Obiectivul acestei incursiuni în miracolul fătării la scroafă este de readuce în atenţia fermierilor probleme curente, dar şi soluţii de management practic al acestora, în scopul maximizării performanţelor din maternitate.

MOMENTE PRINCIPALE LA FĂTARE

Chiar şi în condiţiile super tehnologizate din fermele moderne actuale, recunoaşterea de către personalul din maternitate a principalelor semne care anunţă începerea fătării la scroafă este crucială, pentru că acestea permit personalului din maternitate finalizarea tuturor pregătirilor în aşteptarea purceilor.

Cele mai evidente şi mai relevante dintre acestea sunt:

• amplificarea agitaţiei, însoţită de culcări şi ridicări frecvente;

• tumefierea evidentă a vulvei şi lanţului mamelonar, cu apariţia secreţiei lactate;

• accelerarea puternică a respiraţiei de la 25 la 75 pe minut;

• Eliminarea vulvară de mucus, uneori cu urme sangvine.

 Foto 1: iStock.com/Narong KHUEANKAEW

CÂND TREBUIE SĂ INTERVENIM?

Una dintre cele mai frecvente întrebări care se pune în legătură cu fătarea este: Când trebuie să intervenim? Răspunsul este relativ simplu: Atunci când derularea fătării iese din limita caracteristicilor tipice prezentate în cele ce urmează.

Totuşi, decizia de a interveni şi de a acorda asistenţă la fătare nu se ia întotdeauna atât de uşor. Intervenţia precoce poate conduce la inducerea unor infecţii, pe când întârzierea acesteia poate avea ca rezultat creşterea numărului de purcei fătaţi morţi şi a celor cu viabilitate scăzută.

În practică apar frecvent următoarele trei situaţii ce impun luarea unei decizii de asistare a fătării, în cazul primelor două fiind necesară urmărirea timpului:

1. Scroafa a fătat unul sau doi purcei, după care travaliul (contracţiile) se întrerup pe o durată ce depăşeşte 45 de minute;

2. Travaliul şi contracţiile au început de peste 45 de minute, fără ca vreun purcel să fi fost expulzat;

3. Majoritatea purceilor au fost expulzaţi, dar se bănuieşte că fătarea nu s-a încheiat.

CE MĂSURI LUĂM LA INTERVENȚIE?

Primele două situaţii intră în categoria „inerţiilor primare” şi, de regulă, se rezolvă prin administrarea de ocitocină injectabilă.

În principiu, asistenţa la fătare presupune explorarea manuală a tractului genital, după o igienizare corectă atât a zonei perivulvare, cât şi a mâinii operatorului. De cele mai multe ori, derularea în condiţii anormale a fătării este cauzat de blocajul în tractul genital a unor purcei, fie datorită dimensiunii lor, fie datorită poziţiei anormale. În ambele cazuri intervenţia umană este binevenită.

Atunci când nu există purcei blocaţi, contracţiile uterine sunt prezente şi totuşi, expulzarea purceilor întârzie, este – cum spuneam – momentul potrivit pentru administrarea de ocitocină, în dozele recomandate de producător. Atenţie! Depăşirea acestor doze poate avea efect invers, conducând la suprimarea totală a contracţiilor uterine şi la pierderea scroafei!

Lipsa de reacţie a scroafei la aceşti stimuli şi întârzierea în continuare a fătării poate fi evitată şi prin scoaterea femelei din boxă şi plimbarea ei, pentru o rearanjare şi repoziţionare a coarnelor uterine în cavitatea abdominală.

CE AVEM DE FĂCUT DUPĂ FĂTARE?

Perioada de după încheierea fătării este, de fapt, cea mai dificilă, pentru că solicită atenţie permanentă atât asupra scroafei, cât şi a purceilor.

În privinţa scroafei, obiectivul prioritar este să aplicăm toate „trucurile” posibile pentru a o determina să se ridice şi, mai ales, să consume furaj şi apă.

Dacă ne referim la purcei, scopul principal ar trebui să fie acela de a-i stimula să consume cât mai rapid şi cât mai mult colostru, în primele 24 de ore de viaţă. De altfel, statisticile demonstrează clar că prima zi de după fătare este perioada în care se înregistrează cele mai mari pierderi în rândul purceilor fătaţi vii.

Pentru a limita pierderea masivă de purcei din primele 1-2 zile de după fătare ar fi de luat în considerare următoarele:

1. Uscarea rapidă a purceilor şi punerea lor în apropierea mamei pentru a consuma rapid colostru, calităţile acestuia depreciindu-se rapid după fătare;

2. Ajustarea şi verificarea zilnică a temperaturii din zona de odihnă a purceilor, pornindu-se de la 30-33 grade, pentru evitarea răcirii acestora. Modul de poziţionare la odihnă a purceilor ne arată foarte clar dacă le e frig sau cald;

3. Evitarea lotizărilor şi mutării purceilor la alte scroafe după primele 24 de ore pentru evitarea stresului şi stimularea consumului de colostru. Cercetări recente au demonstrat că lotizările repetate până la înţărcare conduc, într-adevăr, la o creştere a uniformităţii lotului la înţărcare, dar sporul mediu zilnic scade cu peste 20%.

4. Manevrele de procesare a purceilor (crotalierea, tăierea colților și a cozilor, injectarea soluției de fier) ar trebui amânate până a doua zi, după fătare.

Foto 2: iStock.com/Heavily Meditated Life

IGNORANȚA ESTE PĂGUBOASĂ!

Identificarea celor mai potrivite tactici pentru menţinerea confortului termic şi alimentar al scroafei şi purceilor în perioada perinatală trebuie să ţină cont de cerinţele biologice ale animalului. Ignorarea acestora este păguboasă, nu atât prin valoarea proprie a unui purcel nou-născut, cât mai ales prin faptul că, din cauza mortalităţii crescute în această perioadă critică, ferma va livra mai puţini porci grași către abator, cu efecte financiare ce nu mai necesită comentarii.

SCROAFA NU ESTE O ”MAȘINĂ” DE FĂCUT PURCEI!

Industrializarea fluxului productiv în fermele comerciale de producție a cărnii de porc ne-a determinat să considerăm scroafa ca fiind o „maşină” de făcut purcei, ignorând un element de bază: ea este un organism viu, ce funcţionează pe baza unor principii şi legi biologice ce nu pot fi schimbate de om!

Îngrijirea purceilor imediat după fătare. Cum arată prima zi din viața purceilor?

un articol de

IOAN LADOȘI

USAMV Cluj-Napoca