La jumătatea lunii noiembrie 2018, în mai multe supermarketuri din Arad şi Timişoara se găseau căpşune româneşti. „Eu am lucrat şi înainte în agricultură, tot în România, am administrat o fermă agricolă, şi mă supără foarte tare gândul că la noi căpşunele sunt doar de marmeladă. Toată lumea zice că singurele căpşune româneşti sunt doar cele de Satu-Mare. Am vrut să demonstrăm că putem să concurăm cu Olanda, Grecia şi alte ţări. Diferenţa este că noi le culegem acum, iar în câteva ore, produsul este în magazin”, spune Iasmina Stoici.
A avut iniţial o plantaţie mult mai mică, în judeţul Timiş, realizată din fonduri proprii, iar după ce a văzut că afacerea merge bine şi că are clienţi, s-a hotârât să facă un proiect mare: 80.000 de plante în substrat de cocos, pe 8.000 mp. În câmp ar fi 4 ha, 20.000 de plante/ha. Tehnologia superintensivă este olandeză, realizată cu o firmă din Olanda, care are reprezentanţă în Ungaria. În câmp, o plantă ar produce cam 500 de grame de fructe. Cu această tehnologie superintensivă, producţia pe plantă se ridică la 1,3 – 1,5 kg.
Un proiect de 1,3 milioane euro
Toată investiţia a costat aproape 1,3 milioane de euro. Cca. 900.000 de euro (90% din valoarea eligibilă a proiectului) au primit prin submăsura 4.1 a – Investiţii în exploataţii pomicole din PNDR 2020.
Cei mai mulţi bani au mers pe construcţia solarului şi pe tehnologie, cu sistemul de irigat, care cuprinde inclusiv senzori şi staţie meteo care reglează automat parametrii de temperatură şi umiditate din solar în funcţie de temperatura de afară.
„Irigarea se face automat, în funcţie de temperatură, de lumina soarelui şi de stadiul de vegetaţie. Vara se irigă şi de 7-8 ori pe zi, iarna o dată sau de două ori pe zi, iar când este mai frig, chiar o dată la două, trei zile. Reţetele le primim din Olanda şi conţin micro şi macro elemente, calciu, bor, zinc. Substratul de cocs este ecologic, dar producţia nu este, pentru că avem şi azot. Împreună cu consultantul din Olanda, care este specializat pe cultura ecologică, am încercat să folosim insecte prădătoare în loc de insecticide, acele insecte care mănâncă insectele dăunătoare culturii de căpşun, şi a funcţionat foarte bine. Avem şi capcane pentru insecte, cu care prindem fluturii ca să nu depună omizile.
Noi lucrăm cu Lidl pentru care avem certificarea Global GAP, deci se cere o atenţie foarte mare să nu depăşim anumite limite ale pesticidelor. Ştiu că Lidl trimite săptămânal o mostră în Grecia pentru analize ale reziduurilor de pesticide”, explică Iasmina Stoici.
„Inima” plantaţiei este sistemul de osmoză cu patru filtre, două de mangan, două de fier. Sistemul curăţă apa de impurităţi şi o aduce la Ph-ul necesar pentru căpşuni. Apa curată este transportată într-un bazin aflat în exteriorul solarului. Tot sistemul este legat la un calcultor şi poate fi verificat chiar şi de acasă dacă instalaţia şi parametrii din solar funcţionează corespunzător. În plus, există şi un sistem de alarmă care îi avertizează dacă există vreo problemă.
Pe viitor ar vrea să facă încă un proiect prin care să achiziţioneze un sistem automatizat pe şină pentru tratamentele fitosanitare, pentru că, „din păcate, factorul uman nu este atât de precis”, spune tânăra.
Producţia maximă: 2,5 tone pe zi
Iniţial au plantat un singur soi, Albion, cumpărat din Italia, dar vor să încercrce şi soiuri noi din Olanda în primăvara care vine. „Albion este foarte sensibil la făinare, dar partea bună este că rezistă vara. Fructele sunt gustoase, dar structura lor este puţin mai tare, însă nici o cofetărie sau un supermarket nu va vrea de la noi căppşune care de dimineaţa până seara se înmoaie şi curg. Am mai avut soiurile Irma, Cabrillo, vrem să încercăm şi Harmony”, mai spune Iasmina Stoici.
„Fructele sunt mai bune decât cele turceşti, greceşti sau spaniole care sunt pe piaţa din România”, adaugă asociatul său, Marco Elisei.
Deşi au fost întârziaţi de birocraţie şi au început abia în iunie, cu trei luni mai târziu decât ar fi vrut, au avut vârfuri de producţie de 10.000 caserole pe zi, deci cam 2,5 tone de căpşune.
„Nu ne deranjează dacă plouă sau nu, importantă a fost temperatura, care între 25 şi 28 de grade este optimă pentru căpşuni. Până în noiembrie am avut producţie foarte bună, la jumătatea lunii noiembrie am început puţin să scădem. Plantele produc tot anul, deci stolonii se pot ţine maxim doi ani. Producând tot anul, ei produc cât alţii în trei sau patru ani. Noi am plantat în iunie. Când o să fie constant minus cinci grade afară, o să îi punem pe jos, îi acoperim cu mai multe folii de agril, şi vrem ca la primăvară să ieşim foarte devreme cu căpşuni pe piaţă. Când media afară este de 8-10 grade, putem să îi ridicăm. Nu avem încălzire, ne-ar trebui şi încălzire şi lumină, şi costurile ar fi prea mari. Ne-am gândit la panouri solare, dar este un proiect de viitor, eventual o modernizare”, explică tânăra.
Recoltează manual, în fiecare dimineaţă şi livrează în aceeaşi zi. Lucrează cu 5-10 angajaţi permanenţi şi zilieri.
Livrează cea mai mare parte a producţiei la Profi, Lidl, Auchan, Carrefour, dar lucrează, de trei ani de zile, şi cu cea mai mare cofetărie din Timişoara, „Codrina”.
În plus, s-au gândit să facă şi procesare, pentru cereale, batoane fitness, ceaiuri, pentru că au constatat că este piaţă de desfacere pentru aşa ceva.
„Chipsuri” din căpşune
Marco Elisei ne explică pe larg planul: să realizeze produse care necesită o minimă procesare, dar care au o calitate înaltă, pe care să le poată vinde şi în străinătate şi să facă o marcă românească pentru export.
În prezent au o linie de ambalare cu capacitatea de 30 de caserole pe minut, însă nu este suficient de mare pentru producţia pe care au obţinut-o. Mai pot îmbunătăţi viteza de ambalare, dar şi să reducă erorile de gramaj la 10 grame pe caserolă.
În ceea ce priveşte procesarea, primul produs sunt căpşunele deshidratate. Procesul durează 30 de ore şi se face la maximum 42 de grade, pe a păstra toate proprietăţile organoleptice şi substanţele nutritive. Au intrat deja cu „chipsurile” din căpşune pe piaţa suplimentelor pentru sportivi. Următorul pas este să producă dulceaţă de căpşune fără zahăr, sirop şi piureuri pentru cocktailuri.
Capcanele fondurilor UE: Timpi mari de aşteptare şi constructori neserioşi
Iasmina Stoici susţine că cele mai mari provocări au fost timpii de aşteptare de la depunerea proiectului până în momentul când au putut să înceapă efectiv implementarea acestuia, dar şi relaţia cu constructorul: „De când am depus proiectul a durat cam un an până când am reuşit să începem lucrările. Cel mai greu şi cele mai mari probleme cred că sunt, în România, cu firmele de construcţii, cu care avem dificultăţi foarte mari de termene, de calitate. Şi factorul uman. Şi timpii mari de aşteptare, cu banca, cu fondul de garantare, unde a durat aproape două luni ca să primim acordul. Cu AFIR nu cred că sunt chestiuni care depind de oamenii de acolo, ci mai mult de mediul politic în care trăim.”
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/229 (ediţia 1-14 februarie 2019)
