje necesare vacilor de lapte pentru ca ele să-şi pună în valoare potenţialul lor productiv.
Întrucât suntem în sezonul de iarnă, indiferent de tipul de alimentaţie practicat, baza alimentaţiei vacilor de lapte o formează furajele voluminoase şi cele suculente, care pot satisface în proporţie de 60-100% valorile de necesar, la care se adaugă concentratele (în funcţie de producţia de lapte).

Categorii furajere de bază în hrana vacilor
• Fânurile reprezintă un component de bază al raţiilor furajere, constituind o sursă importantă de proteine, vitamine, săruri minerale şi contribuind la întreţinerea şi dezvoltarea microsimbionţilor ruminali. Cantităţile obişnuite de fân recomandate în alimentaţia vacilor de lapte oscilează între 5 şi 15 kg/zi.
Minimul de fân este de 3 kg, iar maximul la care se poate ajunge este condiţionat de concentraţia lor redusă în energie (sub 0,8 UN/kg SU), care la vacile cu producţii mari poate limita capacitatea productivă. Există un sortiment foarte variat de fânuri, atât naturale, cât şi cultivate, acestea putând să participe în proporţie de 20-40% în structura raţiilor furajere.
• Furajele grosiere diminuează mult concentraţia proteică a raţiilor, contribuind doar cu un aport modest în energie şi cu stimularea funcţiilor motoare ale traiectului digestiv. De aceea ele se recomandă, în funcţie de producţia de lapte a vacilor, în cantităţi de la 0 la 6 kg/zi/cap. Aceste cantităţi pot asigura o participare de la 0 la 30% în structura raţiilor. Nu se recomandă administrarea furajelor grosiere la vacile aflate în repaus mamar şi nici la cele aflate la începutul perioadei de lactaţie. Se recomandă administrarea grosierelor sub formă preparată, metodele de preparare ale acestora fiind prezentate în articole anterioare.

• Furajele suculente reprezintă o categorie cu o mare diversitate şi cu o pondere însemnată în structura raţiilor, proporţia de participare fiind de 45-60% din total SU.
În alimentaţia de stabulaţie se detaşează, prin răspândire şi prin cantităţile utilizate, furajele însilozate şi, în special, silozul de porumb. De la silozurile de coceni de porumb, ca atare sau îmbogăţite, şi până la cel de porumb plantă întreagă, în faza de pârgă, conţinutul nutritiv este foarte diferit şi posibil de influenţat prin tehnologia de însilozare folosită. Cantităţile zilnice recomandate vacilor de lapte sunt de 25-40 kg/zi, cu păstrarea unei proporţii de 1/5-7 cu nutreţurile fibroase.
Tot din această categorie fac parte şi semisilozurile şi semifânurile din graminee, leguminoase sau amestecuri de plante din cele două familii botanice. Cantităţile orientative care se pot introduce în raţiile zilnice sunt de 8-15 kg. Aceste cantităţi asigură 5-7 kg SU şi pot fi folosite până în preajma fătării.
În balanţa suculentelor de iarnă este bine ca sfecla furajeră să asigure 8-12% din SU a raţiei (prin administrarea zilnică a 20-30 kg), datorită efectului ei lactogen. Se mai pot folosi şi bostănoasele 12-20 kg şi morcovii furajeri 8-12 kg, îndeosebi în sistemul gospodăresc de creştere.
Dintre produsele secundare industriale, în hrana vacilor de lapte se recomandă cele provenite din industria berii, respectiv borhotul de bere (8-12 kg/zi/cap).
• Furajele concentrate se prepară de regulă sub formă de amestecuri a căror structură se întocmeşte în funcţie de aportul nutritiv al furajelor de bază, acestea urmând a satisface fie cerinţele energetice, fie pe cele proteice, la animalele cu producţii mari de lapte. Astfel, dacă în raţia de bază predomină fânurile naturale şi silozurile de porumb, amestecul de concentrate va trebui să conţină în proporţii mai ridicate componente proteice (exemplu: tărâţe de grâu 25-50%; mazăre furajeră 10%; şroturi 8-12%). Dimpotrivă, folosirea fânurilor de leguminoase în cantităţi mari necesită utilizarea cu precădere a grăunţelor sau a pastei de cereale de porumb ştiuleţi, de orz sau a gozurilor.
Cantitatea de concentrate administrată va fi în funcţie de producţia de lapte. Se recomandă 0,3-0,35 kg/litru de lapte, ţinând cont că animalele „răspund” mai bine în primele 2-4 luni de lactaţie.

Aportul de vitamine şi minerale
Partea minerală reprezentată de sursele de macroelemente (carbonat de calciu, fosfaţi, sare) se încorporează în amestecurile de concentrate şi reprezintă circa 2-3% din structura acestora. Aceste procente, în funcţie de cantitatea de concentrate folosită, trebuie să asigure un consum zilnic de 40-50 g sare de bucătărie, 60-80 g cretă furajeră şi 20-40 g fosfaţi furajeri.
În cazul vacilor performante, a celor care dau peste 30 l lapte, este necesară şi suplimentarea raţiei cu premixuri vitamino-minerale. Dintre microelementele care trebuie suplimentate, în situaţia în care se practică o alimentaţie simplificată, sau la producţii medii zilnice de peste 30 l lapte, fac parte fierul, manganul, zincul, cuprul, cobaltul, iodul şi seleniul. Carenţa, respectiv neasigurarea acestora la nivelul cerinţelor, în cazul vacilor de lapte, poate să afecteze starea de sănătate, funcţia de reproducţie şi nivelul productiv al vacii.
La vacile de lapte performante, în perioadele de efort productiv (în primele 100 zile de lactaţie) şi în lunile de sfârşit de stabulaţie (februarie, martie), se impune şi o suplimentare vitaminică a hranei. Premixurile vitaminice pentru vacile de lapte se constitue din vitaminele A, D3, E şi K, cele din complexul B fiind sintetizate la nivelul cerinţelor de către microsimbionţii ruminali.
În ultimul timp tot mai multe firme realizează şi comercializează diferite preparate furajere în care partea vitaminică este reprezentată atât de vitamine liposolubile, cât şi de vitamine din complexul B. Aceste preparate se folosesc în amestecurile de concentrate în proporţie de 0,5%.
Pentru a-şi exterioriza potenţialul productiv, o vacă de lapte trebuie să consume o diversitate de furaje şi numeroşi aditivi furajeri.

Lavinia STEF
foto: Alex Tăşedan, arhivă Ferma

AMINOACIZI LIMITATIVI PROTEJAŢI
La vacile de lapte performante, unii aminoacizi, îndeosebi cei cu sulf (metionina, cistina), precum şi lizina, dacă nu sunt asiguraţi la nivele corespunzătoare, pot să limiteze producţia de lapte. De aceea, în nutriţia vacilor din multe ferme familiale s-a trecut la suplimentarea hranei cu aceşti aminoacizi. Este foarte important ca, la vacile de lapte, trebuie folosiţi aşa-numiţii aminoacizi limitativi protejaţi, care pot trece prin rumen fără a fi degradaţi de microsimbionţi şi, ajungând în intestinul subţire (duoden), sunt absorbiţi şi preluaţi de organismul animal.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)